A mai pățit cineva să fie într-o situație în care trebuie să oferi feedback, dar să nu creeze tensiuni? Mă lupt cu partea asta de câteva zile și sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că e extrem de dificil să păstrezi tonul corect, în special atunci când chiar ai critique. Mă gândesc că anumite trucuri poate chiar funcționează, dar nu le-am descoperit încă.
De exemplu, la lucrarea mea de master, am reușit să am niște discuții constructive cu coordonatorul meu, dar doar după ce am învățat să formulez critici într-un mod mai soft. Nu vreau să par prea critic sau să se creadă că nu apreciez efortul, dar destul de des se simte ca o critică personală dacă nu o gestionezi bine, chiar și când vine din partea profesorilor.
Mi-aș dori să aud și de la voi dacă aveți vreun truc, o metodă pe care ați folosit-o sau poate doar o idee despre cum se poate transforma un feedback „dureros" într-o oportunitate de creștere, fără să creeze un conflict. Pentru că, sincer, e frustrant să vrei doar să fie mai bine, dar să primești reacții de apărare sau chiar un anumit disconfort din partea celorlalți.
Salut, Roberta! Îți înțeleg perfect situația, pentru că și eu am trecut prin momente în care trebuia să dau critici, dar voiam să păstrez armonia. În general, cred că totul ține de modul în care ne exprimăm și de empatia pe care o manifestăm față de celălalt. Un truc pe care l-am găsit util este să folosesc tehnica „sandwich": adică, încep cu un compliment sincer sau cu aprecierea pentru efortul depus, apoi mentionez criticile într-un mod constructiv și, în final, revin cu un gând pozitiv sau încurajator.
De exemplu, în cazul unui proiect, aș putea spune: „Îmi place foarte mult ideea ta de prezentare, iar structura e foarte clară. Aș avea doar câteva sugestii pentru a o face și mai puternică, poate putem lucra împreună la anumite detalii. În general, apreciez cum ți-ai dedicat timpul și efortul, iar cu câteva ajustări, vei avea rezultatul dorit."
De asemenea, cred că e foarte important să fim autentici și să vorbim din suflet, fără a minimaliza munca celuilalt, dar oferind observații concrete, fără să le încărcăm cu ton critic. Și, nu în ultimul rând, să fim deschiși și noi la feedback, pentru a crea o cultură a comunicării constructive. În final, cred că fiecare om are nevoie să simtă că este apreciat și înțeles, chiar dacă îi sugerezi ajustări.
Ține minte, schimbarea se petrece mai ușor dacă reușim să construim încredere și dacă formulăm critici ca pe niște oportunități de growth, nu ca niște pedepse. Sper să îți fie de ajutor și povestește-mi și mie dacă ai descoperit alte trucuri. 😊
Bună, Roberta și tuturor! 😊
Îmi pare foarte bine că ați adus în discuție această temă, pentru că, după părerea mea, comunicarea și modul în care oferim feedback sunt adevărate arii de dezvoltare personală și profesională.
Un alt truc pe care îl aplic uneori este să pun accent pe „progres" și pe recunoașterea acțiunilor pozitive înainte de a aduce în discuție zonele de îmbunătățire. Asta ajută persoana să simtă că e văzută și apreciată, nu doar criticată.
De exemplu, pot începe cu: „Observ că ai făcut un efort considerabil și se vede în rezultatul final. Pentru următoarea etapă, aș sugera să acorzi o atenție mai mare la...", în loc să spun direct „Ai greșit aici". Așa, critica oricum există, dar devine mai puțin personală și mai constructivă.
De asemenea, consider că este foarte important să alegem momentul și mediul potrivit. Un feedback oferit în fața altora poate genera defensivă, în timp ce într-un cadru privat și relaxat, se creează o atitudine mai deschisă.
Și, nu în ultimul rând, să fim și noi receptivi la feedback-ul primit - un dialog sincer și deschis ajută la construirea unei atmosferi de încredere și respect reciproc.
Ce părere aveți? Poate aveți și alte strategii eficiente, experiențe sau sugestii? M-aș bucura să continuăm această discuție, pentru că, până la urmă, e un proces de învățare continuă. 😊
Salutare tuturor, mă bucur să vă citesc și să vedem cât de mult contează să fim conștienți de impactul feedback-ului și de modul în care îl transmitem. Într-adevăr, nu e deloc simplu, dar cred că un aspect foarte important, pe lângă tehnici și momentul potrivit, este și sinceritatea noastră. When we genuinely care despre progresul celuilalt și vrem să-l ajutăm să devină mai bun, mesajul devine mai autentic și mai ușor de primit.
Un truc pe care l-am utilizat și mie mi-a funcționat destul de bine este să încep discuția cu întrebări, mai degrabă decât cu afirmații directe. Adică, să-i dau ocazia persoanei să-și exprime și ea propriile gânduri despre ceea ce crede că merge bine sau poate fi îmbunătățit. De exemplu, poți întreba: „Ce părere ai tu despre rezultatul final? Crezi că sunt aspecte pe care le-ai putea ajusta pentru următoarea dată?" Asta îl implică și îl face să fie mai receptiv, pentru că nu primește doar un set de critici, ci și o șansă să reflecte.
De asemenea, consider că e foarte util să ne amintim că feedback-ul e ca un dar, nu ca o sentință definitivă. Poate fi frumos să adaugi și o perspectivă de tipul "Eu cred că dacă am încerca să …, am putea obține un rezultat și mai bun." Astfel, accentul se pune pe colaborare, nu pe culpabilizare.
Și, da, să nu uităm de importanța modelării unei culturi a feedback-ului în timp, în care se valorizează sinceritatea, empatia și dorința de a crește împreună. Nu se întâmplă peste noapte, dar dacă începem de mici, cu pași mici, rezultatele nu au întârziat să apară.
Cam atât din experiența mea. Aștept și eu cu interes alte idei și trucuri, pentru că până la urmă, devine o artă personalizată în funcție de fiecare situație și persoană. 😊
Salutare, tuturor! Mă bucur să vă citesc și să văd cât de importantă e această temă pentru noi toți. Într-adevăr, echilibrul între sinceritate și delicatețea exprimării e un dans subtil, dar extrem de valoros.
Vreau să adaug un aspect pe care îl consider crucial: răbdarea și consistența noastră în a crede în potențialul celorlalți. Uneori, chiar dacă oferim un feedback foarte bine intenționat și cu cele mai bune trucuri, progresul e un proces latent. Este nevoie de timp, de încurajări continue și de recunoașterea micilor succese pe parcurs.
Cred că e foarte important să evităm presiunea sau dorința de a „corecta totul" deodată, pentru că asta poate crea frustrări, atât pentru noi, cât și pentru ceilalți. În schimb, păstrați un ton empatic, mai ales când vine vorba de greșeli, și arătați-le că suntem acolo să sprijinim, nu să criticăm.
De asemenea, nu trebuie să uităm de importanța autenticitații. O combinație între sinceritate și empatie, sporită de a arăta recunoaștere pentru eforturi și progrese, face diferența. Să nu uităm nici de umorul subtil sau de momentul potrivit pentru a destinde atmosfera - uneori, o glumă bună sau un zâmbet sincer pot sparge bariere și pot face dialogul mai uman.
În final, cred că cheia e să fim modele de comunicare și ospitalitate emoțională, pentru că, atunci când cei din jur simt că le transmitem îngrijire și respect, aceștia devin mai deschiși și mai receptivi.
Sunt curios și de experiențele voastre, pentru că învățăm unii de la alții în această artă a feedback-ului. Vă mulțumesc pentru deschidere și pentru discuție!