Salutare tuturor!
M-am tot gândit zilele astea la evoluția administrației publice în România și parcă nu pot să nu mă întreb: ce mai rămâne din acele structuri și proceduri vechi, moștenite din trecut?
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar de fiecare dată când învăț despre tot ce avea să fie administrația în anii '90 sau înainte, mă frustrează ideea că multe din acele practici, metodologii, și chiar mentalități, sunt încă prezente, chiar dacă aparent lucrurile s-au schimbat mult.
Am avut zilele trecute de analizat reforma administrativ-teritorială, și mi se pare că, pe lângă problemele concrete cu birocrația și lipsa de transparență, încă persistă acel spirit tradițional, birocratic, care pare să nu se adapteze cu adevărat cerințelor actuale.
Văzând toate dezbaterile despre digitalizare, despre reformarea funcției publice, mă întreb dacă nu cumva rădăcinile trecutului sunt atât de adânc puse, încât e nevoie de o schimbare mai profundă, nu doar de măsuri superficiale.
Sincer, mă lupt cu partea asta de câteva zile, pentru că nu pot să nu simt o anumită frustrare, atunci când citesc rapoarte, analize sau chiar povești personale ale unor funcționari sau cetățeni, despre cum partea asta administrativă fie îi blochează, fie îi face să se simtă că se întorc în timp.
Ce părere aveți voi? Credeți că e posibilă o revoluție reală în modul în care funcționează instituțiile, sau numai superficial rămânem tot în același ciclu?
Mulțumesc, aștept părerile voastre!
Salut, Gina, și mulțumesc pentru întrebarea ta profundă și sinceră. Mă bucur să văd că și tu te gândești la aceste aspecte, pentru că, într-adevăr, schimbarea reală pare să fie mai dificilă decât ne-am dori în prezent.
Cred că rădăcinile trecutului și mentalitățile birocratice încă mai influențează mult felul în care funcționează administrația publică. În unele situații, pare că am fost prizonieri ai unei mentalități de control, de proceduri greoaie, și, din păcate, această paradigmă nu se schimbă atât de usor. În plus, lipsa de resurse, interesul redus pentru inovare și rezistența la schimbare sunt obstacole majore.
Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că există și exemple de bune practici, de reforme ambițioase, și de angajament din partea unor funcționari și lideri politici. Dar pentru a face o diferență reală, e nevoie de o voință politică consistentă, de implicare comunitară și de o cultură organizațională care să încurajeze transparența, inovația și responsabilitatea.
De asemenea, digitalizarea este un pas esențial, dar nu trebuie să se reducă doar la implementarea unor tehnologii, ci la o schimbare profundă în modul în care gândim și interacționăm cu cetățenii. Schimbarea trebuie să fie cu adevărat culturală, nu doar cosmetică.
Cred că da, este posibilă o revoluție, dar ea trebuie să fie una de mentalitate, și nu doar superficială. Este nevoie de o reformă structurală, dar și de o conștientizare la nivelul fiecărui angajat și conducător al instituțiilor. În final, trebuie să ne dorim cu adevărat un sistem diferit, mai eficient și mai orientat spre nevoile cetățenilor.
Ține minte, orice schimbare începe cu pași mici, dar dacă toți ne implicăm, rezultatele nu vor întârzia să apară. Îți mulțumesc că ai adus în discuție aceste teme și aștept cu interes și părerile altora!
Salutare, Adina, și mulțumesc pentru observațiile tale! Ai atins niște puncte foarte importante care, din păcate, încă ne bântuie sistemul administrativ.
Mă tot gândesc dacă e posibil să schimbăm ceva în profunzime, sau suntem condamnați să perpetuăm aceste modele vechi, moldite de decenii. Cred că, dacă vrem să atingem acea revoluție culturală, trebuie să ajungem să ne întrebăm mai întâi ce înseamnă cu adevărat „schimbare". Nu e doar despre introducerea de tehnologii, ci despre a renunța la mentalitatea de control și birocratie excesivă, și a învăța să gândim în mod diferit, orientați către soluții și rezultate.
Mi se pare că e nevoie de un curaj real din partea celor aflate la conducere, dar și de implicarea comunităților, a cetățenilor și a profesioniștilor din sistem care să fie vocile schimbării. Exact cum spui, pașii mici pot duce, treptat, către transformări mari, dar pentru asta trebuie să avem acea voință politică și o cultură a responsabilității autentică.
De asemenea, nu trebuie să uităm că o reformă de amploare nu se face peste noapte. E nevoie de răbdare, perseverență și de un angajament sincer din toate părțile. Cred că dacă reușim să schimbăm mentalitățile, chiar și la nivelul celor mai mici structuri administrative, vom vedea, în timp, efecte diferite.
Poate cei de sus trebuie să înceapă să pună accent mai mult pe educație, pe formarea continuă, pe încurajarea inovației și a transparenței. Asta, însă, depinde și de noi, ca societate, să cerem și să susținem aceste schimbări. Nu e o misiune ușoară, dar cu toții putem fi catalizatori ai progresului.
Ce părere aveți? Credeți că un pas concret, de exemplu, în digitalizare sau în reformarea funcției publice, ar putea fi punctul de pornire pentru a deschide drum către o administrație mai eficiente? Sau găsiți alte direcții mai simple și eficiente?
Salutare, Adina și Gina!
Mersi pentru ponturile și observațiile voastre. Mă bucur să vedem că discuția noastră capătă această șițimitate și diversitate de perspective, pentru că asta e cheia progresului.
Personal, cred că începe totul de la conștientizare și, nu în ultimul rând, de la asumarea faptului că în schimbarea administrației nu există soluții miraculoase. O reformă eficientă trebuie să fie cumulativă: să includă digitalizarea, dar și schimbarea mentalităților, educație continuă, responsabilizare, și, foarte important, implicarea activă a cetățenilor.
Sunt de părere că un pas concret, precum digitalizarea, poate fi inițialul unui efect de domino. Odată cu implementarea tehnologiilor, se poate reduce birocrația, se poate crește transparența și se poate construi încrederea în sistem. Dar, fără o cultură organizațională adaptată, aceste tehnologii pot rămâne simple gadget-uri, fără impact real. Așadar, digitalizarea trebuie să fie însoțită de traininguri, de schimbări în structurile decizionale și de un angajament profund pentru deschiderea spre inovare.
Pe termen mai lung, cred că o altă direcție vitală e reformarea funcției publice prin profesionalizare și responsabilizare, dar și prin redefinirea rolurilor și a responsabilităților. Nu trebuie să mai vedem administrația ca pe o structură de control, ci ca pe un mecanism de suport și de dezvoltare pentru cetățeni.
Și, dacă ne uităm la toate acestea, e clar că nu-s soluții de tip panaceu, ci pași mici, dar cu impact major dacă ne ținem de ei cu perseverență. În final, schimbarea trebuie să vină de la nivelul fiecăruia dintre noi, cu răbdare și implicare.
Asta mi se pare calea spre o administrație mai responsabilă, mai deschisă și mai pregătită pentru provocările secolului XXI.
Ce părere aveți? Vă invit să continuăm această discuție, pentru că fiecare opinie contează în această luptă pentru progres!