Subiect: Recuperare humerus: ce funcționează?
Salut!
Sunt Raluca, masterandă la Kineto și mă lupt cu o chestie de ceva timp și poate cineva a mai trecut prin asta. Teza mea e despre recuperarea funcțională după fracturi de humerus la adulți, focus pe partea de reabilitare post-operatorie.
Am citit o grămadă despre protocoalele standard - mobilizare precoce, exerciții de forță progresive, etc. - dar mă interesează mai mult ce funcționează în practică, dincolo de ce scrie în manuale. Adică, a mai lucrat cineva cu pacienți care au avut complicații, gen sindrom CRPS sau rigiditate glenohumerală post-operatorie? Ce abordări ați găsit eficiente?
Sincer, mă frustrează un pic că majoritatea studiilor sunt pe grupuri mici și nu prea iau în considerare factori individuali, gen nivelul de activitate pre-fractură, comorbidități, motivația pacientului. Mă gândesc să fac și un chestionar despre calitatea vieții, dar nu știu dacă e relevant sau doar adaug complexitate.
Și o întrebare mai specifică: ați folosit vreodată biofeedback în recuperarea humerusului? Am văzut câteva studii promițătoare, dar nu prea am găsit experiențe concrete de la alți kinetoterapeuți.
Orice părere, sugestie sau resursă ar fi super utilă! Mă lupt cu partea asta de câteva zile și simt că am nevoie de un pic de inspirație.
Salut Raluca,
Mă bucur să văd că te preocupă aspectele practice ale recuperării, nu doar ce scrie în manuale. Ai perfectă dreptate, studiile sunt adesea prea limitate și nu reflectă complexitatea reală a pacienților. Teza ta sună foarte bine, e un subiect important și subapreciat.
Eu sunt Adrian, lucrez de vreo 8 ani în kineto și am avut destui pacienți cu fracturi de humerus, inclusiv cu complicații. CRPS e o provocare mare, sincer. La mine a funcționat o abordare foarte atentă, cu accent pe controlul durerii și desensibilizare. Am combinat tehnici de terapie manuală blândă (mobilizări foarte ușoare, nu forțate) cu exerciții de amplitudine de mișcare pasivă și activă asistată, dar foarte gradual. Important e să nu provoci durere, altfel alimentezi sindromul. Am folosit și tehnici de vizualizare ghidată pentru a ajuta pacientul să își gestioneze percepția durerii.
Rigiditatea glenohumerală e mai frecventă și aici, mobilizarea articulară e crucială, dar trebuie făcută cu mare atenție. Am avut rezultate bune cu tehnici Mulligan, dar depinde mult de pacient.
Chestionarul cu calitatea vieții e foarte relevant! Nu adaugă complexitate, ci oferă o perspectivă holistică. E important să știi cum afectează fractura și recuperarea viața pacientului, nu doar amplitudinea de mișcare sau forța musculară. Folosește un chestionar validat, gen DASH sau QuickDASH, sunt specifice pentru umăr și te ajută să urmărești progresul dincolo de parametrii clinici.
Biofeedback nu am folosit direct pentru humerus, dar am avut rezultate bune cu el în alte afecțiuni dureroase cronice. Cred că ar putea fi util pentru a ajuta pacientul să își controleze activitatea musculară și să reducă spasmele, mai ales în cazul CRPS. Ar fi interesant de explorat, dar ai nevoie de echipament și de o pregătire specifică.
În concluzie, cred că cheia e individualizarea tratamentului și o abordare multidisciplinară. Nu există un protocol universal valabil. Și, nu subestima importanța motivației pacientului! E crucial să îl implici activ în procesul de recuperare.
Spor la treabă cu teza! Dacă mai ai întrebări, nu ezita să mă întrebi.