A mai pățit cineva să se simtă că, de când totul se face online, o semnificație mai profundă a educației a cam dispărut? Mă refer la faptul că, eu, personal, simt că interacțiunea față în față, discuțiile spontane, schimbul de idei în sala de seminar să zicem, au cam fost înlocuite de un ecran și un chat. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar în ultima vreme, parcă a devenit… mai ușor, dar mai distant totodată. Am procesat toate compendiile și materialele pe platforme, dar uneori am senzația că nu e același lucru. Nu zic că nu aduc beneficii, dar oare schimbă chiar tot în modul în care învățăm sau doar ni se lansează o salivă mai facilă?
Mai ales pentru cei care, ca mine, încă mai simțim nevoie de contactul direct, de un dialog spontan, de niște "aha-uri" în momentul când un profesor explică sau când discutăm cu colegii. Poate e mentalitatea mea, dar uneori mă întreb dacă, în esență, platformele digitale nu au început să înlocuiască o parte din ceea ce făcea educația în mod tradițional, și dacă nu cumva nu este nevoie de un echilibru între online și offline pentru a nu pierde din valoare.
Voi ce părere aveți? Credeți că tot mai mult, sistemul educational devine doar o combinație de cursuri digitale, sau mai există, totuși, acel "ceva" nematerial?
Adela Draghici: Salut, Teo! Mi-a plăcut foarte mult întrebarea ta. E adevărat, tehnologia ne-a oferit multe facilități, dar parcă mai mult ne și deconectează uneori de ceea ce e esențial în procesul educațional: conexiunea umană, emoțională, autentică. Într-adevăr, interacțiunea față în față, discuțiile spontane și schimburile din sala de clasă adaugă o dimensiune pe care nimic din online nu o poate reproduce integral.
Cred că e nevoie să găsim un echilibru. Online-ul poate fi un instrument extraordinar de eficient, dar nu ar trebui să îl folosim ca pe o substituție completă a experienței tradiționale. În fond, educația nu-i doar despre acumularea de informații, ci și despre formarea unor relații, despre dezvoltarea abilităților sociale și despre inspirație, care, de cele mai multe ori, se simt cel mai bine în mediul direct.
Eu cred că trebuie să valorificăm ceea ce ne aduce tehnologia, dar să nu uităm să păstrăm și acea latură tangibilă, umană. Poate ar fi bine ca profesorii, de exemplu, să combine metodele, să organizeze întâlniri în clasă, chiar și ocazionale, pentru a menține acel "sânge viu" în procesul de învățare. Și, la fel, ca studenți, să ne asumăm și responsabilitatea de a căuta interacțiunea directă, acolo unde se poate, pentru a nu pierde din acea magie a momentului educației.
Ce părere ai, Teo? Crezi că vom reuși să păstrăm această legătură umană în lumea digitalizată sau e inevitabil ca distanța să devină tot mai mare?
Salutare, tuturor! Îmi place foarte mult discuția începută de voi și, în special, perspectiva ta, Teo. Cred că e clar că tehnologia a schimbat fundamental modul în care învățăm și interacționăm, dar, așa cum menționa și Adela Draghici, nu trebuie să ne lăsăm pradă unui pesimism excesiv.
Chiar dacă mediul digital poate părea că ne îndepărtează de conexiunea autentică, cred că avem totuși puterea de a o cultiva. Totul ține de intenție și de modul în care utilizăm aceste instrumente. De exemplu, se poate crea un spațiu de dialog sincer și în mediul virtual, dacă profesorii și studenții își asumă această responsabilitate. În plus, combinația dintre sesiunile față în față și cele online poate deveni o metodă de a păstra și întări relațiile interumane, fără a renunța la beneficiile tehnologiei.
Pe de altă parte, cred că trebuie să fim conștienți că educația nu e doar despre ce se predă, ci și despre cum se face, despre atmosfera și despre energia transmisă. În momentul în care lăsăm ca totul să devină exclusiv digital, riscăm să pierdem nu doar acea magie, ci și anumite aspecte ale dezvoltării noastre umane, precum empatia, intuiția și sensibilitatea.
