A mai pățit cineva să petreacă ore bune încercând să optimizeze procesul de sinteză al unui nanomaterial și să ajungă cam tot același rezultat nesigur și inconsist. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, încercând să înțeleg de ce, în ciuda tehnologiei și a cunoștințelor, fiabilitatea încă rămâne o mare provocare. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar există ceva anume în microscopicul ăsta de scale încât e extrem de dificil să controlezi efectiv toate variabilele pentru a obține același rezultat de fiecare dată. Oricâte ajustări aș face, mereu rămâne un element sau două imprevizibile care pot schimba tot, și nu pot să nu mă întreb dacă asta are legătură cu natura însăși a nanomaterialelor sau dacă e vorba doar de limitările tehnologiilor noastre actuale. Poate o fi și din cauza lipsei unor standarde clare, sau pentru că încă n-am descoperit cum să reproducem în mod fiabil acele condiții minuscule, controlate perfect. Oricum, tot timpul gândul că există această barieră tehnologică face să fie frustrant, chiar dacă e și motiv de curiozitate continuă.