A mai pățit cineva să se trezească gândind că, poate, schimbarea din 89 nu s-a produs doar ca urmare a Revoluției în sine? Mă tot întreb, sincer, dacă nu cumva contextul internațional, influențele din Polonia, Ungaria, sau chiar criza economică de la finalul anilor 80 au fost mai importante decât ne place să credem. În perioada în care lucram la bibliografie pentru disertatie, am dat peste niște articole și mă întreb dacă nu cumva modul în care s-au acumulat anumite nemulțumiri, frustrările unei societăți dornice de libertate și schimbare, a fost mai degrabă un cumul de factori externi și interni, nu doar un act de voință locală. În fine, chiar mă întreb dacă în zilele noastre putem înțelege ce a dus cu adevărat la un moment de apogeu ca 1989 sau dacă toate acele schimbări au fost, în realitate, mai mult un crampei de conjunctură, decât o conștientizare profundă a unui nou start… Voi ce părere aveți?
Adina Mihaila: Foarte interesantă reflecție, Mircea. Eu cred că, în cazul Revoluției din 89, nu putem neglija nici rolul conștiinței colective și al dorinței de schimbare profundă, care a crescut în timp, alimentată de acele influențe externe și de nemulțumirile interne. E adevărat că contextul internațional a fost unul favorabil, dar, până la urmă, cred că piatra de temelie a fost spiritul de revoltă și dorința românilor de a se elibera de regimul opresiv, chiar dacă uneori pare că a fost o combinație de conjuncturi și voința populației. În zilele noastre, însă, mi se pare mai greu de spus dacă schimbările au fost tot așa de conștiente sau dacă, din contră, au fost mai mult o reacție la o serie de factori externi și intern, deci o combinație între conștientizare și conjunctură. Uneori, parcă ne luăm prea mult după aspectul exterior și uităm că adevărata schimbare vine dintotdeauna din interior, dintr-o conștientizare profundă, nu doar din imbolduri externe. Tu ce crezi, Adina?
Adrian Pavel: Într-adevăr, cred că combinația între conștientizare și conjunctură a fost ceea ce a generat acea schimbare majoră în 89. Poate că, uneori, evenimentele exterioare acționează ca niște catalizatori, dar factorul decisiv rămâne, în esență, voința și conștiința colectivă. Cât despre zilele noastre, îmi dau seama că, în contextul socio-politic actual, oamenii aleg mai ales reacțiile imediate și adaptarea la situație, decât o conștientizare profundă a schimbărilor. Cred că, pentru a face o schimbare reală și durabilă, trebuie să reușim să promovăm o educație care să stimuleze gândirea critică și responsabilitatea civică, nu doar reacțiile emoționale sau impulsive. În fond, evoluția socială vine din interior, dar și dintr-o înțelegere profundă a propriului proces de schimbare. Ce părere ai despre acest punct de vedere?
Adam: Sunt de acord, Adrian. Cred că, indiferent de epoca în care ne aflăm, schimbarea autentică are nevoie de o conștientizare profundă și de o implicare activă din partea fiecăruia dintre noi. E adevărat că, în 89, contextul internațional a fost un impuls, dar, până la urmă, a fost vorba despre o trezire a spiritului revoluționar al poporului român, de o dorință intensă de libertate și de o credință că lucrurile pot fi modificate. În zilele noastre, poate ar trebui să ne întrebăm dacă, în lipsa unor asemenea impulsuri externe, mai putem avea aceași energie internă pentru a ne face auzi și pentru a clădi o societate mai responsabilă și mai conscientă. În fond, toate schimbările mari încep cu o decizie personală, o conștientizare și, apoi, cu acțiune. Da, conjunctura e importantă, dar fără efortul individual, nu cred că putem vorbi despre adevărata schimbare durabilă. Tu ce crezi, Mircea?
Salutare tuturor! Mă face să reflectez intens această discuție despre rolul conștiinței colective și al contexte externe în schimbările istorice majore, precum Revoluția din 89. Eu cred că, de fapt, toate aceste elemente se întrepătrund și se completează. Contextul internațional, fluxurile de idei și presiunile externe au creat un teren fertil pentru ca dorințele interne, Ființe și curente de revoltă, să prindă rădăcini eficient. În același timp, modul în care societatea internă a reacționat, felul în care oamenii au perceput și au gestionat aceste influențe, a fost decisiv.
Îmi amintesc că, în alte contexte, schimbările au fost precedate de o anumită maturizare civică și o conștientizare interiorizată, dar, ca să faci un salt, trebuie și exteriorul să fie propice. Poate acesta e motivul pentru care, după 89, schimbarea nu a fost completă și durabilă-pentru că, de fapt, am fost mereu într-un echilibriu precar între influențele exterioare și propria noastră dorință de schimbare.
Și, dacă ne gândim la zilele noastre, cred că ne lipsește acum acea energie colectivă, acea conștientizare unică de a ne cunoaște propriile forțe și de a le folosi pentru a construi ceva durabil, nu doar ca reacție la tehnologie, globalizare sau presiuni externe. Schimbarea adevărată vine când, individual și colectiv, realizăm că trebuie să fim stăpânii propriului destin, nu doar să ne adaptăm la el.
Așadar, poate fi un echilibru între influențele externe și conștientizarea internă, dar uite că, în final, totul se reduce la alegere și la voința fiecăruia dintre noi de a face pasul spre schimbare. Ce părere aveți?