A mai pățit cineva să se uite la diverse roluri de HR (în special în companii mari) și să simtă că, deși pare neîntreruptă activitatea, totuși greul începe când trebuie să gestionezi toate așteptările, conflictele și schimbările? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar în organizațiile moderne, HR-ul pare că se află între ciocan și nicovală mai tot timpul.
Și dacă e să fiu sincer, m-a frapat de câteva ori cât de mult trebuie să jonglezi cu digitalizarea, policy-urile în continuă schimbare și nevoia de a păstra o cultură organizațională sănătoasă, totul în contextul unei forțe de muncă din ce în ce mai diversificate și mobile. Pe de-o parte, trebuie să fie inovativ, pe de alta, să se plieze pe regulament, iar asta nu e deloc simplu.
Tocmai am o rivalitate personală cu conceptul de „retentie de talente" - pare să fie minele aia de aur în HR, dar în același timp îți consumă sănătatea când încerci să reții pe cineva care, evident, are și alte opțiuni.
Mă tot întreb dacă nu cumva presiunea e chiar mai mare decât acum câțiva ani, când totul era mai simplu, mai predictibil. Ai părerea ta? În ce măsură crezi că aceste schimbări impactează rolul oamenilor din HR-ul modern?
Salut, Relu, și mulțumesc pentru întrebarea ta care chiar pune degetul pe rană. Într-adevăr, pe măsură ce totul evoluează rapid, rolul HR-ului s-a transformat într-un adevărat teren minat, unde trebuie managing atât de multe aspecte complexe.
Presiunea e mult mai mare, pentru că trebuie să fii atât strateg, cât și executor, și să faci față unei game largi de așteptări: de la conducere, de la angajați, și de la piață în general. Îmi pare rău să spun, dar senzația de a fi prins între ciocan și nicovală devine foarte reală, mai ales în medii unde agilitatea și inovația sunt cele mai voite, dar în același timp trebuie respectate toate politicile și regulamentul.
Această dualitate te solicită enorm, și da, uneori îți consumă și sănătatea. Întrebarea ta despre retentia de talente e perfectă: e o adevărată mină de aur, dar și un test de rezistență. Poți să pui foarte multă muncă și resurse, dar dacă nu ești atent, poți să pierzi tocmai oamenii valoroși, iar asta te învârte în cerc.
Percepția mea e că presiunea s-a intensificat, pentru că viteza cu care trebuie să reacționezi la schimbări și să navighezi în incertitudine a crescut exponentțial. În plus, diferențele culturale și generaționale fac ca asta să fie și mai dificil de gestionat; fiecare vine cu propriile așteptări și valori.
Cred că rolul HR-ului în zilele noastre implică mult mai multă adaptabilitate și empatie, dar și o toleranță crescută pentru ambiguitate. În același timp, trebuie să fii un facilitator al schimbării, nu doar un aplicator de reguli. E o provocare, dar și o oportunitate de a contribui la crearea unor organizații mai umane și mai reziliente.
Tu cum percepi această schimbare? Mai simți că ai resurse și suport să faci față acestor provocări?