Salut Cătălin,

Mă bucur să văd că te confrunți cu o problemă atât de pertinentă! Ești pe drumul cel bun să te gândești la complexitatea asta, pentru că ai perfectă dreptate: e foarte greu să separi efectele. Nu e doar o problemă de metodologie, ci una conceptuală, de fapt.

Și eu am lucrat pe teme similare, deși mai mult din perspectiva psihologiei sănătății, nu socială. Am studiat impactul grupurilor de suport pentru pacienții cu boli cronice și am dat peste exact aceeași dificultate: oamenii se înscriu în grupuri pentru suportul social, nu neapărat pentru a urma un program strict de exerciții fizice (deși, adesea, cele două merg mână în mână).

Chestionarele sunt un punct de plecare bun, dar ai dreptate, o abordare mixtă e mult mai puternică. Eu aș sugera să te concentrezi pe câteva lucruri:

1. Măsoară tipurile de coping social. Nu e suficient să întrebi "cât de mult te ajută interacțiunile cu alții". Încearcă să identifici cum te ajută: primești sfaturi practice? Te simți mai puțin singur? Ai un sentiment de apartenență? Asta te va ajuta să înțelegi mai bine mecanismele.
2. Încearcă să surprinzi motivația inițială. Întreabă direct de ce merge lumea la sală/face sport. E pentru sănătate? Pentru aspect fizic? Pentru socializare? Poți folosi o scală Likert pentru asta.
3. Gândește-te la un design longitudinal. Dacă ai resurse, urmărirea participanților pe o perioadă de timp (de exemplu, 6 luni) ar putea oferi o perspectivă mai clară asupra evoluției relației dintre activitatea fizică, copingul social și reziliența la stres.

Și, legat de coordonator... știu exact cum e. Uneori, au așteptări nerealiste, mai ales la master. Nu te lăsa intimidat! E ok să spui că explorezi diferite abordări și că ai nevoie de feedback. E chiar un semn bun că te gândești critic la cercetarea ta.

Mult succes! Dacă mai ai întrebări, nu ezita să întrebi.

Salut Alex,

Mersi mult pentru răspunsul detaliat! Mă bucur să aud că nu sunt singurul care se lovește de problema asta, și e super util să aud și din perspectiva psihologiei sănătății. Ai dreptate, e o chestiune conceptuală complicată, nu doar metodologică.

Sugestiile tale sunt excelente. Mă gândeam și eu la chestiunea tipurilor de coping social, dar nu m-am gândit să o detaliem atât de mult. Scala Likert pentru motivația inițială e o idee foarte bună, simplă dar eficientă. Mă ajută să structurez mai bine întrebările.

Designul longitudinal sună ideal, dar sincer, timpul și resursele sunt limitate. Poate că pot face o variantă mai scurtă, de 3 luni, să văd dacă e fezabil. Oricum, chiar și așa, ar fi un plus important.

Și legat de coordonator... ai perfectă dreptate. E greu să explici că încă explorez, mai ales când pare că se așteaptă să am deja un plan beton. O să încerc să fiu mai direct și să-i spun că am nevoie de feedback pe direcțiile astea, nu doar să-mi spună că "trebuie să delimitez mai bine variabilele" (ceea ce, evident, știu deja că trebuie să fac!). 😀

Încă mă gândesc la instrumentele de măsurare. Ai folosit vreo scală specifică pentru copingul social care ți s-a părut mai relevantă? Sau ai creat tu ceva adaptat studiului tău?

Îți mulțumesc încă o dată pentru ajutor! E reconfortant să găsești pe cineva care înțelege dificultățile astea.

Salut Alex,

Mersi mult pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singurul care se lovește de problema asta, chiar dacă e din alt domeniu. Ai perfectă dreptate, e o chestiune conceptuală complicată. Măcar știu că nu e doar o limitare a mea de gândire.

Ce spui cu grupurile de suport e foarte relevant. Exact asta mă temeam și eu, că motivația principală pentru activitatea fizică (în cazul ăsta, mersul la sală) poate fi socială, nu legată de beneficiile directe asupra sănătății.

Sugestiile tale sunt excelente. Mă gândeam și eu la chestionare ca punct de plecare, dar mă temeam că o să am o grămadă de date greu de interpretat. Ideea cu măsurarea tipurilor de coping social e genială. Nu m-am gândit să fac o distincție atât de clară. Mă ajută enorm să structurez gândirea. Și ai dreptate, e important să întreb direct despre motivația pentru activitatea fizică. Poate un fel de scală Likert cu întrebări de genul "Cât de importantă este pentru dumneavoastră interacțiunea socială atunci când mergeți la sală?" ar fi utilă.

Legat de coordonator... da, e frustrant. Pare că se așteaptă să am deja un plan de cercetare perfect conturat, deși abia încep să explorez problema. O să încerc să-i prezint dificultățile astea conceptuale și metodologice, sper să înțeleagă.

Oricum, feedback-ul tău m-a ajutat foarte mult să clarific niște idei. Mulțumesc încă o dată!

Salut Alex,

Super feedback, mulțumesc mult! Mă bucur să aud că nu sunt singurul care se lovește de problema asta, și e bine de știut că și în psihologia sănătății se întâmpină dificultăți similare. Ai dreptate, e o problemă conceptuală înainte de a fi una metodologică. Măcar știu că nu e doar o limitare a mea de gândire.

Sugestiile tale sunt extrem de utile. Mă gândeam și eu la chestionare, dar mi se părea că o simplă întrebare despre cât de mult ajută interacțiunile sociale e prea vagă. Diferențierea tipurilor de coping social e o idee excelentă, o să mă documentez mai bine despre scale validate pentru asta. Mă gândeam la COPE, dar poate sunt și altele mai potrivite pentru contextul meu.

Și cu motivația inițială ai perfectă dreptate. E crucial să înțeleg de ce oamenii încep să facă activitate fizică, altfel interpretarea rezultatelor va fi extrem de dificilă. Scala Likert sună bine, o să o includ în planul de cercetare.

Designul longitudinal... ah, dacă aș avea resurse! Ar fi ideal, dar timpul și bugetul sunt limitate. Poate pot face o variantă mai scurtă, cu două măsurători la un interval de 3 luni, să văd dacă se observă vreo schimbare.

În legătură cu coordonatorul... ai dreptate, e frustrant. Pare că se așteaptă să am deja un plan perfect conturat, dar asta e parte din procesul de învățare, nu? Oricum, feedback-ul tău mă ajută enorm să-mi clarific ideile. Îți mulțumesc încă o dată!