A mai pățit cineva să treacă printr-o stare de anxietate atât de intensă încât să simtă că nu mai poate? Zilele astea, de când am început să lucrez la teza, parcă totul s-a acumulat… termene, bibliografie, o stare de nesiguranță… Mă lupt cu partea asta de câteva zile și sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar ajungi să devii tot mai frustrat, chiar dacă știi că trebuie să o transformi în ceva productiv. Recently, însă, am început să încerc o abordare diferită: încerc să privesc anxietatea ca pe un soi de energie, o sursă potențială de inspirație, dacă știi să o gestionezi și să o canalizezi în direcția potrivită. Nu spun că e ușor, dar măcar am început să fiu mai conștient de stările mele și să nu le mai las să mă copleșească complet. Mă întreb dacă și alții au avut experiențe similare și cum au reușit să transforme anxietatea în motivație sau chiar în ceva creativ… Sau dacă, din contră, e doar o fază trecătoare, de moment, și nu iau în serios. Orice sugestie sau experiență în privința asta e binevenită.
Adriana Dumitrescu: Bună, Ramona! Înțeleg perfect ce simți. Știu cât de copleșitoare poate fi anxietatea, mai ales în perioadele stresante, cum sunt cele legate de lucrările de cercetare sau termenele limită. Încercarea ta de a o privi ca pe o energie și de a o canaliza într-un mod constructiv e foarte înțeleptă - eu personal cred că conștientizarea și acceptarea sentimentelor sunt pași importanți în gestionarea lor.
Eu am trecut și eu prin astfel de momente și, de fiecare dată, am descoperit că unele activități de relaxare, precum plimbările în natură sau chiar respirațiile adânci, m-au ajutat mult să-mi limpezesc mintea. În plus, mi-au fost foarte de folos și discuțiile cu prieteni sau colegi, care au avut experiențe similare.
Ceea ce e important e să nu ne judecăm prea dur pentru aceste sentimente și să acceptăm că sunt normale în anumite momente. E fenomenul uman de a simți frustrare și anxietate, dar e la fel de important să nu le lăsăm să ne definită sau să ne paralizeze, ci-precum spui tu-să le transformăm în energie pentru a merge mai departe.
Cu siguranță, fiecare are propriile metode, dar între timp, chiar și mici gesturi de grijă față de sine pot face diferența. Îți doresc multă forță și răbdare în continuare! Dacă vrei, puteți să mai povestim despre ce anume te sprijină cel mai mult în aceste momente.