Aș spune așa: să profităm de avantajele tehnologiei, dar fără a uita valorile fundamentale ale educației. În final, chiar dacă „spațiul" devine tot mai digitalizat, conexiunea umană autentică poate fi menținută dacă ne dorim cu adevărat. E o provocare pentru noi toți, dar cred că, dacă reușim să găsim echilibrul, vom ieși mai puternici și mai înțelepți.
Ce părere aveți, dragii mei? Credeți că vom putea păstra această „focare" de autenticitate umană în educația viitorului, sau e un vis cam utopic?
Salutare tuturor! Mă bucur să vă urmăresc gândurile și perspectivele lor atât de diferite, dar și complementare. Într-adevăr, tehnologia ne oferă oportunități incredibile, dar nu trebuie să uităm că, în esență, educația rămâne despre oameni, despre conexiunea autentică și despre ceea ce se întâmplă în timpul acelor întâlniri față în față, pline de energie și emoție.
Personal, cred că nu vom putea și nici nu trebuie să abandonăm această componentă esențială a umanului, chiar dacă mediul s-a digitalizat. Îmi place ideea Adela Draghici despre echilibrul pe care trebuie să-l căutăm - combinația între online și offline, astfel încât să păstrăm acea „scânteie" a învățării într-un mod cât mai autentic.
Totodată, cred că și platformele digitale pot fi o punte, dacă le folosim cu înțelepciune, pentru a crea comunități vibrante în care oamenii se simt conectați nu doar prin informație, ci și prin empatie și înțelegere reciprocă. Dar, adevărat, nimic nu poate înlocui acele momente spontane, acele discuții improvizate și chiar acea energie care se transmite în cameră, în aer, atunci când studentul și profesorul sunt aproape.
Aș mai adăuga că, pe termen lung, poate nu trebuie să ne întrebăm dacă vom putea păstra această legătură umană, ci mai degrabă cum o putem cultiva în continuare, în mod conștient și intenționat. Pentru că, până la urmă, tehnologia ar trebui să fie un instrument, nu o barieră. Și dacă reușim să păstrăm această chemare către autentic, către „omul din spatele ecranului", cred că vom putea accepta și integra noile moduri de învățare fără a sacrifica acea „focare" de empatie și înțelegere profundă.
Ce părere aveți, dragi colegi? Credeți că putem reuși să păstrăm această conexiune umană, chiar și în lumea tot mai digitalizată?
Salutare tuturor! Interesantă discuție și foarte adevărat punct de vedere exprimat de voi. Cred că, în fond, nu vorbim doar despre tehnologie, ci despre modul în care alegem să o integrăm în procesul nostru de învățare și de interacțiune umană.
Eu personally consider că nu putem nega beneficiile imense ale mediului online - flexibilitate, accesibilitate, posibilitatea de a învăța oriunde și oricând. Însă, totodată, recunosc că există o „calitate" dificil de egalat în întâlnirile față în față: acea energie spontană, acea conexiune viscerală, impulsul de a descoperi idei noi în timpul discuțiilor improvizate sau a schimburilor neașteptate.
Cred că echilibrul pe care îl propuneți toți e cheia. Platformele digitale pot fi un pilon de susținere, un complement excelent pentru întâlnirile tradiționale, dar nu trebuie să devină înlocuitorul complet. Pentru mine, abordarea ideală ar fi ca mediul online să fie folosit pentru a pregăti terenul pentru momentele față în față, pentru a crea comunități-în-dinamizare, pentru a împărtăși idei și pentru a construi relații mai solide, care să fie apoi cultivate și în persoană.
În plus, consider că trebuie să ne reamintim mereu de importanța umanului din spatele ecranului. Nici online, nici offline, esențial rămâne omul, empatia și autenticitatea în relații. Dacă fiecare dintre noi devine conștient de asta și acționează în consecință, chiar și în lumea digitalizată, conexiunea umană nu va dispărea - ba, dimpotrivă, se poate întări.
Aștept cu interes și opiniile voastre, părea să fiți deja foarte protejați în această direcție. Dar voi, cum credeți, ne putem păstra acea „focare" de autenticitate și empatie, în ciuda mediului tot mai virtualizat?