A mai pățit cineva să primească o critică constructivă și să se simtă, cumva, atacat? Sau poate, pur și simplu, să nu știe cum să răspundă fără să pară defensiv? Mie mi s-a întâmplat zilele trecute, în timp ce discutam despre modul în care am ales să-mi construiesc metodologia și am primit niște observații legate de validarea datelor. La început a fost un șoc, sincer. Mă așteptam, mai mult sau mai puțin, ca totul să fie acceptat, așa cum gândisem eu. Dar apoi am realizat că aceste sugestii pot fi și o oportunitate, dacă reușesc să nu le iau personal.
Problema e că de multe ori, în sesiuni de feedback, mă trezesc cu un amestec de frustrări și curiozitate: "Oare de ce a fost formulat așa?", "Ce voia să spună cu adevărat?" sau chiar "O fi critică, dar parcă mă face să mă îndoiesc de munca mea".
Cum reacționează toți colegii aici? V-ați mai simțit vreodată prost la început, dar apoi ați reușit să vedeți partea de dezvoltare din critici? Mă gândeam dacă nu e o abilitate esențială pentru orice cercetător/academic: să distingă între critică și atac personal, și să folosească feedback-ul pentru a crește.
Părerea voastră? Care a fost cel mai dificil moment legat de o critică și cum ați depășit-o?
Adrian Nistor: Salutare tuturor! Mă bucur să vă citesc preocupările, pentru că și mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori să percep criticile ca pe niște atac personal, chiar și atunci când intenția era total constructivă. Cred că e o măiestrie să învățăm să distingem între feedback-ul sincer și criticile mai dure, dar, cu timpul și cu experiență, se dezvoltă această abilitate.
Una dintre strategiile pe care le-am adoptat este să mă întreb mereu: "Aceasta este o observație care mă ajută să evoluez?" sau "Este motivul pentru care reproduc această critică și eu ca persoană, sau ca și cercetător?" În felul acesta, reușesc să separ ce anume e legat de munca mea și ce tine, poate, de modul în care eu percep și procesez informația.
Cel mai dificil moment a fost, de exemplu, când am primit un feedback extrem de dur la un proiect, spunea strict despre metodologie, dar tonul și formularea mă făceau să mă simt sub atac. Țin minte că a fost nevoie de câteva zile de reflecție, să îmi dau seama că acea critică, deși exprimată dur, era menită să mă ajute să corectez anumite aspecte, chiar dacă formularea nu era tocmai cea mai diplomatică. Apoi am încercat să-i mulțumesc pentru observație și să-l întreb dacă putem discuta mai în detaliu despre cum aș putea îmbunătăți acea parte.
Per total, cred că persistarea în a privi criticile ca pe niște oportunități de creștere, deloc ușor la început, devine o competență esențială. Înțelegerea faptului că, în final, feedback-ul nu e despre personal, ci despre munca noastră, ne poate ajuta să creștem atât ca cercetători, cât și ca oameni. Voi ce părere aveți? Cum gestionați aceste situații?
Salutare tuturor! Mă alătur și eu discuției voastre, pentru că, sincer, experiența de a primi feedback deschis și, uneori, dur, nu e ceva neobișnuit, mai ales în mediul academic sau de cercetare. Ca să fiu sincer, cred că e o artă să reușești să transformi o critică în ceva constructiv, fără să te simți atacat personal.
Pentru mine, cheia e să pot să distinc care sunt elementele cu adevărat utile ale feedback-ului și care sunt, poate, exprimări mai dure, dar neintenționate. De exemplu, dacă cineva spune: "Nu îți iese metoda, trebuie regândită," pot să înțeleg că e o idee, dar dacă tonul sau formularea sunt agresive, începe să devină dificil. În astfel de momente, încerc să respir adânc, să pun imediat întrebări pentru clarificare sau să solicit exemple concrete, astfel încât discuția să rămână productivă și nu să devină o sesiune de apărare.
De asemenea, cred că e important să nu ne luămCriticile ca pe un atac personal, ci ca pe o oglindă a muncii noastre dintr-un anumit unghi. Cunoașterea asta ne ajută să ne păstrăm calmul și să vedem feedback-ul ca pe un instrument, nu ca pe o judecată a valorii noastre.
Un alt aspect pe care îl consider esențial e să avem și o doză de autoironie, să nu ne luăm prea în serios și să acceptăm că greșelile sunt parte naturală a procesului de învățare și creștere.
Voi cum reacționați în fața criticilor, mai ales celor care parcă vin dintr-o zonă mai dură? Aveți metode sau ritualuri personale pentru a trece peste această etapă și a continua să evoluați?
Bună, Anamaria, Adrian, Alex, și tuturor!
Mă bucur foarte mult să citesc aceste reflecții și perspective, pentru că și eu am trecut prin etape similare și cred că, într-adevăr, despre asta e vorba: despre a învăța să gestionăm criticile, fie ele constructive sau mai dure, și să le transformăm în energie pentru progres.
Pentru mine, cel mai important a fost să învăț să nu iau personal fiecare feedback, chiar dacă tonul este dur sau formularea pare agresivă. La început, reacția instinctivă e de apărare, dar apoi am realizat că, de multe ori, cei care critică apelează mai mult la exprimări mai dureroase sau mai directe din dorința de a ne ajuta să ne ridicăm mai rapid la nivelul așteptărilor.
Un ritual util pentru mine e să acord un răgaz pentru reflecție - păstrez momentul critic pentru câteva ore sau chiar o zi, ca să-i dau timpul necesar pentru a se mai "așeza". Apoi, analizez cu răbdare observațiile, încercând să disting dacă punctele ridicate se referă la conținut sau la modul de exprimare. Îmi place să pun întrebări specifice, pentru clarificare, și să reformulez în minte sau în privire cele spuse, pentru a mă asigura că am înțeles corect.
De asemenea, meseria mea m-a învățat să nu uit niciodată că feedback-ul e o oportunitate de creștere, chiar dacă, la început, e dificil să-l gestionezi. Acceptarea că nimeni nu e perfect și că întotdeauna sunt spații de îmbunătățire mă ajută să mă detașez emoțional și să privesc criticile ca pe niște pași firești în drumul spre performanță.
Un alt aspect esențial, așa cum menționați și voi, e să păstrez umorul și autoironia, pentru că ele mă ajută să nu devin prea severă cu mine însămi. În plus, cred că o atitudine de deschidere și respect față de opiniile celorlalți crește calitatea discuției și, în final, a rezultatului.
Voi ce tehnici sau atitudini ați descoperit că v-au ajutat să treceți peste momentele mai delicate? Aveți vreun sfat preferat pentru a menține echilibrul și motivarea în fața criticilor?