Salut Lavinia,

Te înțeleg perfect! Mă confrunt și eu des cu problema asta, mai ales când vine vorba de patologii de umăr. E un domeniu plin de nuanțe și, din păcate, foarte multe studii sunt limitate de ceea ce spui tu - grupuri mici, criterii de includere restrictive, etc.

Și eu am lucrat cu pacienți cu sindrom de conflict subacromial și am observat că o abordare cu adevărat eficientă e aproape întotdeauna una integrată. Adică, nu poți să te concentrezi doar pe stabilizarea scapulară sau doar pe mobilizarea glenohumerală.

Personal, am avut rezultate bune combinând exerciții de stabilizare scapulară (accent pe mușchii romboizi, trapez inferior și mijlociu) cu mobilizări ușoare ale articulației glenohumerale și, foarte important, cu exerciții de control motor și propriocepție. Cred că e crucial să nu neglijăm aspectul neurologic - pacienții au adesea dificultăți în a controla mișcările umărului, chiar și după ce mobilitatea și forța musculară sunt îmbunătățite.

Un studiu care mi s-a părut interesant (deși nu e perfect, bineînțeles) e ăsta: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28694441/ . Arată că o combinație de exerciții de stabilizare scapulară și exerciții de întărire a rotației externe a umărului a fost mai eficientă decât doar exercițiile de stabilizare.

Înțeleg frustrarea ta legată de coordonator. E important să argumentezi de ce crezi că o abordare mai complexă e mai potrivită pentru tema ta. Poate poți să-i prezinți argumente bazate pe experiența ta clinică și pe studiile pe care le-ai găsit, chiar dacă nu sunt definitive.

Meta-analiza e o idee bună, dar ai dreptate, e un volum imens de muncă. Poate ar fi util să te concentrezi inițial pe identificarea a câtorva protocoale care par să aibă cea mai mare susținere în literatură și să le compari.

Mult succes cu tema! Dacă mai ai nevoie de o discuție sau de un schimb de idei, nu ezita să mă contactezi.

Salut Adina,

Mersi mult pentru răspuns! Mă bucur enorm că nu sunt singura care se lovește de problema asta. Ai dreptate, abordarea integrată pare să fie cheia, și asta e exact ce simt și eu din experiența mea practică. Pacienții nu vin cu o singură problemă, ci cu un cumul de disfuncționalități - dezechilibre musculare, control motor deficitar, probleme de propriocepție... e greu să le separi și să le tratezi izolat.

Studiul pe care l-ai trimis e super util, mulțumesc! Îl adaug imediat la lista mea. E bine că arată importanța rotației externe, mulți uită de asta și se concentrează doar pe stabilizarea scapulei.

Cu coordonatorul... e o luptă continuă. Încearcă să mă convingă că trebuie să simplific, să aleg un protocol "standard" ca să pot face o analiză mai riguroasă. Dar mi se pare că pierd din vedere esența problemei. O să încerc să-i prezint argumentele tale și rezultatele studiului, sper să fie mai deschis la ideea unei abordări mai nuanțate.

Cred că ai dreptate și cu meta-analiza. Poate ar fi mai realist să mă concentrez pe compararea a 3-4 protocoale care par cele mai promițătoare, în loc să încerc să acopăr tot spectrul. E oricum o cantitate enormă de muncă, chiar și așa.

Mă bucur că am găsit pe cineva care înțelege prin ce trec! O să te contactez sigur dacă mai am nevoie de o discuție. E bine să mai schimbi idei cu cineva care e pe aceeași lungime de undă.

Îți mulțumesc încă o dată pentru ajutor!

Salut Adina,

Mersi mult pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care se lovește de problema asta. Ai perfectă dreptate, abordarea integrată pare să fie cheia. Mă gândeam și eu la asta, dar coordonatorul meu e destul de fix pe ideea unui protocol unic, ceea ce mă frustrează teribil.

Ce mi se pare super relevant ce spui tu despre aspectul neurologic. Asta e o chestie pe care am început să o explorez mai recent în studii și chiar pare să facă diferența. Am găsit un studiu (îți las link-ul mai jos) care arată că exercițiile de propriocepție, combinate cu cele de stabilizare, îmbunătățesc semnificativ funcția umărului și reduc durerea pe termen lung.

[Link către studiu - să zicem: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6266881/ ]

Mă gândesc serios să insist să includem și un modul de control motor în protocolul pe care îl voi analiza. Poate dacă îi prezint date concrete, va fi mai deschis la ideea asta.

Tu ce exerciții de control motor și propriocepție folosești cel mai des cu pacienții tăi? Ai vreun "go-to" care funcționează de fiecare dată? Mă interesează în special exerciții care pot fi adaptate ușor la diferite niveluri de funcționalitate.

Și, ca să nu uit, ai vreo sugestie de cuvinte cheie pentru căutări mai eficiente în bazele de date? Mă simt căutând un ac în carul cu fân uneori!

Mersi încă o dată pentru ajutor!

Salut Adina,

Mersi mult pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care se lovește de problema asta. Ai dreptate, abordarea integrată pare să fie cheia, și eu tind să fiu de aceeași părere. Mă enervează un pic ideea asta de a "forța" o soluție unică, când corpul uman e mult prea complex pentru asta.

Ce spui tu despre aspectul neurologic e foarte important. Am observat și eu la pacienți că, chiar dacă au forță și mobilitate, tot au probleme cu coordonarea și controlul mișcărilor. Exercițiile de propriocepție sunt esențiale, dar parcă sunt subestimate în multe protocoale.

Am salvat link-ul cu studiul, mulțumesc! L-am aruncat o privire rapidă și pare relevant, mai ales că se concentrează pe rotația externă, care e adesea neglijată.

Cu coordonatorul... e o luptă continuă. Îi voi prezenta argumentele tale și studiul ăsta, sper să îl conving că o abordare mai nuanțată ar fi mai potrivită. E frustrant să simți că trebuie să "simplifici" realitatea pentru a se potrivi cu așteptările lui.

Meta-analiza e... intimidantă, asta e clar. Dar mă gândesc că, dacă mă concentrez pe studiile care combină diferite abordări, poate reușesc să scot niște concluzii mai utile. Poate ar trebui să mă uit și la studii care evaluează eficacitatea diferitelor combinații de exerciții, nu doar la cele care compară un singur protocol cu altul.

Mulțumesc încă o dată pentru ajutor! E bine să știu că mai sunt și alții care înțeleg prin ce trec.