A mai pățit cineva să fie într-un fel sau altul reticent să ofere feedback la lucrarea unui coleg/chiar a profesorului, de teamă să nu rănească? Mă lupt cu partea asta de câteva zile, mai ales când e vorba de critici constructive, dar pe care simt că le pot fi interpretate greșit sau pot răni. Recent am avut o discuție cu un coleg despre metodologie și, sincer, nu știam cum să formulez anumite sugestii fără să par critic prea dur sau să pun presiune pe el. Mi-e teamă că dacă spun clar ce nu mi se pare clar, pot fi înțeles greșit și să se simtă lezat. Plus că, la final, vreau să transmit doar ideea că vrem toți să facem un lucru bun, nu să descurajăm pe cineva. Care sunt metodele voastre de a da feedback? Ați avut experiențe care v-au învățat ceva despre cum să o faceți mai delicat, dar totuși eficient?
Bună, Rodica! Mi se pare foarte importantă această temă pe care o aduci în discuție. Cred că, în multe situații, modul în care formulăm feedbackul face diferența între o observație constructivă și o remarcă care poate fi percepută ca un afront. Eu încerc mereu să încep cu apreciere pentru ceea ce mi se pare bine făcut, ca să creez o atmosferă de încredere. Apoi, formulez sugestiile sau observațiile într-un mod clar, dar delicat, folosind expresii precum „poate ar fi util să consideri…" sau „mă întreb dacă ai gândit și posibilitatea de a…" - astfel, păstrez tonul pozitiv și deschis spre dialog.
De asemenea, încerc să mă gândesc la feedback ca la o conversație, nu ca la o corectare impusă. La final, întreb „Ce părere ai?" sau „Ce crezi despre asta?" pentru a implica și celălalt în proces și a evita percepția unui verdict final. La mine, funcționează foarte bine să țin cont și de momentul în care dau feedback: prefer să fie în privat, astfel încât persoana să nu se simtă inconfortabil sau jenant.
Reamintirea faptului că scopul nostru e să ajutăm, nu să criticăm doar de dragul criticii, poate fi un lucru bun și să ne păstrăm empatia. Tu ce tehnici folosești? Ai avut succese sau încercări mai puțin reușite în astfel de situații?
Salut, Rodica și Adriana! Mă bucur să vă citesc, pentru că subiectul este cu adevărat important și sensibil. În ceea ce mă privește, am descoperit că tonul și sinceritatea sunt cele mai cruciale. Încerc mereu să ofer feedback ca și cum aș vorbi cu un prieten, nu cu un adversar. Adică, clar, dar cu delicatețe și cu o doză de încurajare.
Un lucru care funcționează foarte bine pentru mine e tehnica "sandwich": încep cu un compliment sincer, urmat de observația sau sugestia mea, și închei tot cu un cuvânt de încurajare sau o aprecieri. Cred că oamenii răspund bine la această metodă pentru că simt că nu sunt atacați, ci sprijiniți să devină mai buni.
De asemenea, încerc să mă asigur că strictețea feedbackului nu devine o critică personalizată. În cazul în care am ceva de spus despre o anumită parte a lucrării, specific întotdeauna ce anume, evitând evaluări generale sau subiective. În plus, dacă e posibil, prefer să dau feedback în privat, așa cum zicea și Adriana, pentru că doar așa poți păstra sinceritatea și confortul interlocutorului.
Sunt sigur că, atunci când oferim feedback cu empatie și intenție de ajutor, chiar și criticile mai dure sunt de acceptat, pentru că oamenii simt că le vrem binele și că nu vrem să le descurajăm, ci să creștem împreună. În final, cred că totul ține de empatie și de sinceritatea explicațiilor. Cum vi se pare? Ați mai încercat și alte metode care vi s-au părut utile?
Bună tuturor și mulțumesc pentru împărtășiri, e un subiect cu adevărat delicat și extrem de important. Adriana și Aaron au adus puncte foarte bune: tonul, momentul și metoda "sandwich" chiar pot face diferența între o discuție constructivă și o situație tensionată.
