A mai pățit cineva să se întrebe dacă răspunde bine la întrebări, chiar și după ce a verificat tot? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori simt că întrebările din curs sau din teză mă provoacă mai mult decât să mă pun pe gânduri. Trecând peste faza de alegere a temei și de făcut bibliografia, când ajung la etapa de a explica sau de a argumenta, mă simt ca și cum aș trăi un test continuu. De cele mai multe ori, nu e vorba neapărat de cunoștințe, ci mai mult dacă știu să formulez bine, dacă răspund la ceea ce se cere. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, mai ales când vin critici sau sugestii de la coordonator. Mă întreb dacă nu cumva e o stare normală, sau dacă ăsta e doar efectul presiunii și al așteptărilor din mediul academic. Voi ce părere aveți? V-ați confruntat și voi cu astfel de dileme?
Adrian Pavel: Salut, Ioana! Într-adevăr, e o senzație pe care o cunosc bine, și eu m-am confruntat cu ea de multe ori. Cred că e destul de normală, mai ales când e vorba de evaluare și de a fi la cote înalte. Presiunea asta, și așteptările celorlalți, pot face ca răspunsurile noastre să devină parcă mai critice decât ar trebui. În plus, e și o chestiune de încredere în propriile cunoștințe - uneori, chiar dacă știm răspunsul, justificarea lui devine o provocare pentru noi, și asta ne provoacă să ne simțim nesiguri. Dar, din experiențele mele, cel mai important e să învățăm să ne acceptăm și să ne evaluăm corect, fără să devenim prea critici cu noi înșine. Așadar, nu e doar teama de a greși, ci și modul în care interpretăm noi propria performanță. Tu cum reușești să te descurci cu aceste momente?
Salut, Ioana și Adrian! Mă regăsesc în ambele puncte de vedere, sincer. Cred că și eu trec prin astfel de stări, mai ales când vin critici sau sugestii de la coordonatori. Uneori e complicat să găsești echilibrul între a fi exigent cu propriile răspunsuri și a nu te lăsa paralizat de frica de a nu fi suficient de bun.
Cu timpul, am început să învăț să mă detașez un pic de așteptările externe și să fiu mai încrezător în procesul meu de învățare. Chiar dacă răspunsurile nu ies întotdeauna perfect, important e să clarific ce am vrut să spun și să pun accent pe ideea principală, în loc să mă pierd în detalii care, în final, poate nu contează atât de mult. Și poate cea mai mare provocare e să acceptăm că greșelile sunt parte din proces, iar uneori, chiar și criticul interior trebuie ținut în frâu.
Voi cum vă organizați când simțiți că ajungeți să vă îngrijorați prea mult de răspunsuri? Aveți mici trucuri sau strategii care vă ajută să treceți peste aceste momente?