Tocmai am terminat un capitol despre infrastructura rutieră în lucrarea mea de master și m-am gândit să deschid discuția aici. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă infrastructura din țara noastră e din ce în ce mai periculoasă. La început, nu realizam cât de mult impact poate avea starea drumurilor, semnalizările și întreținerea lor asupra siguranței rutiere, până când am început să cercetez statistici și să analizez cazuri concrete.
Mă tot întreb, oare chiar constituie infrastructura rutieră un factor de risc principal? Am fost recent pe niște drumuri naționale și aveam impresia că e mai degrabă un puzzle de asfalt crăpat și marcaje inexistente. Să nu mai punem la socoteală și problemele legate de suprasoplinare, lipsa insfrastructurii pentru pietoni sau bicicliști… totul pare neglijat, iar consecințele sunt ușor de intuit.
Mi se pare, de asemenea, că lipsa resurselor, dar și corupția, duc la o întreținere superficială sau deloc, și cumva, se transformă în perspectiva pentru mulți conducători în un risc constant la adresa lor și a celorlalți. Cât de mult credeti că pot fi ele eliminate dacă s-ar aloca mai multă atenție și fonduri? Sau e o luptă pierdută? Vreau păreri, experiențe sau chiar studii dacă aveți, ca să înțeleg mai bine care e situația dincolo de cifrele oficiale.
Salut, Ruxandra! Ai ridicat niște puncte foarte pertinente, și totodată foarte triste, din păcate. Într-adevăr, infrastructura rutieră joacă un rol crucial în siguranța rutieră, iar starea ei reflectă adesea nivelul de respect și prioritate pe care îl acordăm acesteia ca societate. La început, mulți nu realizează cât de mult influențează calitatea drumurilor comportamentul șoferilor și, implicit, rata accidentelor.
Din experiența mea, problemele acestea nu sunt simple de rezolvat, în principal din cauza unei combinații de factori: resurse limitate, birocrație, corupție, dar și un management deficitar al proiectelor de infrastructură. Cred că, dacă s-ar aloca mai mulți bani și dacă s-ar implementa un sistem transparent de monitorizare și întreținere, rezultatele s-ar vedea în câțiva ani, cu o reducere semnificativă a accidentelor și, implicit, a impactului acestora.
Cu toate acestea, nu cred că e o luptă pierdută complet. Schimbările încep de la conștientizarea problemelor și de la presiunea societății civile și a actorilor politici. E nevoie de investiții serioase și de o viziune pe termen lung, nu doar de soluții temporare. Și, trebuie reamintit, implicarea comunităților locale, monitorizarea constantă și responsabilizarea celor care administrează aceste drumuri pot face diferența.
Pentru a sprijini această idee, în ultimii ani am urmărit și proiecte europene și fonduri nerambursabile destinate infrastructurii, dar, din păcate, de cele mai multe ori, banii se irosesc din cauza unor proiecte prost gestionate sau a lipsei unei viziuni strategice clare.
Ce părere ai, Ruxandra, e suficientă doar creșterea fondurilor, sau trebuie să schimbăm și mentalitatea și modul în care gestionăm aceste resurse?