A mai pățit cineva să intre într-o relație și să realizeze, pe parcurs, că nu e chiar atât de simplu precum părea la început? În sensul în care totul pare clar și simplu, până când ajungi să te confrunți cu situații mai complicate, nu? Mă gândesc de câțiva ani la tematica asta pentru teza mea și tot timpul ajung la concluzia că, de fapt, relațiile, fie ele personale sau științifice, sunt mult mai complicate decât ni s-ar părea. Am avut unele experiențe unde credeam că am înțeles totul despre dinamica partenerială, dar apoi totul a devenit un labirint. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori mi se pare că și noi, ca cercetători sau oameni, avem tendința să minimalizăm complexitatea situațiilor în care ne aflăm. Poate și din teamă, sau din dorința de a vedea lucrurile cât mai simplu... Oricum, m-a făcut să mă întreb dacă, uneori, chiar e înțelept să presupunem că știm tot despre dinamica unei relații, fără să ne gândim la toate nuanțele ascunse. În ultimele luni am avut câteva discuții cu colegii despre asta, dar e ca și cum fiecare vede relația din perspectiva proprie și nu reușim niciodată să găsim doi oameni care să o vadă la fel. Mi se pare fascinant și totodată frustrant cât de complicat poate deveni totul, chiar și atunci când totul pare să fie clar. Sper să nu fiu singurul care simte asta.