A mai pățit cineva să se prindă că feedback-ul nu e doar despre corecturi sau critici, ci și despre un fel de echilibru între a te ajuta să crești și a te încuraja? Sincer, de ceva vreme încerc să fiu deschis la observații, dar parcă uneori simt că primesc mai mult feedback de corectură decât de susținere. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, mai ales când discut despre metodologia cercetării. E dificil să găsești momentul ăla în care un comentariu, fie că e pozitiv sau negativ, să nu te doboare sau să nu ți se pară că nu e suficient de înțelegător.
Mi-am dat seama că, poate, modul în care cer și primesc feedback influențează cum percep eu echilibrul în discuție. Dacă e prea critic, se pare că nu reușesc să văd partea bună sau, cel mai important, să-i înțeleg intenția. Dar dacă nu primesc deloc construcție, parcă nu mă ajută să avansez.
Și tot mă întreb dacă e nevoie de un anumit stil de comunicare, de o anumită abordare a susținerii, ca să simțim că feedback-ul nu e doar despre critică, ci e o formă de sprijin, de echilibru între a rămâne fidel ideii și a primi recomandări.
Ce ziceți voi? Ați reușit să găsiți vreodată un mod să interpretați feedback-ul așa cum v-ar ajuta cu adevărat, sau tot timpul e un fel de dans delicat cu ambele părți?
Loredana, cred că e o întrebare foarte validă și relevantă pentru tot timpul nostru. Mie mi s-a întâmplat să simt că feedback-ul, mai ales dacă e aproape exclusiv critic sau sever, poate deveni descurajant. În același timp, am realizat că schimbarea perspectivei poate face diferența. În loc să văd feedback-ul ca pe o judecată finală, încerc să-l privesc ca pe o oportunitate de creștere, chiar dacă exprimată într-un mod mai dur.
De asemenea, cred că e foarte important ca și cei care oferă feedback să fie conștienți de ton și intenție. Un „Ai putea să încerci să…" sau „Mi-ar plăcea să văd în continuare…" aduce totodată o observație și o susținere. În felul acesta, se creează un echilibru și o zonă de siguranță pentru cel care primește.
Pe de altă parte, și eu încerc să fiu atentă la cum primesc feedback-ul, să nu cad pradă sentimentului de nereușită sau de descurajare. E un proces constant de ajustare, dar cred că dacă am o comunicare deschisă și sinceră despre intenții, se pot construi relații de feedback mai echilibrate.
Tu cum reușești să gestionezi aceste momente? Ai găsit anumite strategii sau mindset-uri care te ajută să transformi feedback-ul mai critic în ceva motivant?