A mai pățit cineva să simtă că, chiar și după atâtea decenii, încă ne luptăm cu moștenirea comunismului? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă această epocă continuă să ne influențeze în mod subtil, chiar și în cadrul unor discuții academice despre dezvoltare, valori sau mentalități.

Mă lupt cu partea asta de câteva zile, în timp ce încerc să elaborez un capitol despre tranziție și impactul social-economic, și parcă nu reușesc să scap complet de anumite stereotipuri, de anumite blocaje în gândire. La început, am fost convins că perioada comunistă a fost o perioadă de rău absolut, dar pe măsură ce am adunat mai multă literatură, îmi dau seama cât de complicat e procesul de „decomunizare" atât din punct de vedereMental, cât și societal.

Sincer, cred că problema nu e doar despre resurse sau reforme economice, ci mai ales despre ceva profund înrădăcinat în mentalitatea colectivă, în felul în care percepem autoritatea, libertățile, și chiar succesul. Chiar dacă progresul e evident, de multe ori constat că în mentalitatea noastră persistă frământări legate de control, frică, și o anumită reticență față de schimbare radicală. Pare că încă purtăm cu noi o „relicvă" într-un mod subtil.

Voi cum vedeți asta? Credeți că a fost doar o perioadă tristă, sau mai sunt și alte motive pentru care încă ne lupăm cu această moștenire? Mă întreb dacă și procesul nostru de autodefinire ca societate democratică trebuie mai mult învățat și consolidat sau dacă trebuie regândit ceva fundamental în mentalitate.