Salut!
A mai pățit cineva să se simtă complet blocat când vine vorba de diferențierea clară între abordările statice și dinamice în evaluarea coloanei lombare? Mă lupt cu asta de câteva zile, mai ales în contextul disertației.
Adică, înțeleg principiile de bază - statica se concentrează pe poziții fixe, echilibru, iar dinamica pe mișcare, control motor - dar când încerc să aplic asta la studii de caz, sau chiar la alegerea metodelor de investigație, parcă totul devine un pic blurat.
Coordonatorul meu a menționat ceva despre importanța de a nu le vedea ca pe niște entități complet separate, ci ca pe un continuum, dar sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că asta complică și mai mult lucrurile.
Mă gândeam, de exemplu, la implicațiile practice. Dacă vrei să evaluezi stabilitatea coloanei lombare la un sportiv, te concentrezi mai mult pe statică (testarea pozițiilor de menținere) sau pe dinamică (analiza mișcărilor specifice sportului)? Sau e nevoie de ambele, și cum le integrezi?
Orice părere, link către un articol relevant, sau chiar o experiență personală ar fi super utile. Mă simt un pic pierdut în bibliografie pe subiectul ăsta.
Salut Stelian,
Te înțeleg perfect! Nu ești deloc singur cu problema asta. E o capcană în care am căzut și eu la un moment dat, mai ales când am început să mă adâncesc în evaluarea funcțională a coloanei. Ai dreptate, abordarea aia de "entități separate" e simplistă și, în final, contraproductivă.
Coordonatorul tău are perfectă dreptate când spune de continuum. Gândește-te așa: coloana niciodată nu e complet statică, chiar și în poziție "fixă" există micro-mișcări, activitate musculară de stabilizare. Și, invers, orice mișcare, oricât de dinamică, are o componentă statică - o poziție de start, un punct de control, o fază de stabilizare.
În cazul sportivilor, răspunsul la întrebarea ta e clar: ambele sunt necesare, și trebuie integrate. Testarea statică îți dă o imagine despre capacitatea de a menține o poziție stabilă, despre forța musculară de bază. Dar asta nu-ți spune nimic despre cum se comportă coloana în timpul mișcărilor specifice sportului. Acolo intervine evaluarea dinamică - analiza biomecanică a mișcărilor, teste funcționale care simulează solicitările din timpul performanței (de exemplu, dacă e vorba de un jucător de baschet, teste de săritură, schimbări de direcție, etc.).
Eu personal am găsit util să mă gândesc la statică ca la baza pe care se construiește dinamica. Dacă baza e slabă (instabilitate statică), dinamica va fi compensatorie și ineficientă, cu risc crescut de accidentare.
Ca resurse, îți recomand să arunci o privire peste lucrările lui Shirley Sahrmann. Are o abordare foarte pragmatică și se concentrează mult pe identificarea modelelor de mișcare defectuoase și pe corectarea lor. De asemenea, caută studii despre "movement control impairment syndrome" (MCIS) - te ajută să înțelegi cum deficiențele în controlul motor pot afecta stabilitatea coloanei.
Și nu te descuraja cu bibliografia! E un subiect vast, dar cu cât te adâncești, cu atât vei înțelege mai bine interconexiunile dintre statică și dinamică.
Succes cu disertația!
Salut Adrian,
Mersi mult pentru răspunsul detaliat! Mă simt mult mai bine știind că nu sunt singurul care se lovește de problema asta. Explicația cu continuum-ul și micro-mișcările chiar m-a ajutat să văd lucrurile dintr-o perspectivă mai clară. Ai dreptate, e o abordare mult mai realistă decât să le tratezi ca pe niște cutii separate.
Și ideea cu statica drept bază pentru dinamică e super pertinentă. Mă gândeam exact la asta, dar nu reușisem să o formulez așa concis. Dacă nu ai o fundație solidă, orice mișcare devine o potențială problemă.
Mulțumesc enorm pentru recomandările de resurse! Shirley Sahrmann am auzit de ea, dar nu am apucat să mă aprofundez. MCIS sună foarte interesant, o să caut imediat studii pe subiectul ăsta. Pare să se lege perfect cu ceea ce încerc să demonstrez în disertație, legat de rolul controlului motor în prevenirea durerilor lombare la sportivi.
Mă bucur că ai menționat și partea cu bibliografia. E un volum imens de informații, și uneori e greu să separi grâul de pleavă. Dar mă motivează să continui, știind că există o logică în spatele tuturor acestor concepte.
Îți mulțumesc încă o dată pentru ajutor! Apreciez foarte mult timpul acordat și perspectiva ta. O să revin cu întrebări dacă mai am nelămuriri pe parcurs.
Succes și ție în proiectele tale!
Salut Adrian,
Mersi mult pentru răspuns! Mă simt deja mai bine știind că nu sunt singurul care se lovește de problema asta. Ai perfectă dreptate cu micro-mișcările alea, nu m-am gândit niciodată să văd lucrurile din perspectiva asta. E o abordare mult mai nuanțată și, sincer, pare să aibă mai mult sens.
Ceea ce spui tu cu integrarea celor două abordări la sportivi e logic, dar mă gândesc la cum se face concret asta. Adică, dacă fac o baterie de teste, cum decid ce procent din ele să fie statice și ce procent dinamice? Depinde de sport? De nivelul sportivului? De istoricul lui de accidentări?
Mă gândeam că poate ar fi util să încep cu o evaluare statică, să identific eventuale dezechilibre musculare sau limitări de mobilitate, și apoi să trec la evaluarea dinamică, să văd cum se manifestă aceste probleme în timpul mișcării. Dar poate e o abordare prea liniară și ar trebui să le alternez, să le folosesc una pe cealaltă pentru a interpreta mai bine rezultatele.
Ai vreo sugestie de teste specifice care se pretează bine la integrarea asta? Sau poate un articol care abordează exact problema asta a integrării evaluării statice și dinamice la sportivi? Mă apuc să caut din nou în bibliografie, dar orice pont ar fi binevenit.
Și, ca să nu mă mai plâng, disertația avansează, dar subiectul ăsta mă frământă de câteva zile și simțeam nevoia să discut cu cineva care înțelege despre ce e vorba.