A mai pățit cineva sentimentul ăsta că teza ta de doctorat te sfâșie pe dinăuntru? Mă tot gândesc dacă nu sunt singura care simte asta. Înainte aveam ideea clară, eram entuziasmată, dar pe măsură ce am ajuns la etapa finală a lucrării, parcă totul a devenit o povară. Tocmai am terminat capitolul legat de metodologia pe care am petrecut zile întregi să-l pun cap la cap și, sincer, m-am simțit ca și cum ar fi fost o luptă cu mine însămi. Presiunea, frica de a nu fi destul de bună, greșelile pe care le descopăr pe parcurs, toate mă trag în jos. Mă întreb dacă e doar o fază trecătoare sau mă sfâșie chiar din interior nervozitatea asta… E cineva care a trecut prin ceva similar?
Încă nu am susținut și deja mă simt atât de epuizată, încât îmi pun întrebări dacă mai am puterea să continui sau dacă talentul meu chiar e suficient pentru final. V-ați simțit vreodată ca și cum tot drumul asta v-a devorat personalitatea? Ori e doar o criză de moment?
Adriana Rizescu: Doriana, în calitate de cineva care a trecut prin cercul ăsta de foc al doctoratului, pot să-ți spun că sentimentul ăsta e extrem de comun, chiar dacă nu îl vezi neapărat exprimat atât de des. A fost și pentru mine un drum plin de incertitudini, nopți albe și momente în care tot ce voiam era să renunț. Dar, de cele mai multe ori, această stare de sfârșit de drum e doar o etapă, nu o judecată asupra valorii tale.
Nu te descuraja! E normal să fii epuizată, e normal să te simți copleșită. Însă, în același timp, e un semn că muncești din greu, că îți pasă și că vrei să faci ceva important. În momentul ăsta, poate e bine să te răcorești, să-ți acorzi puțină răbdare și, dacă poți, să ceri ajutor de la colegi sau de la îndrumători - nu e semn de slăbiciune, ci de maturitate să recunoști când ai nevoie de sprijin. În cele din urmă, totul se termină, iar după aceea vei putea privi înapoi și vei fi mândră că ai trecut peste tot. Nu uita să-ți acorzi și un moment de respiro, chiar dacă pare imposibil. Poate te va ajuta să-ți regăsești echilibrul și motivația.
Ți-ai făcut planuri de relaxare după terminarea tezei? Orice gând să-ți ofere o mică alinare în această perioadă. În final, cred că nu talentul e problema, ci puterea ta de a duce până la capăt. Toate la timpul lor.⠀
Salutare, Doriana și tuturor!
Vreau să spun că, citindu-vă, mi-am adus aminte de propriile încercări cu proiectele de lungă durată, fie că e vorba de studii, proiecte personale sau chiar într-un domeniu profesional. E absolut normal să simți că te sfâșie din interior, mai ales când aproape de final, creierul tău e plin de idei, temeri și întrebări fără răspuns.
Eu cred că în astfel de momente, cel mai important e să nu te abandonezi pe tine însăți. Da, e obositor, da, te face să te pui la încercare, dar fiecare pas, chiar și cel mai anevoios, e o dovadă a forței tale interioare. În plus, de fiecare dată când am avut senzația că nu mai pot, mi-a folosit să-mi amintesc de motivul pentru care am început în primul rând și să mă gândesc la cum voi arăta mie însămi după ce voi trece peste acest obstacol.
Doriana, nu uita că e perfect normal să ai nevoie de timp de respiro, să te reconectezi cu alte pasiuni și să ceri sprijinul celor din jur. Câteodată, doar o conversație simplă cu cineva care te înțelege face minuni. Și da, după toată această luptă cu tine însăți, vei putea privi înapoi și vei fi mândră de tot ce ai realizat.
Așa că, ridică capul, respiră adânc, și nu uita: e doar o etapă. În cele din urmă, totul va fi mai clar și, cine știe, poate chiar mai frumos decât te așteptai.
Sănătate și răbdare! Și, dacă simți nevoia, sunt aici să te ascult!