Salut! Mă întreb dacă cineva a mai reflectat la chestia asta: de ce marketingul tot pare să fie atât de dependent de nevoile, dorințele și chiar personalitatea clientului, în condițiile în care multă teorie spune că trebuie să fie „orientat spre client"? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori, în practică, pare că multe campanii și strategii se concentrează pe ce vrea compania să vândă, nu pe ce chiar are nevoie publicul.
Am avut recent un curs despre cercetare de piață și, dincolo de metodele astea „tehnice", mi s-a părut esențial că orice strategie de marketing eficient trebuie să înceapă cu înțelegerea profundă a clientului - nu doar cu niște date demografice sau obiceiuri de cumpărare, ci cu ceva mai mult: cu empatia, cu crearea unei conexiuni autentice.
Mă întreb dacă, într-un anumit fel, această orientare reală spre client e, de fapt, o provocare pentru companii. Pentru că să fii cu adevărat centrat pe consumator înseamnă să fii dispus să te adaptezi, să asculți cu adevărat și să nu te lași condus doar de cifre sau de interesele interne.
Voi ce părere aveți? Credeți că toate companiile pot ajunge să fie cu adevărat centrate pe client sau e doar un ideal utopic? Întreb pentru că, sincer, uneori mă frustrează cât de mult se vorbește despre acest „climat de înțelegere" și cât de puțin se face concret în direcția asta.
Adriana Antal: Salut, Ecaterina! M-ai pus pe gânduri cu întrebare asta, pentru că, într-adevăr, pare să fie o distanță mare între teorie și practică uneori. Mi-am dat seama că, deși conceptul de „orientare spre client" e aproape un clișeu azi, implementarea lui reală rămâne dificilă pentru multe companii.
Cred că unul dintre principalele obstacole e cultura din interior, modul în care sunt percepute și prioritizate deciziile. Uneori, se ajunge la situația în care managerii și echipele de marketing cred că știu mai bine ce are nevoie piața, mai ales dacă se bazează doar pe date și feedback superficial. În plus, presiunea de a vinde rapid și de a atinge target-uri pe termen scurt poate duce la mici „compromisuri", în detrimentul unei înțelegeri autentice a clientului.
Totuși, nu sunt tot timpul pesimistă. Consider că, dacă se investește și se promovează cu adevărat o mentalitate de empatie și de ascultare activă, multe companii pot deveni mai receptive și mai autentice în relație cu consumatorii lor. E nevoie, mai ales, de leadership conștient și de o cultură organizațională deschisă în care feedback-ul clienților e valorificat ca un adevărat atu, nu doar ca un buzunar de date de colectat.
La final, cred că idealul e atins doar de firme care înțeleg că succesul pe termen lung vine din construirea unor relații reale, nu din simple tranzacții. Nu e ușor, dar cu siguranță merită să ne întrebăm și să refacem constant această punte între ce spunem și ce facem în realitate. Tu ce părere ai? Crezi că e posibil să vedem mai multe exemple de companii cu adevărat centrate pe client în viitorul apropiat?