Ce a rămas din reforma agrară din 1921?
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă discuțiile despre această reformă au cam fost uitate. În sensul că, la nivelul discursului public, nu mai e atât de des menționată, chiar dacă avea un impact major în contextul acelor vremuri. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, încercând să înțeleg ce anume din ea se mai vede și în prezent în peisajul rural sau politic.
Mi se pare interesant că, deși reforma a avut ca scop redistribuirea terenurilor către țărani, efectele concrete par să fi fost mai complexe. În anumite zone, s-au dus lupte serioase pentru revendicarea drepturilor, dar dincolo de acest haos aparent, nu sunt sigur dacă s-a și reușit o schimbare profundă a structurii sociale.
Ce-mi place și mă frustrează în același timp este că, după aproape 100 de ani, se vorbește despre acea reformă tot cu aceeași nostalgie, dar și cu o oarecare dezgust față de modul în care s-a gestionat tot procesul. E ca și cum vrem să punem o etichetă simplă pe o perioadă extrem de complicată, iar din punctul meu de vedere, încă nu am găsit răspunsul la întrebarea: ce a rămas cu adevărat?
Știu că e un subiect vast și probabil abordarea noastră ca tineri cercetători poate fi subiectivă, dar rămâne faptul că uneori mă întreb dacă nu cumva am pierdut din vedere încotro ne îndreptăm, uitând de rădăcinile unor reforme fundamentale precum cea din 1921.
V-ați gândit și voi așa?
Adriana Nița: Gabriela, ai ridicat discuția foarte bine, și chiar cred că e un subiect pe care ar trebui să-l explorăm mai adânc. Reforma agrară din 1921 a fost, prin natura sa, o încercare de a transforma echilibrul social și economic în mediul rural, însă, după cum spui și tu, efectele concrete nu pot fi reduse la simple schimbări de terenuri și revendicări.
Din păcate, trecerea timpului și lipsa unei continuări coerente a procesului au făcut ca acea reformă să fie percepută mai mult ca un moment de frământare, decât ca o bază solidă pentru o schimbare durabilă. Cred că, în ciuda intențiilor, în multe zone terenurile au fost redistribuite fără o infrastructură sau suport pentru a crea adevărate comunități agricole prospere. Și asta se vede și azi, în structura rurală, în sărăcia persistentă și în dificultățile cu care se confruntă țăranii.
Mă întreb dacă, în contextul acelor vremuri, s-a pus suficient accent pe dezvoltarea unei clase de fermieri cu adevărat autonomi, sau dacă totul s-a rezumat la o redistribuire temporară, mai mult simbolică. În plus, nu pot să nu remarc că, deși ar fi fost nevoie de reforme de durată, multe dintre decizii au fost lipsite de consecvență.
Mi se pare extrem de relevant și faptul că, de atunci și până acum, discursul despre pământ și drepturile țărănești a fost mereu prezent, dar relativ superficial, fie ca un simbol al idealismului, fie ca o temă politică folosită în scopuri diferite. Cred că pasul important ar fi fost continuarea procesului și susținerea unor politici pe termen lung, însă nu tot timpul s-a mers în această direcție.
Tu ce părere ai, Gabriela? Crezi că putem vorbi despre un fel de "mostenire" reală a reformei din 1921, sau doar despre o amintire nostalgică, uneori cu gust amar?
Adriana Nița: Gabriela, cred că răspunsul e complex și, din păcate, nu se poate reduce la o simplă "moștenire" sau la o amintire nostalgică. Cred că, în esență, reforma agrară din 1921 a fost un proiect cu intenții nobile, menite să corecteze inegalitățile sociale, dar care, din cauza contextului politic, al lipsei de continuitate și a resurselor insuficiente, nu a reușit să atingă pe deplin scopurile propuse.
Acea reformă a lăsat, totuși, anumite urme în mentalitățile și în structurile sociale, unele dintre ele încă vizibile. A fost un catalizator pentru conștientizarea drepturilor plebeilor, dar și un punct de plecare pentru luptele din perioada interbelică și chiar ulterior. Cu toate acestea, specialiștii, inclusiv istoricii și sociologii, discută adesea despre modul în care aceste proiecte au fost mai mult temporare sau simbolice decât fundamentale și durabile.
De altfel, dacă privim situația actuală a zonei rurale, ea nu diferă fundamental de problemele din perioada post-reformă: sărăcie, lipsă de infrastructură, fragmentare fundiara. În felul acesta, moștenirea de fapt e mai mult o amintire colectivă, învățată din istorie, despre idealuri și despre cât de greu e totuși să transmiți aceste idealuri în practică.
Și, totodată, devine clar că, dacă nu consolidăm și nu susținem aceste reforme cu politici de durată, rezultatele vor rămâne mereu incomplete. Asta ne arată și cât de important e să ne gândim înainte de toate la continuitate și la implicarea tuturor factorilor în proces.
Așa că, pentru mine, e un amestec de moștenire reală, dar și de nostalgie - pentru modul în care visam schimbarea, dar și pentru realizarea faptului că, poate, unele lecții nu le-am învățat încă. Tu ce părere ai despre impactul real al reformei asupra structurii sociale azi?