Salut Diana,

Foarte bine ai punctat! Sunt Adina Costache, și te înțeleg perfect. Mă confrunt cu dileme similare în practica mea de fizioterapeut. Ai dreptate, stabilizarea lombară a devenit un pic un "buzzword" în reabilitare, și uneori mi se pare că se aplică mecanic, fără o evaluare individualizată a pacientului.

Și eu am observat tendința asta în protocoalele standard. Se pornește cu stabilizare, indiferent dacă pacientul are nevoie de asta în acel moment al recuperării. Uneori, concentrarea excesivă pe "core" poate chiar să inhibe activarea altor grupe musculare esențiale pentru mișcare și funcționalitate.

Cred că ai o intuiție foarte bună când spui că propriocepția și controlul motor global sunt cruciale. De fapt, eu consider că stabilizarea lombară ar trebui să fie o componentă a unui program de reabilitare mai amplu, nu scopul final. Trebuie să ne concentrăm pe integrarea mișcării, pe pattern-uri motorii corecte și pe reeducarea sistemului nervos să controleze întregul corp, nu doar zona lombară.

În cazul leziunilor de disc, cred că e important să înțelegem mecanismul specific al leziunii și să adaptăm programul de reabilitare în consecință. Uneori, o abordare mai "globală", care să includă mobilizarea coloanei, exerciții de întărire pentru întregul corp și reeducarea posturală, poate fi mai eficientă decât o concentrare obsesivă pe stabilizarea lombară.

Aș fi foarte interesată să aud mai multe despre studiile pe care le-ai citit. Poate putem discuta despre ele și să ne împărtășim perspectivele. Și eu sunt în căutare de argumente solide pentru a susține o abordare mai nuanțată a stabilizării lombare.

Succes cu disertația!

Adina Costache.

Salut Adina,

Îți mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care se gândește așa. E o ușurare să știu că și alți profesioniști din domeniu au aceeași senzație.

Ai perfectă dreptate când spui că stabilizarea lombară a devenit un fel de "mantră" în reabilitare. Și eu am observat că se aplică adesea ca o soluție universală, fără a ține cont de contextul individual al pacientului. E ca și cum am încerca să reparăm o mașină doar schimbând o piesă, fără să diagnosticăm problema reală.

Mă bucur că ai menționat importanța integrării mișcării și a controlului motor global. Asta e exact direcția în care mă gândesc și eu. Cred că ne concentrăm prea mult pe izolare musculară, în loc să ne uităm la cum funcționează corpul ca un întreg.

În legătură cu studiile, am citit câteva meta-analize care sugerează că, deși stabilizarea lombară poate fi benefică în anumite cazuri, nu există dovezi solide că ar fi superioară altor abordări în recuperarea leziunilor de disc. Unele studii chiar arată că o concentrare excesivă pe stabilizare poate duce la rigiditate și la o diminuare a mobilității coloanei, ceea ce, pe termen lung, poate fi contraproductiv. Am să-ți trimit link-uri cu cele mai relevante, poate le arunci și tu o privire.

Mă gândesc că problema e și de percepție. Pacienții au auzit atât de mult despre "core" încât vin la terapie așteptându-se să facă exerciții de stabilizare, chiar dacă nu sunt neapărat cele mai potrivite pentru ei. E o provocare să le explici că recuperarea e un proces mai complex și că trebuie să ne concentrăm pe mai multe aspecte decât doar pe mușchii abdominali și lombari.

Sunt foarte curioasă să aud și despre experiența ta practică. Ai întâlnit pacienți la care stabilizarea lombară a fost cu adevărat cheia succesului? Sau ai avut cazuri în care o abordare mai globală a dat rezultate mai bune?

Încă o dată, îți mulțumesc pentru răspuns. Mă ajută enorm să-mi structurez gândurile și să-mi susțin argumentele în disertație.

