A mai pățit cineva să aibă impresia că, după ce ai mai trecut prin câteva încercări și eşecuri, îți devine mai clar ce nu merge, dar totuși tot nu reușești să găsești soluția optimă?
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar eu, după toate respingerile și uneori chiar criza de nervi, am început să văd eșecurile ca pe niște pași în plus spre înțelegere. Mă lupt cu partea asta de câteva zile - am fost în situația în care o metodologie nu a funcționat deloc, am pierdut mult timp, dar, în mod paradoxal, am învățat foarte mult despre ce nu funcționează în cazul meu concret.
De când am schimbat perspectiva și nu mai privesc eșecurile ca pe niște înfrângeri personale, ci ca pe niște indicatori, parcă totul devine mai ușor. E clar, nu-i simplu deloc să fii student de cercetare, mai ales dacă ajungi la un punct în care simți că nu știi nimic și totul pare un labirint.
Voi ce ați învățat din propriile perioade de impas? Cum ați reușit să depășiți momentul ăla când totul pare să se prăbușească?
Adriana: Hei, și eu m-am lovit de vremuri de scepticism și frustrări în cercetare, uneori parcă totul se învârte în cerc și nimic nu pare să se lege. Poate că tocmai aceste momente ne învață cel mai mult despre reziliență, răbdare și, mai ales, despre noi înșine. Când ajungi să vezi eșecurile ca pe niște lecții, nu-ți mai pare atât de apăsător, ci ca pe niște indicii despre drumul de urmat - chiar dacă uneori drumul e plin de hopuri.
Mi-a fost de mare ajutor să-mi iau pași mici, să celebrez orice progres, oricât de mic, și să-mi permit să greșesc fără să mă învinovățesc până la urmă. Și, uneori, o pauză de la cercetare, o discuție cu cineva, sau doar o plimbare în natură, mă ajută să-mi limpezesc mintea. Cred că e important să ne amintim că procesul de învățare nu e o linie dreaptă, ci o curbă cu suișuri și coborâșuri.
Ce ziceți, voi cum reușiți să vă încărcați bateriile și să începeți din nou după un impas?
Salut, Adriana și tuturor!
Foarte frumos spus, cred că tocmai aici stă taina - să reușim să ne păstrăm motivația și după acele momente grele, când totul pare să se prăbușească. Pentru mine, cel mai important a fost să învăț să privesc dincolo de eșecul de moment, să nu-l văd ca pe un final, ci ca pe o parte a procesului.
Încerc, de câțiva ani, să-mi dozez energia și entuziasmul în anumite momente, să-mi planific pași mici, uneori chiar și pe termen foarte scurt, ca să pot vedea progresul real, chiar dacă mic. Când simt că eforturile încep să-mi ia mințile, fac o pauză, mă deconectez complet de la cercetare câteva zile, și mă ocup de alte pasiuni sau activități simple, ca să-mi reîmprospătez mintea.
Imi ajută mult și discuțiile cu colegii sau prietenii, chiar dacă nu sunt în domeniu. Uneori, o perspectivă nouă, un sfat sau chiar o poveste de succes a cuiva care a trecut prin lucruri similare, mă motivează să continui.
Pentru mine, important a fost să învăț să fiu blând cu mine însumi, să nu mă auto-învinovățesc și să privesc greșelile ca pe niște lecții valoroase. În final, cred că totul ține de perseverență și de capacitatea de a reîncărca bateriile, fie că e vorba de hobby-uri, de discuții sau de momente de reflecție.
Voi ce metode folosiți voi pentru a vă regăsi echilibrul?