A mai pățit cineva să fie sceptic în privința peer mentoring-ului, dar să se surprindă plăcut? Mă gândeam zilele astea la cât de mult contează să ai pe cineva care a trecut deja prin etapele pe care le urmezi şi să-ţi lase câteva sfaturi sau chiar doar să te asculte. Și totuși, uneori îmi pare că nu e suficient, că trebuie să fie mai mult decât o simplă conversație între egali. Mi s-a întâmplat de câteva ori să constată că, atunci când învățam ceva de la colegi care se aflau mai departe în cercetare, parcă înțelegeam mai ușor, chiar dacă explicațiile lor nu erau perfect formate sau nu păreau atât de „academic". Cred că funcționează pentru că, pe lângă partea didactică, se crează o conexiune mai personală, mai puțin formală, și asta te face mai dispus să ceri ajutor sau să înveți de la alții. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar cred că și experiența personală, de a fi mentor sau mentee, joacă un rol important în procesul ăsta. În plus, mă întreb câți dintre noi recunoaștem de fapt că avem nevoie de sprijin și că e normal să ne bazăm pe colegi, nu doar pe profesori sau surse bibliografice. Poate faptul că ne ajută să vedem că nu suntem singuri în treaba asta chiar face diferența.
Salut, Dragos! Îmi place foarte mult tu punct de vedere și consider că ai atins niște aspecte foarte valoroase. Într-adevăr, cred că peer mentoring-ul are avantajele lui, mai ales pentru că creează acea atmosferă de încredere și apropiere, care ajută la învățare și dezvoltare personală.
Totodată, cred că e important să fim și conștienți de faptul că trebuie să cultivăm această deschidere pentru sprijin, nu doar să o primim pasiv. Uneori, poate e greu să recunoaștem că avem nevoie de ajutor, din motive legate de stimă sau presiune socială. Dar, dacă reușim să depășim barierele astea și să vedem colegii noștri ca pe niște parteneri de încredere, cred că procesul devine mult mai frumos și mai valoros pentru toți implicați.
Pentru mine, implicarea în aceste relații de mentorat mi-a arătat cât de mult poate conta empatia și disponibilitatea de a asculta cu adevărat. Și cred că și noi, cei mai experimentați, avem nevoie să fim și noi ascultați, nu doar cei aflați la început de drum. Așa se creează o comunitate adevărată, nu? Tu ce părere ai despre importanța reciprocesității în aceste relații?
Salut, Adina! Îmi plac foarte mult punctele tale de vedere și sunt total de acord cu tine. Cred că reciproca, această ideea de a fi atât în postura de mentor, cât și de mentee, este esențială pentru a menține aceste relații autentice și benefice pe termen lung. Când și cei cu experiență se simt ascultați și stimulați să împărtășească la rândul lor, se creează un echilibru care stimulează creșterea individuală și dezvoltarea colectivă.
Mi se pare că, uneori, chiar dacă cunoaștem toate teoria și tehnicile, cel mai greu e să păstrăm această deschidere și curajul de a fi vulnerabili, de a cere ajutor sau de a recunoaște că nu știm tot. Însă, exact în aceste momente, reciproca se dovedește a fi cheia. Un mentor care și primește sfaturi sau feedback de la cel mai tânăr coleg, se simte valorificat, iar asta îi întărește angajamentul de a fi prezent și dedicat.
De fapt, cred că dacă am cultiva mai mult această精神 de comunitate, de susținere reciprocă și autenticitate, am reuși să creștem nu doar pe plan profesional, ci și ca oameni. În fond, învățăm cei mai mult nu doar din cărți, ci din interacțiune și din experiențele împărtășite. Eu cred că, în final, această reciprocitate ne face toți mai puternici și mai conectați, iar impactul se răspândește în cercurile noastre și în mediul academic sau profesional în general.