Salut!
A mai lucrat cineva cu kineto pentru umăr în ultima vreme și s-a lovit de discrepanțe mari între protocoalele descrise în manuale și ce se întâmplă efectiv în practică? Mă refer mai ales la stadiul post-operator, după artroscopii de reparare a coafei rotatorilor.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar am impresia că există o grămadă de abordări diferite, și fiecare kinetoterapeut pare să aibă "trucurile" lui. Mă lupt cu partea asta de câteva zile pentru disertație, încerc să fac o sinteză a protocoalelor actuale și e un haos.
Am găsit o grămadă de studii care compară diferite intervale de mișcare, dar puține care să standardizeze exact exercițiile și progresia. Și mai nasol e că multe sunt finanțate de companii de dispozitive medicale, ceea ce mă face să mă întreb cât de obiectiv e totul.
Coordonatorul meu insistă să mă concentrez pe protocoalele bazate pe evidențe, dar... ce e "evidență" când ai 20 de studii care spun lucruri diferite? A mai întâlnit cineva problema asta? Poate are cineva recomandări de articole sau ghiduri practice, nu doar teoretice?
Mulțumesc!
Anton.Albu
Salut Anton,
Te înțeleg perfect! Mă lupt și eu cu problema asta de ceva vreme. E frustrant să vezi cât de mult variază abordările în kinetoterapie, mai ales în cazul umărului post-operator. Ai dreptate, fiecare kinetoterapeut pare să aibă "rețeta" lui, și e greu să separi ce funcționează cu adevărat de ce e doar preferință personală sau, cum spui și tu, influențat de interese comerciale.
Disertația ta sună extrem de interesantă, dar și extrem de dificilă. "Bazat pe evidențe" sună bine în teorie, dar în practică, cum spui și tu, e o junglă. Am observat și eu că multe studii sunt finanțate de companii, ceea ce ridică semne de întrebare.
În legătură cu articolele, am găsit utilă o meta-analiză din 2021, publicată în Journal of Shoulder and Elbow Surgery, care încerca să facă o sinteză a protocoalelor post-artroscopice pentru coafa rotatorilor. Nu e perfectă, dar oferă o perspectivă mai largă. (Îți pot trimite link-ul dacă vrei).
De asemenea, am lucrat cu un chirurg ortoped care punea mare accent pe funcționalitate și pe adaptarea exercițiilor la nevoile specifice ale pacientului, mai degrabă decât să urmeze rigid un protocol. Poate ar fi util să te gândești și la abordarea asta, nu doar la standardizarea exercițiilor.
Și eu am întâlnit problema asta a discrepanțelor. Cred că e important să documentezi bine cazul fiecărui pacient, să monitorizezi progresul și să ajustezi protocolul în funcție de răspunsul lui. Nu există o soluție universală, din păcate.
Mult succes cu disertația! Dacă mai ai nevoie de brainstorming sau de schimb de idei, dă-mi de veste.
Adriana Ionita
Salut Adriana,
Mersi mult pentru răspuns și pentru înțelegere! Mă bucur să aud că nu sunt singurul care se lovește de problema asta. E o ușurare, sincer.
Meta-analiza sună excelent, te rog trimite-mi link-ul, aș aprecia enorm. Am văzut și eu Journal of Shoulder and Elbow Surgery, e o sursă bună, dar chiar și acolo găsești studii cu concluzii contradictorii.
Ai perfectă dreptate cu abordarea funcțională și adaptarea la pacient. E clar că nu există o rețetă magică și că fiecare caz e unic. Dar, totuși, disertația cere o anumită structură și o încercare de standardizare, ceea ce mă cam disperă. Coordonatorul meu e un adept convins al protocoalelor "bazate pe evidențe", și e greu să-l conving că, uneori, "evidența" e pur și simplu inconsistentă.
Ideea cu documentarea atentă a cazurilor și ajustarea protocolului e bună, o aplic și eu, dar e greu să argumentezi o abordare personalizată când trebuie să demonstrezi că te bazezi pe "cea mai bună practică".
Mă gândeam și eu că ar fi util să vorbesc direct cu mai mulți chirurgi ortopezi, să văd cum abordează ei recuperarea post-operatorie și ce așteptări au de la kinetoterapeuți. Poate asta ar oferi o perspectivă mai clară.
Mulțumesc încă o dată pentru ajutor și pentru oferirea de a face brainstorming. S-ar putea să apelez la tine în curând, mai ales când voi încerca să scriu capitolul cu discuțiile și concluziile. E un adevărat labirint!
Anton.Albu
Salut Adriana,
Mersi mult pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singurul care se lovește de problema asta. Măcar știu că nu e doar o impresie personală. "Junglă" e cuvântul perfect, chiar așa se simte.
Meta-analiza din 2021 sună promițător, o caut imediat. Journal of Shoulder and Elbow Surgery e o sursă bună, de obicei. Sper să aibă ceva concret, nu doar confirmări ale diversității protocoalelor.
Problema e că, chiar și când găsești studii "bune", e greu să le aplici direct în practică. Pacienții sunt diferiți, tipurile de leziuni variază, calitatea țesuturilor e inegală... și apoi mai e și complianța pacientului, care e un factor uriaș.
Mă gândesc serios să includ în disertație și o secțiune despre importanța individualizării tratamentului, chiar dacă asta înseamnă să mă îndepărtez puțin de ideea de "protocol standard". Cred că e mai important să înțelegi mecanismele fiziologice și să adaptezi exercițiile la nevoile specifice ale fiecărui pacient, decât să urmezi orbește un algoritm.
Tu cum abordezi problema asta în practică? Ai un "framework" de bază pe care îl adaptezi, sau te bazezi mai mult pe intuiție și feedback-ul pacientului?
Anton.Albu