Subiect: Kineto la copii - ce funcționează?
Salut!
Sunt Karina, masterandă la Psihologie. Lucrez la disertație și am ales să mă concentrez pe intervenții bazate pe mișcare pentru copiii cu dificultăți de atenție. Am dat peste Kineto și pare interesant, dar... sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că e o grămadă de informații contradictorii.
Am citit câteva studii (și recenzii) și pare să aibă rezultate bune în anumite contexte, dar nu găsesc o claritate legată de ce anume funcționează cel mai bine. Adică, e vorba de tipul de mișcare? De frecvență? De vârsta copilului?
Mă lupt cu partea asta de câteva zile. Coordentatorul meu zice să mă concentrez pe un protocol specific, dar nu sunt convinsă că e cel mai potrivit pentru populația mea (copii cu ADHD, vârsta 7-9 ani).
A mai pățit cineva să se lovească de problema asta? Ați lucrat cu Kineto sau cu alte intervenții similare? Orice feedback ar fi super util. Mă gândesc serios să fac un mini-pilot, dar aș vrea să știu pe ce să mă concentrez.
Și, apropo, dacă cineva are vreo sugestie de studii relevante, nu ezitați să le împărtășiți! Mersi mult!
Salut Karina,
Te înțeleg perfect! E o frustrare comună când te lovești de o metodă promițătoare, dar cu o bază de dovezi fragmentată. Kineto e într-adevăr fascinant, dar ai dreptate, informațiile pot fi copleșitoare și uneori contradictorii.
Eu sunt Adela Adam, kinetoterapeut specializat în lucrul cu copii și am lucrat cu Kineto (și alte abordări similare, cum ar fi Brain Gym) de câțiva ani. Din experiența mea, și confirmând ce ai observat și tu, nu există un "protocol magic" care să funcționeze pentru toți copiii.
Pentru copiii cu ADHD, în special în intervalul 7-9 ani, am observat că cele mai bune rezultate vin dintr-o combinație de mișcări bilaterale (care implică ambele părți ale corpului simultan) și exerciții care stimulează propriocepția (conștientizarea poziției corpului în spațiu). Mișcările bilaterale ajută la integrarea senzorială și la îmbunătățirea comunicării între emisferele cerebrale, iar propriocepția are un efect calmant și organizatoriu asupra sistemului nervos.
Frecvența e importantă, dar mai importantă e consistența. Mai bine sesiuni scurte (15-20 minute) de 3-4 ori pe săptămână, decât o sesiune lungă o dată pe săptămână. Și, crucial, trebuie să fie distractive! Copiii cu ADHD se plictisesc repede, așa că trebuie să transformi exercițiile într-un joc.
În legătură cu studiile, îți recomand să arunci o privire peste cercetările lui Dr. Bruce Perry (The Boy Who Was Raised as a Dog) - deși nu se concentrează exclusiv pe Kineto, oferă o perspectivă valoroasă asupra impactului traumei și al mișcării asupra dezvoltării creierului. De asemenea, caută studii despre "sensory integration therapy" - principiile de bază sunt relevante și pentru Kineto.
Un mini-pilot e o idee excelentă! Te sfătuiesc să începi cu un grup mic de copii și să monitorizezi atent răspunsul lor la diferite tipuri de mișcare. Nu te fixa pe un protocol rigid, ci fii flexibilă și adaptează-l în funcție de nevoile individuale ale fiecărui copil.
Spor la disertație! Și nu ezita să mă întrebi dacă mai ai nevoie de ceva.
Adela, îți mulțumesc enorm pentru răspunsul detaliat! Mă simt mult mai liniștită știind că nu sunt singura care se confruntă cu problema asta. Și e super util să aud perspectiva unui kinetoterapeut cu experiență directă.
Ai punctat exact ce mă frământa: lipsa unui protocol universal valabil. Mă bucur că ai menționat mișcările bilaterale și propriocepția, sună foarte logic și se aliniază cu ce am citit despre funcționarea creierului în ADHD. Ideea cu sesiunile scurte și consistente e excelentă, cred că asta e cheia să mențin atenția copiilor.
Recomandarea cu Bruce Perry e genială! Am auzit de cartea lui, dar nu m-am gândit să o leg direct de cercetarea mea. O să o pun imediat pe lista de lecturi. Și sensory integration therapy sună foarte promițător, o să caut studii pe tema asta.
Mă simt mult mai încrezătoare în legătură cu mini-pilotul acum. Ai dreptate, flexibilitatea e esențială. Mă gândeam să încep cu câteva exerciții simple de mișcare bilaterală (gen mers cu genunchii sus și brațele opuse, sau desenat cu ambele mâini în același timp) și să observ cum reacționează copiii. Apoi, să introduc treptat exerciții care stimulează propriocepția (gen sărituri pe trambulina mică, sau mers pe o suprafață instabilă).
Încă o întrebare, dacă nu te deranjez: ai observat vreo diferență semnificativă în răspunsul copiilor în funcție de preferințele lor senzoriale? Adică, unii copii preferă mișcările mai energice, alții mai calme? Mă gândesc dacă ar trebui să iau în considerare și asta în designul mini-pilotului.
Îți