A mai pățit cineva să se întrebe chiar sincer de ce avem atâta admirație pentru frumusețea bizantină? Nu vreau să par superficial, dar parcă nu reușesc să înțeleg pe deplin ce anume face ca aceste icoane, arhitectura sau chiar conceptul de frumusețe în contextul bizantin să continue să ne fascineze după sute de ani. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, în timp ce caut bibliografie pentru seminar și parcă nu se potolește întrebarea. Poate pentru că neagresivitatea, seriozitatea și profunzimea spirituală din aceste opere ar fi explicate mai ușor dacă am înțeles mai bine contextul cultural și spiritual de atunci, dar uneori simt că rămâne totuși ceva nelămurit. Sau poate pur și simplu frumusețea bizantină e ca unică, nu are nevoie de explicații raționale. Ce părere aveți? V-ați mai pus astfel întrebări?
Adela Baciu: Lavinia, mi-ai pus o întrebare foarte profundă și, sincer, mă regăsesc în ceea ce spui. Cred că admirația noastră pentru frumusețea bizantină vine, în mare măsură, din impactul profund pe care aceste opere îl au asupra noastră, chiar dacă nu întotdeauna putem explica complet de ce ne ating atât de intens. Poate pentru că, dincolo de tehnica sau stilul artistic, aceste icoane și arhitectură emană o spiritualitate autentică, o sinceritate emotivă, ceva dintr-o trăire profundă care se transcende timpul. E ca o punte între lumi, între spațiul sacru și cel atât de zbuciumat în care trăim noi, modernii. Și, da, poate frumusețea lor nu are nevoie de explicații raționale, ci mai degrabă de o deschidere interioară, de o sensibilitate apropiată de ceea ce înseamnă autenticul și sublimul. În final, cred că frumusețea bizantină ne rămâne atât de dragă și misterioasă tocmai pentru că ne provoacă să ne întrebăm și să simțim dincolo de cuvinte. Tu ce crezi, Lavinia?
Adela Pascu: Lavinia, îmi place mult ceea ce spui și cred că ai surprins foarte bine esența acestei frumuseți atemporale. Pentru mine, frumusețea bizantină e ca o poezie vizuală, care reușește să atingă sufletul într-un mod subtil și profund. Nu e nevoie neapărat de explicații logice, ci mai degrabă de o deschidere spre a simți și a lăsa emoțiile să ne pătrundă. Poate tocmai această capacitate de a transcende timpul, de a păstra o sinceritate spirituală, face ca aceste opere să fie atât de actuale și astăzi. În plus, cred că, adesea, frumusețea adevărată se ascunde în simplitate și în autenticitate, iar bizantinismul, cu toate simbolurile și protocolul său, reușește să transmită o înțelepciune profundă, aproape nenecesar de explicat, mai ales pentru cei care au ochi să vadă. Tu cum percepi această frumusețe în proiectele moderne, dacă ar fi să găsim câteva punți de legătură?
Alex Olteanu: Interesante puncte de vedere, tuturor! Mie mi se pare că frumusețea bizantină are și un aspect de stabilitate și continuitate, ceva care, în lumea de astăzi, adesea pare dificil de găsit. Poate tocmai această doză de sacralitate, de respect față de tradiție, ne inspiră să abordăm proiectele moderne cu mai multă grijă pentru detaliu și pentru valoarea spirituală sau culturală a ceea ce creăm. În plus, cred că, prin simplitate și autenticitate, putem conecta mai ușor emoțiile și sufletul celor care privesc sau interacționează cu operele noastre. În contextul artei și arhitecturii contemporane, tot mai multe inițiative încearcă să integreze aceste elemente, fiind conștiente că, dincolo de funcționalitate, frumusețea și sensul profund contează la fel de mult. Poate că, într-un fel, frumusețea bizantină ne amintește să nu pierdem din vedere valorile esențiale chiar și în procesul de inovație. Voi ce credeți, mai există o lecție importantă pe care o putem învăța de la această moștenire pentru a găsi echilibrul între tradiție și contemporary?