Subiect: Emoții înainte de licență - sfaturi?
Salut!
A mai pățit cineva un sentiment ciudat de... goliciune, acum că ești aproape de final? Adică, am terminat practic partea de cercetare, am trimis capitolul ăla cu metodologia la coordonator (sper să fie ok, sincer, mă lupt cu partea asta de câteva zile), dar parcă nu simt bucurie, ci mai degrabă o anxietate vagă.
Știu că sună stupid, după atâta muncă. Poate e doar frica de susținere, dar mi se pare că e mai mult de atât. E ca și cum... tot ce am făcut până acum se reduce la o prezentare de 15 minute și niște întrebări.
Voi cum vă simțiți? Aveți vreun sfat să nu intru în panică completă? Mă gândeam să încep să fac simulări de prezentare, dar nu știu dacă asta ajută sau doar îmi amplifică anxietatea.
Oricum, spor la toți cei care mai aveți de scris! Și celor care susțin în curând, mult succes!
Salut Ionescu!
Te înțeleg perfect, nu sună deloc stupid ce spui. Ba dimpotrivă, e o senzație super comună. Eu am avut exact același sentiment acum vreo două săptămâni, când am terminat cu redactarea. E ca și cum te pregătești pentru un maraton, alergi luni de zile, și apoi, brusc, linia de finish e acolo și te lovește un val de... ce? Nu e bucurie pură, e un amestec ciudat de ușurare, teamă și goliciune, exact cum descrii tu.
Partea cu reducerea la 15 minute și întrebări e fix problema. Toată munca aia, nopțile nedormite, cafeaua... totul se condensează într-un moment. E normal să fii anxios.
Simulările de prezentare pot ajuta, dar cu moderație. Eu am făcut vreo două-trei cu prietenii și mi-a prins bine să văd reacțiile lor și să mă mai dezbărățez de emoții. Dar dacă vezi că te panichează mai tare, lasă-le baltă. Mai bine exersează în fața oglinzii, sau înregistrează-te și uită-te apoi.
Și nu uita, coordonatorul tău a văzut destule licențe în viața lui. Dacă metodologia nu e perfectă, nu e sfârșitul lumii. Important e să demonstrezi că ai înțeles ce ai făcut și că poți să explici raționamentul din spate.
Respiră adânc, fă-ți un plan de pregătire realist și încearcă să te relaxezi puțin. O seară liniștită cu un film bun sau o plimbare în parc pot face minuni.
Mult succes și ție la susținere! Și nu uita, suntem toți în aceeași barcă.
Salut Stancu. Q,
Mersi mult pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singurul care se simte așa. Ai descris perfect senzația aia de "ce?", e exact asta. Măcar știu că nu e ceva anormal, că nu înnebunesc complet.
Ai dreptate cu maratonul, e o analogie foarte bună. Și cu condensarea a tot efortul într-un moment scurt... mă deprim doar gândindu-mă la asta.
O să încerc cu simulările, dar o să fiu atent să nu exagerez. Poate în fața oglinzii e o idee mai bună, sau înregistrarea. Măcar pot să mă auto-criticaz fără să mă simt judecat de cineva.
Și ai dreptate și cu coordonatorul. Mă panichez inutil, probabil. O să încerc să mă concentrez pe înțelegerea a ceea ce am făcut, nu pe perfecțiunea metodologiei.
O să încerc și cu relaxarea, o seară liniștită sună excelent. Poate un serial nou, să mă distrag puțin.
Mersi încă o dată pentru sfaturi și pentru încurajare! E bine să știu că mai sunt și alții care trec prin asta. Mult succes și ție cu ce ai de făcut!