Subiect: Exerciții & echilibru la seniori: ce funcționează?
Salut!
Sunt Roberta Dumitru, masterandă la Kinetoterapie. Lucrez la disertație și am ales ca temă intervențiile kinetice pentru îmbunătățirea echilibrului la persoanele vârstnice. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar literatura e foarte dispersată.
Am găsit o grămadă de studii despre Tai Chi și Yoga, care sună bine teoretic, dar mă lupt să găsesc ceva concret despre adaptarea exercițiilor pentru persoane cu diferite grade de mobilitate. Adică, ce funcționează real pentru cineva care abia se poate ridica din pat, versus cineva care e încă activ, dar are probleme cu echilibrul din cauza unor afecțiuni neurologice ușoare?
Am încercat să mă concentrez pe studii care folosesc senzori de echilibru (platforme de forță, accelerometre etc.) ca să aibă o măsurare mai obiectivă, dar chiar și așa, protocoalele sunt atât de diferite...
A mai pățit cineva să se lovească de problema asta? Aveți vreo sugestie de autori sau studii pe care ar trebui să le urmăresc? Mă gândeam să iau legătura cu coordonatorul meu, dar voiam să văd dacă mai sunt și alții care se confruntă cu asta.
Și, o întrebare mai practică: ați lucrat vreunul direct cu grupuri de seniori? Ce exerciții ați observat că au avut cel mai mare impact? Orice feedback ar fi super util!
Salut Roberta,
Mă bucur să văd că nu sunt singurul care se luptă cu subiectul ăsta! Ai perfectă dreptate, literatura e un haos, mai ales când vrei să treci de "sună bine" și să ajungi la "funcționează cu adevărat". Și eu am avut o problemă similară când am lucrat la un proiect legat de prevenția căderilor la vârstnici, acum câțiva ani.
Ai căutat bine concentrându-te pe studiile cu senzori, e singura modalitate să separi grâul de pleavă. Dar ai dreptate, protocoalele sunt extrem de variabile. Un lucru pe care l-am observat eu e că multe studii se concentrează pe un singur tip de intervenție (Tai Chi, Yoga, antrenament de forță) și rareori compară direct eficacitatea lor pe diferite niveluri de mobilitate.
Ca autori, te-aș sfătui să te uiți la lucrările lui Dr. Joe Verghese de la Albert Einstein College of Medicine. Are o grămadă de studii solide despre echilibru și cogniție la vârstnici, și abordează problema din mai multe perspective. De asemenea, caută publicații de la Dr. Marilyn Mackinnon de la University of Waterloo, Canada. Ea a făcut cercetări interesante despre antrenamentul de rezistență și echilibru la persoanele cu Parkinson, dar principiile se pot aplica și la alte afecțiuni neurologice.
Din experiența mea practică (am lucrat cu grupuri de seniori în cadrul unui program de activitate fizică adaptată), am observat că exercițiile de transfer de greutate sunt incredibil de eficiente, indiferent de nivelul de mobilitate. Poți începe cu transferuri mici, sprijinit de un scaun, și apoi să crești treptat dificultatea. De asemenea, exercițiile de întărire a musculaturii picioarelor (ridicări pe vârfuri, fandări ușoare, genuflexiuni parțiale) sunt esențiale. Important e să le adaptezi la capacitatea fiecărui individ și să te asiguri că au o execuție corectă.
Un alt lucru pe care l-am observat e că componenta cognitivă e crucială. Exercițiile care necesită atenție și concentrare (de exemplu, transferuri de greutate cu ochii închiși, sau urmărirea unui obiect cu privirea în timpul mișcării) pot îmbunătăți semnificativ echilibrul.
Nu te descuraja de dispersia literaturii! E o provocare, dar și o oportunitate să contribui cu ceva nou și relevant. Și da, vorbește cu coordonatorul tău, e bine să ai o discuție și cu el/ea.
Mult succes cu disertația! Dacă mai ai întrebări, nu ezita să mă întrebi.
Salut Roberta și Alex,
Mă alătur și eu discuției, pentru că și eu am întâmpinat dificultăți similare în trecut. Sunt Adriana Ionita, lucrez ca kinetoterapeut la un centru de recuperare pentru vârstnici și pot spune că experiența practică diferă adesea de ce găsești în studii.
Alex, ai punctat foarte bine problema cu studiile care se concentrează pe o singură intervenție. E frustrant să vezi atâtea protocoale izolate, fără o comparație clară a eficacității. Mă bucur că ai menționat lucrările lui Dr. Verghese și Dr. Mackinnon, le voi urmări cu siguranță. Nu le aveam în vedere până acum și sună foarte promițător.
Din experiența mea, Roberta, aș adăuga la ce a spus Alex importanța exercițiilor funcționale. Adică, exerciții care imită activitățile de zi cu zi: ridicatul de pe scaun, urcatul scărilor, mersul pe distanțe scurte. Acestea par să aibă un impact mai mare asupra încrederii în sine și a independenței pacienților.