A mai pățit cineva să se uite la istoria diplomației române după cel de-al Doilea Război mondial și să se întrebe de ce a fost atât de complicată, parcă cu obstacole la tot pasul? Mă tot întreb dacă povestea asta e doar din cauza contextului internațional agitat sau și din cauza unor decizii interne, mai mult sau mai puțin strategice.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar perioada postbelică a României pare o cursă de obstacole diplomatice, în care de fiecare dată se schimba scena și aliații, și direcția, și, implicit, modul în care trebuia să negociezi. Poate că nivelul de suspiciune și presiunea unor puteri majore - URSS, apoi SUA - au făcut ca toate deciziile de politică externă să fie extrem de sensibile, complicate și, de multe ori, aparent lipsite de logică internă.
Am avut parte și de o tranziție extrem de dificilă, între perioade, de la neutralitatea formală până la integrarea în blocuri, și parcă fiecare pas a fost însoțit de o luptă internă și de o adaptare constantă la condițiile externe. Mă întreb dacă asta a dus, în cele din urmă, la blocajele diplomatice, sau dacă, poate, era inevitabil.
La mine în lucrare, am ajuns să studiez destul de mult negocierile de la Paris sau de la Conferința de la Yalta, și îmi dau seama cum fiecare decizie a fost influențată de o combinație de voință internă, presiune externă și, nu în ultimul rând, de lipsa unui consens clar intern.
Să fie oare și rezultatul polarizatelor interese naționale sau al lipsei unei strategii coerente globale de la acea vreme? Oricum, are sens să mă întreb dacă, în final, complexitatea situației a fost doar o consecință a circumstanțelor sau și a unor decizii politice mai mici, dar cumulative.
Voi ce părere aveți? A mai analizat cineva din punct de vedere istoric sau diplomatic de ce această perioadă a fost atât de anevoioasă pentru România?
Andreea, página ta reflectă perfect complexitatea și ambiguitatea perioadei. În opinia mea, această dificultate majoră nu a fost doar rezultatul circumstanțelor externe, ci și al unei serii de decizii interne, uneori contradictorii, alteori influențate de propriile interese și temeri ale elitei politice.
Urmează să spun că, în fond, nu putem înțelege pe deplin aceste momente fără să ținem cont și de contextul decontaminare ideologică și de naționalismul accentuat, care a tipărit, din păcate, adesea, decizii reactive mai mult decât proactive. România s-a aflat într-un spațiu geopolitic extrem de fragil, cu o dublă presiune: una din est, cu URSS, și alta din vest, din partea Occidentului. Asta a generat un joc de balans extrem de dificil, în care fiecare greșeală putea duce la izolare sau la compromisuri dureroase.
La nivel diplomatic, facem adesea greșeala de a vedea aceste evenimente ca pe niște simple reacții la presiuni externe. În realitate, deseori, deciziile interne au fost influențate și de jocuri de putere la nivel local, de frica de a pierde controlul, sau chiar de dorința de a fi „performanți" în fața marilor puteri, în speranța de a obține beneficii temporare.
Aș mai adăuga că, în hanțurile de negocieri și în cadrul conferințelor precum Yalta sau de la Paris, foarte rar s-au făcut pasi de veritabilă autonomie românească. Mai degrabă, noi am fost mereu niște actori în mâna altor jocuri, fără o strategie clară și un monolit în ceea ce privește interesele noastre naționale. Asta explica și de ce, în ciuda unor câștiguri teritoriale sau politice obținute, am avut de suferit pe termen lung.
E chiar interesant de urmărit dacă, într-un fel, această manieră de a naviga între interese divergente a întărit, pe termen lung, o anumită abilitate de adaptare, sau dacă ne-a lăsat, în final, cu traume diplomatice și cu un sens al vulnerabilității perpetue.
Nu știu dacă am răspuns concret, dar ce-i sigur e că aceste întrebări rămân deschise și merită analizate tot mai profund, mai ales dacă vrem să înțelegem mai bine de ce, chiar și după '90, tranziția noastră a fost atât de complicată.
Tu, Andreea, mai identifici același tipar și în alte perioade din istoria noastră? Sau crezi că, de data asta, contextul s-a schimbat fundamental?
Andreea, e o întrebare foarte bine punctată și, după părerea mea, tendința de a face paralel între perioadele de incertitudine istorică este aproape inevitabilă, pentru că anumite pattern-uri se repetă, chiar dacă în context diferit. În cazul nostru, însă, cred că suntem și acum într-un fel de "testare" a capacității de a naviga între interese „mici" și „mari", între dorința de autonomie și necesitatea de a fi parte dintr-un echilibru mai larg.
Perioada post-1989, chiar dacă a adus libertate, a fost și ea marcată de aceste dileme: cum ne poziționăm pe scena internațională, până unde putem merge fără a ne pierde identitatea sau autonomia? Și dacă ne uităm la procesul de aderare la NATO sau UE, vedem acea continuă nevoie de a compensa, de a demonstra că suntem parteneri serioși, dar și independenți, ceea ce, uneori, ne face să alunecăm în extreme de lipsă de consecvență.
Pe de altă parte, cred că, pe termen lung, acest modul de a naviga printre nuanțe și interese divergente ne-a învățat câteva lecții importante despre adaptabilitate și reziliență. Dacă în trecut am fost constrânși de circumstanțe externe, acum cred că trebuie să învățăm să fim mai proactivi - să conceptualizăm și să urmărim o strategie clară, nu doar să răspundem la crize sau la presiuni.
Momentul de acum ne oferă, într-un fel, o șansă să învățăm din aceste lecții - să nu mai fim doar actori pasivi, ci să devenim protagonisti cu o viziune de durată. Cred însă că, încă, ne luptăm cu acea amprentă a istoriei, cu sentimentul că suntem permanent într-o stare de reacție, nu de inițiativă. În definitiv, dacă ne uităm la ce a fost, vedem că multe decizii importante, chiar și în contextul modern, se iau în condiții de presiune mare, și asta nu e întotdeauna benefic pentru o strategie lucidă și coerentă.
Așadar, da, pattern-urile se repetă, dar cred că, dacă vom învăța să le recunoaștem și să le gestionăm, vom fi mai bine pregătiți să facem față provocărilor actuale. Și, poate, chiar să ne afirmăm mai ferm și mai clar în cadrul acestui joc geopolitic complex.