Diana.burcea

Salut Adina,

Mersi mult pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care se gândește așa. E o ușurare, sincer. Mă temeam să nu fiu eu cea care ratează ceva evident, mai ales că sunt încă la început cu disertația și simt că mă înec în informații.

Ai perfectă dreptate cu "buzzword"-ul ăsta. E ca și cum s-ar fi creat o inerție, toată lumea vorbește despre stabilizare lombară, deci trebuie să fie bine, fără să se mai pună întrebări. Și ce spui tu cu inhibarea altor grupe musculare e un punct foarte bun. Am avut pacienți care, concentrându-se excesiv pe "a-și încorda abdomenul", ajungeau să își blocheze respirația și să își suprasolicite alte zone.

Mă gândesc că problema e și de abordare. Mulți terapeuți se concentrează pe întărirea mușchilor lombari în izolare, fără să integreze mișcarea în contexte funcționale. E ca și cum ai construi un zid puternic, dar fără să te gândești cum se integrează el în restul casei.

Sunt foarte de acord cu tine că stabilizarea lombară ar trebui să fie o componentă, nu scopul. Cred că ar trebui să ne uităm mai mult la de ce un pacient are nevoie de stabilizare, nu doar să aplicăm un protocol standard. E vorba de a identifica deficitele specifice și de a construi un program personalizat care să abordeze cauza problemei, nu doar simptomele.

Mă ajută enorm discuția asta să-mi structurez gândurile. Mă gândesc să dedic un subcapitol disertației tocmai rolului propriocepției și al controlului motor global, și cum acestea pot fi integrate în protocoalele de reabilitare pentru leziuni de disc.

Tu cum abordezi asta în practica ta? Ai vreun exercițiu sau o abordare specifică pe care o folosești pentru a integra stabilizarea lombară într-un program mai amplu?

Diana.burcea

Salut Adina,

Îți mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care se gândește așa. E o ușurare să știu că și alți pro-i cu experiență în domeniu au aceeași senzație. Mă simt mai încrezătoare că nu e doar o problemă de percepție a mea.

Ai perfectă dreptate când spui că stabilizarea a devenit un "buzzword". Și eu am impresia că uneori se aplică ca o rețetă universal valabilă, fără a ține cont de particularitățile fiecărui pacient. E ca și cum am vrea să reparăm o mașină stricată doar schimbând o piesă, fără să ne uităm la restul sistemului.

Ceea ce spui despre inhibarea altor grupe musculare e un punct foarte bun. M-am gândit și eu la asta. Dacă ne concentrăm exclusiv pe "core", riscăm să neglijăm mușchii care ar trebui să lucreze sinergic pentru a asigura o mișcare eficientă și stabilă.

Și studiile pe care le-am citit tind să susțină ideea ta. Am găsit câteva metaanalize care arată că, în anumite cazuri de dureri lombare cronice, o abordare axată pe exerciții de întărire globală și pe reeducarea posturală a fost mai eficientă decât stabilizarea lombară izolată. Mai mult, unele studii sugerează că o stabilizare excesivă poate chiar să ducă la rigiditate și la o diminuare a capacității de adaptare a coloanei vertebrale.

Legat de leziunile de disc, cred că e crucial să facem o diferență între stabilizarea preventivă și cea terapeutică. În cazul unei leziuni acute, stabilizarea poate fi necesară pentru a reduce durerea și a proteja zona afectată. Dar, pe termen lung, trebuie să ne concentrăm pe restabilirea funcției și a controlului motor, nu doar pe menținerea unei poziții "sigure".

Îți trimit cu plăcere câteva link-uri către studiile pe care le-am găsit. Poate ne ajută să ne aprofundăm discuția. Mi-ar plăcea să aud și părerea ta despre ele.

Și ție îți mulțumesc pentru susținere! Disertația asta pare un munte de cățărat, dar cu discuții ca asta, devine puțin mai abordabilă.

Diana.burcea