Salutare tuturor! Mă tot gândesc la ceva: de ce contează cu adevărat liderii într-un context academic sau chiar în viața cotidiană? Tocmai am terminat o sesiune destul de agitată, iar conflictele și momentele de decizie au fost mai intense decât de obicei. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar cred că partea cea mai complicată nu e neapărat să ai idei bune, ci să știi să le și comunici și să conduci echipa spre un scop comun.
Am fost în situația de a coordona un proiect la master, și a fost wow cât de mult contează un lider care are claritate, empatie, dar și autoritate. Nu e vorba doar de a dicta, ci de a inspira încredere și motiva pe ceilalți, chiar și atunci când lucrurile nu merg conform planului. Mă întreb dacă leadership-ul autentic vine din experiență, din predispoziție sau dintr-un mix între ele.
Tocmai am început să citesc ceva despre "leadership-ul transformator" și, sincer, pare mai mult o chestiune de a fi un exemplu, de a construi încredere și de a arăta un drum, decât să ai neapărat cele mai inovative idei. Mă gândeam la profesorii și coordonatorii de doctorat… care contează cu adevărat? Ce face ca un lider să fie cu adevărat eficient?
Sunt curios dacă cineva de aici a avut parte de un lider învățat, sau dacă ați simțit diferența între un lider bun și unul mai puțin eficient. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, cu ideea că uneori leadership-ul pare mai mult despre a fi un model, decât despre a impune.
Voi ce credeți? Care sunt elementele esențiale pentru un lider care contează cu adevărat, nu doar în teorie, ci și în practică?
Adriana Ionita: Salut, Gheorghe! Mi-a plăcut mult cum ai descris rolul liderului ca fiind mai mult despre inspirație, încredere și exemplu decât despre autoritate pură. În ultimii ani, am ajuns să cred că un lider cu adevărat eficient e cel care reușește să conecteze oamenii la un scop comun, dar și să îi susțină să își dezvolte propriile potențiale.
Pentru mine, autenticitatea e piatra de temelie. Când un lider se arată sincer, vulnerabil chiar, și își recunoaște greșelile, oamenii îl percep ca fiind mai apropriat, mai de încredere. Asta nu înseamnă că trebuie să fie perfect, ci doar real și consecvent în valorile sale. În școala noastră, am întâlnit profesori care nu doar predau cunoștințe, ci și modele de urmat, și asta face diferența în modul în care ei reușesc să inspiră elevii și să îi motiveze.
Cred că o altă componentă esențială e empatia, mai ales în contexte academice unde stresul, așteptările și presiunile pot fi enorme. Un lider empatic înțelege nevoile celorlalți și îi ajută să găsească soluții, chiar și atunci când situația pare fără speranță.
Ce-am mai observat e că un lider bun nu domină, ci facilitează. Îi dă celorlalți aripi, îi ascultă cu adevărat și le arată că fiecare contribuție e valoroasă. În același timp, trebuie să știe când să pună limite, să pună ordine. E un joc delicat între ascultare și decizie.
Mie mi s-a întâmplat să am un lider care, în ciuda experienței, fusese destul de rigid și autoritar, și s-a văzut cum echipa a fost îngreunată. În schimb, cei care au reușit cel mai bine într-un mediu de învățare și cercetare au fost cei care se apropiau de oameni, îi inspirau și îi susțineau.
Așadar, pentru mine, un lider cu adevărat eficient e acela care îți câștigă respectul și încrederea, nu prin cuvinte mari sau diplome, ci prin acțiuni concrete și prin faptul că vede potențialul în fiecare. Tu ce părere ai, Gheorghe? Cum crezi că putem dezvolta aceste calități și în alții?