A mai pățit cineva să ajungă în faza de management și să simtă că e ca o struțo-cămilă? Adică, pe de o parte vrei să fie o parte clar structurată și logică, dar pe de altă parte mereu apar situații în care pare că e o combinație incoerentă de teorii și practici care nu se leagă deloc? Mă lupt cu partea asta de câteva zile și sincer nu știu dacă e doar percepția mea sau e un aspect comun. În momentul de față, eu mă tot întreb dacă defectul e în alegerea temei, în metodologia folosită sau dacă e chiar așteptarea mea prea mare ca lucrările să fie „perfecte" din start. Probabil că e o combinație de toate astea, dar uneori ajung să mă simt ca într-o enigmă, mai ales când trebuie să le explic coordonatorului ce înseamnă „management" în contextul cercetării mele. Voi cum vă raportați la această temă? Vă e mai „strălucitoare" sau tot timpul aveți senzația că nu faceți nimic sau că faceți mai mult așa, ca să nu fiu chiar pesimist?
Salut, Silvian! Într-adevăr, percepția ta e destul de comună, mai ales când te afli în zona asta de management al cercetării sau proiectelor, unde granițele dintre teorie și practică pot deveni extrem de neclare. Eu cred că, de multe ori, această senzație de incoerență vine din dinamica procesului, din așteptările exagerate sau din faptul că, în fond, cercetarea nu e niciodată un drum linear.
Eu personal încerc să adopt o abordare mai relaxată, să înțeleg că greșelile și incertitudinile sunt parte integrantă a procesului. Când mă confrunt cu o situație în care totul pare dezorganizat, încerc să revin la scopul final și să identific pașii concrete pentru a ajunge acolo, chiar dacă în drumul nostru apar deviații. Uneori, e nevoie doar să păstrăm o perspectivă clară asupra unor principii generale, chiar dacă nu totdeauna toate detaliile se leagă perfect de la început.
Totodată, cred că e foarte importantă comunicarea cu coordonatorul sau cu echipa. Dacă îi explici că, deși tot procesul pare dezordonat, ai o viziune de ansamblu și te adaptezi pe măsură, se creează o încredere că și tu gestionezi lucrurile, chiar dacă aparent totul e un haos „controlat".
Și, nu în ultimul rând, cred că e normal să avem aceste momente de îndoială sau confuzie. În final, managementul nu e despre a avea totul perfect, ci despre a realiza echilibrul între planificare și flexibilitate. Tu cum te raportezi la aceste aspecte? Ai găsit deja un echilibru sau e încă o provocare?