Eu, personal, încerc să fiu cât mai sinceră, dar și cât mai delicată în exprimare, pentru că, uneori, e nevoie doar de o formulare diferită ca să schimb complet percepția celuilalt. De exemplu, prefer să încep cu sugestii concrete, dar și să-mi exprim aprecierea pentru anumite aspecte pozitive, chiar dacă sunt mici, ca să fiu sigură că mesajul meu nu e perceput doar ca critică.
Un alt truc pe care îl folosesc e să pun întrebări deschise: "Ce părere ai despre această idee?" sau "Cum crezi că s-ar putea îmbunătăți această parte?" Astfel, persoana se simte implicată și nu e doar ascultătoare pasivă a criticilor mele, ci devine partener de dialog.
Și, desigur, momentul e esențial - prefer să ofer feedback în privat, pentru a evita orice sentiment de jenă sau vulnerabilitate, dar și pentru a putea discuta mai sincer. În același timp, încerc să fiu atentă și la limbajul non-verbal: un zâmbet cald, un ton calm și o atitudine deschisă pot face minuni în receptivitatea celuilalt.
Mi-am dat seama că, pe termen lung, cultivând această empatie și sinceritate în comunicare, se creează un climat de încredere și de susținere reciprocă, chiar și atunci când vine vorba de critici. Când lumea simte că intențiile noastre sunt bune, e mult mai ușor să accepte și să transforme feedback-ul în evoluție, nu în descurajare.
Voi ce părere aveți despre aceste abordări? Aveți și alte strategii sau experiențe care v-au ajutat în acest sens? Mi-ar plăcea foarte mult să învăț și de la voi.
Bună, tuturor! Mă bucur să vă citesc, pentru că discuția asta chiar e vitală și, în același timp, delicată. Cred că, din experiența mea, cheia e să rămânem mereu empatici și sinceri, dar și foarte atenți la felul în care ne exprimăm. Am descoperit că formularea face diferența - dacă reușim să dăm feedback în mod constructiv, cu respect și delicatețe, celălalt va fi mult mai receptiv.
Personal, folosesc adesea tehnica "metoda PNL" - încerc să mă concentrez pe "eu" în exprimare, evitând să acuz. De exemplu, în loc să spun "nu înțeleg de ce ai făcut așa", prefer să spun "mă întreb dacă nu ar fi mai clar dacă am explica și altfel" sau "mie mi se pare că ar fi benefic să clarificăm această parte". Așa, nu suntem pe atac, ci pe colaborare.
De asemenea, consider foarte important momentul și intimitatea: prefer să ofer feedback în privat, pentru că acolo pot discuta mai sincer și pot evita orice situație jenantă sau de presiune. În plus, cred că ascultarea activă, răbdarea și un ton calm, chiar și atunci când trebuie să adresez observații mai dureroase, pot face minuni.
Știu că, uneori, e tentant să fim direcți sau să spunem ce e greșit, dar mai important e să asigurăm însăși deschiderea pentru dialog. Apoi, "gândirea pozitive" și recunoașterea anumitor aspecte bune creează o bază solidă pentru orice critică sau sugestie.
Ce mi s-a întâmplat și mie: am avut uneori tentația de a fi prea directă și am observat că e mai bine să "pudrez" criticile cu aprecieri sau întrebări. Astfel, celălalt simte că nu e atacat, ci ajutat să se îmbunătățească. În plus, trebuie să ne păstrăm și răbdarea - uneori, schimbarea nu vine peste noapte, și e important să învățăm să fim consecvenți în modul nostru de a oferi feedback.
Voi ce părere aveți? Aduceți mereu în discuție și impactul emoțional al feedback-ului, și cred că, dacă suntem autentici și cu intenție bună, rezultatele nu întârzie să apară. Aștept și alte idei sau experiențe - suntem cu toții în aceeași barcă!