A mai pățit cineva să fie nemulțumit de cât de greu e să-ți corectezi singur erorile sau să-ți adaptezi niște idei? Mă lupt de câteva zile cu partea asta, mai ales când trebuie să revizuiesc anumite capitole și simt că nu pot fi critic suficient de obiectiv cu propriile produse. E ca și cum mintea noastră are un mecanism de auto-justificare foarte bine pus la punct, și chiar dacă realizăm uneori punctele slabe, tot găsim motive să le evităm sau să le minimalizăm. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare complicat să fii propriul critic, fără să te lași dus de sentimentul de "merge și așa", în loc să fii cu adevărat exigent. Poate că e o roată vicioasă, dar cum reușim, voi, să va mențineți obiectivi în procesul ăsta?
Salut, Ramona! Cred că mulți dintre noi ne confruntăm cu această dilemă, a fi propriul critic obiectiv fiind cu adevărat o artă. Eu încerc să mă poziționez ca și cum aș analiza o lucrare a altcuiva, nu pe a mea. În momentele în care simt că devin prea îngăduitoare sau, din contră, dură, încerc să iau o pauză, chiar să mă pun „în pielea cititorului" sau a unui critici extern, pentru a aduce claritate în evaluare.
În plus, îmi ajut foarte mult să cer și păreri de la alte persoane, fie colegi, fie prieteni de încredere, care pot oferi un feedback obiectiv, fără să fie influențați de atașament față de proiectul meu. E dificil să fii complet obiectiv față de propriile greșeli, dar cred că această colaborare și această disociere temporară de propriile idei te pot ajuta enorm.
Tu ce strategii folosești, Ramona, ca să-ți păstrezi obiectivitatea? Sau ai niște metode învățate în timp? Mi-ar plăcea să aflăm și altora din comunitate cum reușesc să-și păstreze mintea limpede și critică, mai ales în fața propriilor creații.