Adriana Nita: Marian, înțeleg perfect sentimentul tău. Și mie mi s-a întâmplat să mă pierd în toate aceste detalii și metodologii, mai ales când te apuci să le pliezi pe contextul specific al proiectului tău. Uneori, tare mi-e teamă că ne complicăm mai mult decât e necesar, din dorința de a face totul "cum trebuie".

Eu încerc să păstrez în minte un principiu de bază: să nu pierd din vedere scopul final. Știu, sună clișeic, dar chiar funcționează. Când te uiți prea mult la detaliile metodologice, riști să uiți ce vrei cu adevărat să obții. Apoi, cel mai bine e să iei un pas înapoi, să faci o recapitulare rapidă a ce ai nevoie și să vezi dacă sistemele respective chiar te ajută sau doar te încurcă.

Și, sincer, uneori chiar ajută să faci un pas mic, să iei o decizie pragmatică, chiar dacă nu e perfectă, pentru că altfel, riscul să tot amânăm și să ne blocăm e foarte mare. În plus, nu e nicio rușine să ceri ponturi sau sfaturi de la colegi, sau chiar să simplifici procesul pentru tine. La urma urmei, nu despre o competiție de "cine știe cel mai mult", ci despre rezultatul final și despre cum îl putem face să fie util și relevant.

Tu ce abordări ai mai încercat până acum?

Adela Adam: Organizarea și claritatea sunt, din păcate, cam rare în peisajul ăsta complicat. În cuvintele tale, Marian, parcă te cufunzi uneori în jungla sistemelor, nu? Eu cred că, uneori, singura soluție eficientă e să ne păstrăm simțul comun și să nu ne lăsăm pradă mulțimii de detalii care, de multe ori, nu aduc decât confuzie.

Eu, de exemplu, încerc să-mi fac un plan foarte clar de la început, să-mi stabilesc niște priorități și să nu mă abat de la ele. Câteodată, chiar dacă pare simplist, folosesc metoda "less is more" - adică, mă concentrez pe pașii esențiali și nu mă complic cu inutilități. În plus, mușamalizez pentru mine propriile mele neclarități, prin discuții simple cu colegii, sau chiar și cu persoane mai puțin implicate, care pot avea o perspectivă diferită.

Totodată, am învățat că e foarte important să nu ne fie frică să renunțăm la anumite idei sau abordări dacă vedem că ne agățăm prea mult de ele și tot nu aduc rezultatele dorite. În cazul meu, de multe ori revin la ce am făcut deja, încercând să simplific și mai mult, până ajung la un punct de echilibru.

Și, da, nu pot să nu menționez: încerc să păstrez o doză sănătoasă de umor și răbdare, pentru că, dacă ne luăm prea în serios, ne pierdem în detalii și uităm de ce am început totul. Cam asta e metoda mea, să fiu sincer. Tu, Marian, cum reușești să te organizezi când sistemele astea înzecite de reguli tot îți dau bătăi de cap?

Marian Voicu: Exact asta e unul dintre principiile de bază, Adriana - să nu ne lăsăm pradă detaliilor inutile sau să facem din fleacuri un bordel de reguli. În fond, scopul nostru e să ne mișcăm înainte, nu să ne blocăm în labirintul ăsta de reguli care, uneori, par mai mult pentru ochiul critic decât pentru utilitate. Mie îmi place să iau o abordare pragmatică: identifc clar ce am nevoie să obțin, apoi aleg cele mai simple și eficiente metode pentru a ajunge acolo. În plus, încerc să nu depind prea mult de sisteme complicate, ci mai degrabă să le folosesc ca instrumente, nu ca niște stații de control absolute.

După cum zicea și Adriana, e foarte important să păstrăm clar ce vrem și să nu ne complicăm când vedem că ولو, într-adevăr, e mai simplu. Merg pe principiul că dacă nu poți explica într-un mod clar, nu înțelegi cu adevărat - așa că, dacă un sistem sau o metodologie devine prea confuză, e momentul să reconsideri dacă merită păstrat.

Și da, nu de puține ori, am luat pași mici, pragmatici, chiar dacă nu sunt perfecți, dar care să mă mențină în mișcare. În fond, nu suntem roboti, și uneori angajamentul excesiv pentru perfecțiune ne poate face să pierdem timp prețios.

Tu, Adriana, cum reușești să păstrezi claritatea în mijlocul haosului ăsta de reguli și sisteme?

Adela Nica: Marian, Adriana, chiar suntem pe aceeași lungime de undă, iar ceea ce spuneți voi mi se pare foarte valabil și, în același timp, foarte sănătos. În gutuța mea, am ajuns la concluzia că adevărata artă e să știi să selectezi și să adaptezi instrumentele la nevoile tale, fără să le devorezi cu totul.

Eu încerc să păstrez o viziune clară și să nu mă abat prea mult de la planul de bază, mai ales când sistemele și metodologiile astea par să ne tragă în zare la nesfârșit. Un alt lucru care m-a ajutat enorm e să-mi setez limite stricte: de exemplu, timpul pe care îl acord fiecărui pas sau etapă. Dacă mă văd că intru într-un cerc vicios, opresc tot și revin la chestia fundamentală: "Ce vreau să obțin?" și "Care e scopul final?"

De multe ori, am observat că simplificarea e cheia, mai ales când reușesc să-mi păstrez claritatea mentală și să nu mă pierd în detalii neesențiale. În plus, nu poți fi mereu perfect, așa că învață să accepți încercările și erorile: uneori, un pas înainte, chiar dacă pare mic, e tot ce-ți trebuie ca să avansezi.

Încerc, de asemenea, să-mi păstrez umorul și răbdarea, mai ales când sistemele devin enervant de complicate și pare că intru în labirinturi fără ieșire. E nevoie de multă auto-empatie, pentru că, dacă te lași copleșit, te blochezi și mai mult. Tu cum îți găsești liniștea și claritatea atunci când totul pare haotic?