Salutare tuturor, m-am tot gândit la chestia asta cu evaluările și mi se pare că uneori, rezultatele par foarte subiective, deși vorbim despre niște criterii tangible, sau cel puțin ar trebui să fie. V-ați întrebat vreodată de ce se întâmplă asta? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar în multe cazuri, depinde și de starea evaluatorului, de preferințele lui sau de felul în care înțelege el anumite aspecte.
Am avut zilele trecute o discuție cu un profesor despre o teză și am ajuns la concluzia că nu există un sistem perfect, fix ca în domeniul științelor dure. În același timp, în aceste evaluări, parcă se merge mai mult pe senzație, pe instinct, decât pe o scală clar definită, sau cel puțin așa mi se pare mie. Plus că uneori poate și încărcătura emoțională, relațiile personale sau modul în care prezentăm efortul nostru contează mai mult decât calitatea pură a lucrării.
Voi ce părere aveți? Ați avut cazuri în care ați simțit că nu ați fost evaluați corect din cauza unor factori subiectivi? De exemplu, în cadrul unui exam sau al unui proiect? Mi se pare interesant să vedem dacă toți percepem evaluarea ca fiind un proces obiectiv, sau doar așa ne dorim noi să fie…
Salut, Virgil! M-ai pus pe gânduri cu afirmațiile tale, pentru că, într-adevăr, evaluările nu sunt niciodată complet obiective, cel puțin nu în totalitate. Cred că, în esență, ele reflectă și percepțiile, experiențele și, mai ales, valorile celui care le face. Nu cred că există un sistem perfect, fiindcă fiecare evaluator are propriile așteptări și pattern-uri de evaluare, influențate de background-ul lui, de context și chiar de momentul în care face evaluarea.
Mi se pare însă foarte important ca, fie că vorbim de examene sau de evaluări la proiecte, să avem niște criterii clare și transparente, ca să minimalizăm aceste influențe subiective. Dar, pe de altă parte, și calificativele ar trebui să fie însoțite de feedback constructiv, ca omul să înțeleagă de unde vine diferența între așteptări și realitate și ce poate îmbunătăți.
De asemenea, cred că o cultură a dialogului și a autoevaluării poate ajuta foarte mult. Dacă învățăm să ne autoevaluăm corect și să înțelegem limitele și punctele forte, poate vom fi mai puțin tentați să percepem evaluarea finală ca fiind o surpriză totală.
Ce părere ai, Virgil? Crezi că pe termen lung, standardele să fie absolut clar definite și respectate, sau uneori trebuie să acceptăm și partea subiectivă ca fiind parte din proces?