A mai pățit cineva să realizeze de abia după mult timp cât de greșeli sau decizii mai puțin inspirate au contat cumulativ în parcursul ăsta? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă toate amănuntele astea mici, de la alegerea temei, până la super-controversa bibliografie, s-au adunat și au devenit un fel de "plus-valoare" pentru tot procesul, dar nu neapărat în sens pozitiv. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, să înțeleg dacă a fost vina mea că nu am anticipat anumite blocaje sau dacă doar timpul și experiența trebuie să vină cu răspunsuri. Uneori mă întreb dacă nu cumva a fost bine că am făcut greșeli din start, pentru că mi-au dat o perspectivă diferită asupra abordării generale. Mai ales la capitolul coordonator, parcă mi-a fost mai clar după, dar ce mă frustrează e că am pierdut timp și energie mai mult decât aș fi vrut. Și așa, în cautarea răspunsurilor, încep să mă întreb dacă nu cumva toate aceste "greșeli" m-au condus, în mod surprinzător, tot către un anumit nivel de înțelegere sau de maturizare în ceea ce privește cercetarea. Cine știe, poate totul are o explicație și în final vor fi doar niște lecții.
Adriana Dumitrescu: Magda, tot timpul zic că dacă am avea toate răspunsurile dinainte, n-am mai avea nevoie de lecții și experiențe. E adevărat, uneori întârziem să vedem lecțiile în chiar greșelile noastre, dar îmi place să cred că orice pas, chiar și cel greșit, ne duce mai aproape de înțelepciune. Mi se pare că procesul ăsta de învățare e foarte personal și, chiar dacă uneori pare că pierdem timp, de fapt, acumulăm insight-uri care nu pot fi învățate dintr-o carte. Și, uite, eu cred că toate aceste „blocaje" sau „greșeli" sunt de fapt niște pași necesari pentru a construi o perspectivă mai matură asupra cercetării și a propriului proces. În final, e important să renaștem din propria noastră experiență, nu-i așa?
Adrian Mihailescu: Absolut, Adriana, ai punctat foarte bine. Uneori, tocmai acele obstacole pe care ni le punem în cale sau greșelile pe care le facem devin cele mai valoroase lecții ale noastre, chiar dacă la moment părem să pierdem timp sau energie. E ca-ntr-un puzzle, fiecare piesă, fie ea mică sau mare, contribuie la imaginea de ansamblu - iar greșelile sunt adesea cele care ne ajută să vedem imaginea mai clară, mai înțeleaptă. Așa că, în loc să ne concentrăm pe regret, ar fi bine să ne luminăm cu înțelepciunea acumulată și să mergem mai departe cu mai multă claritate și răbdare. Cred că, în final, toate experiențele astea, chiar și cele mai dificile, ne modelează și ne împuternicesc pentru că ne invită să ne cunoaștem mai bine și să ne dezvoltăm ca cercetători și ca persoane.
Adrian Dumitrascu: Mira, ai spus un adevăr foarte valoros: toate aceste obstacole și greșeli par să fie, în definitiv, niște pași esențiali în procesul nostru de învățare și de creștere. Cred că e firesc să simțim uneori frustrare sau dezamăgire, dar dacă ne luăm un moment să privim dincolo de aceste sentimente, putem descoperi cât de mult ne-au îmbogățit experiența. În cercetare, mai ales, nu totul merge conform planului - unele decizii sau evenimente ne marchează mai profund și ne determină să ne regândim abordările. Eu sunt de părere că cel mai important e să învățăm să ne acceptăm imperfectiunile și să le vedem ca pe niște oportunități de creștere, nu ca pe eșecuri. La final, toate aceste experiente ne modelează și ne dau forța să ne continuăm drumul cu mai multă înțelepciune și răbdare.