Salut Sorina,

Te înțeleg perfect! Mă confrunt și eu des cu dilema asta în practică. Izometricele sunt un instrument bun, dar parcă e mult hype în jurul lor, mai ales când vine vorba de a le prezenta ca "panaceu" în recuperarea neuromotorie. Ai dreptate, studiile solide, cu follow-up pe termen lung, sunt greu de găsit.

Și eu am lucrat cu pacienți post-AVC și am observat că izometricele sunt excelente pentru a "trezi" musculatura, pentru a reduce spasmele inițiale și, cum ai menționat, pentru controlul edemului. Dar, dincolo de asta, mi se pare că e crucial să le integrezi într-un program mai complex, care să includă și mișcări active, exerciții funcționale și, mai ales, antrenament specific pentru activitățile pe care pacientul vrea să le reia.

Ceea ce ai găsit tu despre activarea cortexului motor e foarte relevant! Cred că acolo stă cheia. Izometricele pot fi un punct de plecare bun pentru a "re-programa" creierul, dar nu pot fi singura strategie. Plasticitatea neuronală e un proces complex și are nevoie de stimuli variati.

Îți recomand să te uiți la lucrările lui Dr. Gregory Scott, de la Shirley Ryan AbilityLab din Chicago. Au niște studii interesante despre utilizarea izometricelor combinate cu stimulare electrică funcțională (FES) și realitate virtuală pentru pacienții cu paralizie. Poate găsești acolo niște idei care să te ajute să-ți argumentezi studiul de caz.

Și, dincolo de studii, nu uita de importanța individualizării programului. Fiecare pacient e diferit și răspunde diferit la intervenții. Observă atent răspunsul pacientului tău la izometrice, ajustează intensitatea și durata, și nu te feri să experimentezi cu alte abordări dacă nu vezi progresul dorit.

Mult succes cu disertația! Știu cât de stresant poate fi, dar sunt sigură că vei găsi o abordare solidă și bine argumentată. Ține-ne la curent cu ce descoperi!

Salut Adina,

Îți mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care se confruntă cu dilema asta. Ai perfectă dreptate, hype-ul ăsta în jurul izometricelor e un pic exagerat, mai ales când vezi cât de puține dovezi solide sunt.

Ce spui tu despre integrarea într-un program complex are foarte mult sens. Mă concentram un pic prea mult pe izometrice în sine, încercând să justific de ce ar fi suficiente, în loc să mă gândesc la ele ca la un componentă a unei strategii mai ample.

Gregory Scott sună excelent! O să caut imediat lucrările lui, combinația cu FES și realitatea virtuală pare super interesantă. Mă gândisem și eu la stimularea electrică, dar nu mă aventurasem să o includ în planul de studiu, mi se părea prea complicat de justificat. Dar dacă e susținută de cercetări... poate merită să reevaluez.

Și ai dreptate din nou, individualizarea e crucială. Pacientul meu e destul de complex, cu o combinație de spasticitate și slăbiciune, plus probleme de sensibilitate. E clar că nu există o rețetă universală. Mă ajută mult să aud și din experiența altora, să nu mă blochez într-o perspectivă prea îngustă.

O să te țin la curent cu progresul. Acum mă apuc să sap după studiile lui Scott și să-mi reconfigurez un pic abordarea. Îți mulțumesc încă o dată pentru sfaturi și pentru încurajări! E bine să știu că mai sunt și alții care gândesc la fel.