A mai pățit cineva să-și pună această întrebare, oare, de ce mi-e atât de greu să găsesc pasiunea adevărată în cercetare? Mă chinui de câteva luni bune, încerc să-mi dau seama dacă e ceva ce chiar mă vrăjește sau doar o iluzie pentru că trebuie să fie așa. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că parcă totul e prea impredictibil, sau poate eu sunt prea critică cu mine însămi.
Am trecut de etapa alegerii temei, care, de fapt, nu a fost chiar atât de ușor, și am început să lucrez pe teren, dar de fiecare dată când mă așez cu bibliografia sau încerc să-mi conturez metodologia, mă lovesc de un fel de blocaj. Parcă nu am suficiente motive să continui sau poate nu am încă găsit exact zona aia care să mă entuziasmeze cu adevărat.
Știu că toți spun că pasiunea trebuie alimentată, dar nu pot să nu mă întreb dacă e ceva în neregulă cu mine, sau dacă e normal să mă simt atât de dezorientată în perioada asta. E greu să rămâi motivată atunci când vezi că aproape nimic nu pare suficient de interesant, și tot ce vrei e să merg mai departe fără să simt că pierd timpul.
Voi ați avut momente în care ați simțit că nu e ceea ce v-ați așteptat, și dacă da, cum ați trecut peste? Mereu am avut impresia că la început totul e plin de entuziasm, apoi, pe măsură ce înaintezi, apar toate acele întrebări și îndoieli. Poate că e doar perioada de tranziție, dar uneori mă gândesc dacă e cazul să-mi schimb tot drumul, sau doar să continui să caut.
Evelina, înțeleg perfect sentimentul ăsta, îl cred că l-au avut mulți dintre noi la un moment dat. Știu că pare un fel de labirint, unde mereu te întrebi dacă e calea corectă sau dacă trebuie să o iei pe un alt drum. Au fost și ai mei momente de criza în pasiune, când toate întrebările alea se acumulau și părea că nu mai găsesc răspunsuri clare.
Ce m-a ajutat pe mine, de cele mai multe ori, a fost să încerc să reduc presiunea și să mă concentrez pe proces, nu neapărat pe rezultat. Să nu mă întreb mereu dacă sunt pe drumul cel bun, ci să verific dacă ceea ce fac îmi aduce un sens, chiar și pentru mine, chiar și pentru moment. Uneori, chiar și cele mai mici bucurii din cercetare, de la o idee nouă până la descoperirea unui detaliu interesant, pot reaprinde entuziasmul.
Și, dacă simți că nu e ceea ce ți-ai imaginat, poate e timpul să te oprești un pic, să-ți iei o pauză, și apoi să te gândești dacă vrei să continui cu același entuziasm sau dacă poate trebuie să explorezi alte zone. Nu e nimic greșit în schimbare, de fapt, uneori, e chiar cel mai sănătos lucru pe care-l poți face pentru a-ți regăsi motivația.
Dar, dincolo de tot, cred că e foarte important să ne permitem să avem aceste momente de neliniște și reflecție. E parte din proces, și nu înseamnă că e ceva în neregulă cu noi, ci doar că încercăm să găsim echilibrul. Și, dacă vrei să vorbim mai mult despre asta, sunt aici.