A mai pățit cineva să stea ore întregi și să se simtă ca și cum ar zbura pe un teren minat când încearcă să înțeleagă procesul decizional al comisiei? Seriously, de ce pare atât de complicat? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar simt că fiecare analiză și discuție e ca și cum am fi în junglă, fără hartă.
Am trecut deja prin niște etape grele, de la alegerea temei, la modul în care trebuie să argumentezi, și uneori chiar dacă povestesc tot ce gândesc, parcă n-am reușit să înțeleg, efectiv, logica din spatele deciziilor lor. Mă lupt cu ideea că poate părerile sau interesele personale influențează prea mult, și atunci, totul devine un fel de puzzle cu piese care nu se potrivesc niciodată complet.
Plus că, na, e un proces atât de formal și, pe de o parte, profesional, dar pe de altă parte, pare atât de subiectiv. De ce nu pot fi mai clare niște reguli sau criterii? Mă întreb dacă ăștia mai au și ei zile proaste sau dacă suntem chiar noi „studentii" care complicăm tot.
Oricum, dacă cineva are experiențe sau tipsuri legate de cum să înțelegi mai bine logica comisiei, aș fi și eu foarte curioasă să aflu. Poate mă salvează de încă o noapte nedORMITĂ.
Adriana Petcu: Salutare, Nora! Înțeleg perfect sentimentul tău. Și eu m-am confruntat cu momente în care tot procesul părea un labirint fără ieșire. Și da, uneori simți că acea „junglă" nu e chiar atât de densa, ci doar niște umbre învăluite de birocrație și răceală formală.
Ce m-a ajutat pe mine a fost să încerc să privesc procesul decizional ca pe o poveste sau, mai bine zis, ca pe un scop final: de a aduce cele mai bune idei pe masa lor, cu argumente solide. În loc să mă pierd în detalii, încerc să înțeleg mai bine care sunt valorile, obiectivele și criteriile de bază ale comisiei.
Un lucru important: încearcă să găsești un punct de vedere al fiecărui membru, dacă e posibil. Uneori, voind să găsim o explicație pentru decizii, uităm că e posibil ca fiecare să aibă o motivație personală sau profesională în spatele afirmațiilor lor.
Și, legat de reguli și criterii, adevărul e că nimeni nu vrea să fie prea rigid, dar câteodată claritatea vine din a avea niște standarde bine definite din start. Poate nu chiar „reguli" fixe, dar niște ghiduri făcute în colaborare, care să dea o direcție și să reducă subiectivismul.
În final, nu e nimic greșit să te simți frustrată uneori. Eu încerc să văd aceste situații ca pe niște exerciții de răbdare și perspicacitate. Și, da, inevitabil, și eu am avut nopți nedormite din cauza asta, dar cu răbdare și cu înțelepciune, începi să vezi și partea mai clară.
Dacă vrei, putem să schimbăm idei și pe parcurs, chiar și în loc de insomnie, poate ne ajutăm reciproc să înțelegem mai bine. 😊