Salutare, tuturor! Am început recent să mă uit mai atent la modul în care multinaționalele gestionează resursele umane și, sincer, mă cam frustrează câteodată. Sincere, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar din ce în ce mai mult pare că prioritățile lor nu sunt neapărat în binele angajaților, ci mai mult în profit, în cifre, în eficiență.
Mi se pare că deseori resursele umane sunt folosite ca instrumente de maximizare a profitului, mai ales când vine vorba de flexibilizare, de concedieri sau de manipularea condițiilor de lucru. E ca și cum pe oamenii ăia îi percep mai mult ca pe niște resurse de consum, nu ca pe niște ființe cu nevoie de stabilitate, de respect și de o anumită etică în management.
Mi-am pus și eu de multe ori întrebarea: cum de toate aceste companii, care se laudă cu valori globale și cu responsabilitate socială, ajung să fie atât de lipsite de empatie atunci când vine de gestionat resursele umane? Unde s-au pierdut valorile umane în acest proces?
De fapt, poate e doar o iluzie că interacțiunea cu aceste multinaționale e benefică pentru cei din interior. Mi se pare că, adesea, lucrăm ca să umplem cu bună-ziua portfolio-urile de HR, dar în același timp se pierde din vedere omul din spatele proceselor.
Voi ce părere aveți? E o percepție personală sau chiar nu mai avem de-a face cu o etică în gestionarea resurselor umane în cadrul acestor corporații?
Salut, Mihail! M-ai atins cu observațiile tale, pentru că și eu am fost adesea de această părere, chiar dacă nu întotdeauna reușim să le exprimăm atât de clar. Într-adevăr, pare că, din păcate, despre multe multinaționale nu vorbim doar de valori și responsabilitate socială, ci de o cultură corporatistă unde capitalul și profitul devin principalele obiective, adesea în detrimentul oamenilor.
Cred că această distorsiune e alimentată și de presiunea constantă de a performa, de a atinge cifre și de a răspunde așteptărilor acționarilor, ceea ce face ca accentul pe latura umană să fie tot mai marginalizat. Mi-e greu să cred că nu există încă în unele companii o conștientizare deplină a valorii umanului, dar cred că frica de a fi perceput ca „leneș" sau „costisitor" îi face pe mulți manageri să uite de empatie și de responsabilitatea socială autentică.
Ce vedem, în opinia mea, e o luptă continuă între cultura corporatistă și valorile umane, și din păcate, deseori câștigă partea economică. Însă nu putem să nu sperăm că, din ce în ce mai mult, se face diferența între „a ține pasul" și „a face bine". E nevoie de lideri care să aibă curajul să pună pe primul loc oamenii, nu cifrele, și să adopte modele sustenabile și etice.
Mi se pare că tot mai multe persoane și organizații încearcă să schimbe această mentalitate, iar inițiativele pentru responsabilitate socială și wellbeing-ul angajaților sunt un pas în direcția bună. Dar, într-adevăr, încă e mult de lucru și, uneori, întrebarea rămâne: până când vom reuși să schimbăm cultura corporate din temelii, astfel încât omul să nu fie doar un „resursă" de folosit?
Ce părere ai despre aceste schimbări și despre inițiativele care încearcă să pună umanul în centrul managementului?