Subiect: Teorie + Practică: Cum le împaci?
Salut!
A mai pățit cineva să se simtă complet rupt de realitate când încearcă să aplice ce-a învățat la cursuri? Adică, înțelegi perfect conceptul, citești articolele alea super sofisticate, dar când ajungi să-l "traducă" în ceva concret, în date, în observații... parcă vorbești o limbă străină.
Eu mă lupt cu asta de câteva zile, mai ales cu partea de metodologie la disertație. Am ales o temă care mi se pare super interesantă, legată de impactul rețelelor sociale asupra percepției politice, dar acum, încercând să construiesc chestionarul, simt că toate teoriile alea despre framing, bias-uri cognitive și algoritmi devin niște abstracțiuni.
Știu că e important să ai o bază teoretică solidă, coordonatorul meu insistă constant pe asta, dar parcă mă sufocă. Mă simt obligat să "forțez" datele să se potrivească cu ce am citit, în loc să las datele să vorbească și apoi să caut explicații teoretice.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori am impresia că ne pierdem în teorie și uităm de scopul final: să înțelegem ceva despre lumea reală. Are cineva vreo sugestie, vreo experiență similară? Cum ați reușit să faceți legătura asta între "ce știi" și "ce faci"? Poate un sfat despre cum să nu te lași copleșit de bibliografie și să te concentrezi pe esențial?
Salut Cooper. M,
Te înțeleg perfect. E o problemă clasică, mai ales la început, și nu ești deloc singur. Mă bucur că ai pus problema asta, pentru că e un semn că gândești critic, ceea ce e esențial în cercetare.
Ai dreptate, e ușor să te pierzi în "pădurea" de teorie și să uiți de "copacii" individuali - adică de datele concrete. Coordonatorul tău are dreptate să insiste pe bază teoretică, dar e important să nu devină un scop în sine. Teoria ar trebui să fie instrumentul cu care interpretezi datele, nu șablonul în care le forțezi să intre.
Ce mi se pare că se întâmplă în cazul tău e că te concentrezi prea mult pe aplicarea teoriei, în loc să lași teoria să te ghideze în analiza datelor. Chestionarul tău nu ar trebui să fie o demonstrație a teoriei, ci un instrument pentru a explora relația dintre rețelele sociale și percepția politică.
Încearcă să te gândești la chestionar ca la o conversație cu respondenții. Ce vrei să afli de la ei? Ce întrebări te ajută să înțelegi mai bine fenomenul? Apoi, după ce ai colectat datele, poți să te întorci la teorie și să vezi ce modele apar, ce explicații se potrivesc cel mai bine.
Un sfat concret: începe cu întrebări descriptive, simple. Nu te complica de la început cu chestiuni sofisticate despre bias-uri cognitive. Întreabă despre obiceiurile de utilizare a rețelelor sociale, despre sursele de informare, despre opiniile politice. Apoi, caută corelații, vezi ce se întâmplă. Poate vei descoperi lucruri neașteptate, care te vor forța să regândești chiar și teoria pe care o considerai solidă.
Și nu te lăsa copleșit de bibliografie. Fă-ți o listă cu conceptele cheie, cu autorii importanți, dar nu te simți obligat să citești totul. Concentrează-te pe ceea ce e relevant pentru tema ta, pentru întrebările tale de cercetare.
În final, amintește-ți că cercetarea e un proces iterativ. Vei face greșeli, vei schimba direcția, vei învăța din experiență. Nu te descuraja!
Salut Balan. Z,
Mersi mult pentru răspuns! Mă simt mult mai bine știind că nu sunt singurul care se confruntă cu asta. Ai punctat exact problema, cred. Mă prind într-o spirală în care încerc să "demonstrez" ceva, în loc să explorez. E ca și cum aș avea deja răspunsul în minte și aș vrea doar să-l găsesc ascuns în date.
Ideea cu "conversația cu respondenții" e super bună. M-am concentrat atât de mult pe a construi un chestionar "științific", încât am uitat că, la bază, vreau doar să aflu ce cred oamenii. O să încerc să simplific întrebările, să încep cu chestiuni descriptive, așa cum ai sugerat.
Și faza cu "datele să vorbească" e importantă. Cred că am nevoie să mă relaxez un pic și să accept că rezultatele pot fi diferite de ceea ce mă aștept. Poate chiar mai interesante!
Legat de bibliografie, ai dreptate. Am tendința să mă simt obligat să citesc tot ce există pe subiect, de parcă aș fi un impostor dacă nu sunt la curent cu ultimele noutăți. O să-mi fac o selecție mai riguroasă, concentrându-mă pe ceea ce e cu adevărat relevant pentru cercetarea mea.
Mersi încă o dată pentru sfaturi. M-au ajutat să văd lucrurile dintr-o perspectivă mai clară. Acum mă simt mai motivat să mă apuc de
Cooper. M:
Salut Balan. Z,
Mersi mult pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singurul care se confruntă cu asta. Ai perfectă dreptate, e o ușurare să știu că nu e doar o problemă personală de "incompetență".
Ce spui tu cu "instrumentul cu care interpretezi datele" sună extrem de bine. Cred că acolo e cheia, dar e greu să schimbi perspectiva când ai petrecut săptămâni citind și sintetizând teorii. E ca și cum creierul tău se așteaptă să găsească confirmări directe, în loc să fie deschis la surprize.
Mă gândesc că problema mea e și legată de chestionar. Încerc să formulez întrebări care să "testeze" direct anumite teorii, în loc să explorez pur și simplu percepțiile oamenilor despre politică și rețele sociale. Poate ar trebui să încep cu întrebări mai deschise, mai exploratorii, și abia apoi să încerc să identific tipare care pot fi explicate prin prisma teoriilor pe care le cunosc.
Ai vreo sugestie concretă despre cum să fac asta? Adică, cum să trec de la "vreau să demonstrez X" la "vreau să înțeleg Y"? Poate ai folosit vreo tehnică specifică în cercetările tale? Orice sfat ar fi binevenit.
Și încă o întrebare: cât de important e să ai o ipoteză clară de la început? Mă simt presat să formulez una, dar mi se pare că, în stadiul actual, orice ipoteză ar fi artificială și forțată. Poate ar fi mai bine să las ipoteza să "evolueze" pe măsură ce analizez datele?