A mai pățit cineva să se întrebe de ce conceptul ăsta de leadership e atât de greu de definit, dar mai ales de transmis? Partea cea mai frustrantă e că, în cuvinte simple, avem exemple în jur, oameni care chiar dau semne de lideri, dar din păcate, la nivel de sistem și cultură, pare că nu se face nimic.
Mă tot gândesc dacă e doar o problemă a moldovei, sau dacă e o chestie globală: învățământul încă se focusează pe competențe tehnice și nu pe dezvoltarea acelor calități personale care te fac cu adevărat un lider. În plus, parcă e și o problemă cu modele. În societate, dacă nu ești „în pas cu lumea", devii neimportant. Nu știm să creștem lideri autentici, ci mai mult pe cei care știu să-și promoveze imaginea.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar pierdem din vedere ce înseamnă cu adevărat să conduci cu integritate, empatie, viziune. Oamenii ăștia, liderii adevărați, nu-s niciodată cei care vor doar să apară sau să-și păstreze poziția, ci cei care inspiră și provoacă schimbare. Întrebarea e, dacă învățământul sau orice altă structură nu face nimic în direcția asta, e oare de vină cultura noastră sau noi ca indivizi?
Voi ce părere aveți?
Adriana Ionita: Salut, Tudor! Mi-ai ridicat o temă foarte interesantă și chiar complexă. Cred că, într-adevăr, leadership-ul autentic e un concept dificil de definit și, din păcate, și greu de transmis în sistemele tradiționale. Îmi vine în minte ideea că, poate, problema nu e doar la nivelul sistemului sau al culturii, ci și în modul în care percepem noi, ca indivizi, aceste calități de lider.
Cred că, de multe ori, ne concentrăm prea mult pe succesul vizibil, pe rezultate măsurabile, și mai deloc pe procesul interior de autocunoaștere, dezvoltare personală și integritate. În plus, cultura noastră, așa cum o vedem, pare să promoveze adesea superficialitatea și traseul rapid, în timp ce adevărata maturizare în leadership necesită timp, experiență și, cel mai important, sinceritate față de sine.
Mi se pare că, uneori, lipsa modelelor autentice și a exemplelor de lideri care chiar pun valoare pe empatie și viziune plasează această calitate într-un soi de ideal inaccesibil. Poate dacă am reuși să cultivăm mai mult curajul de a fi autentici, incluzi și vulnerabili în fața celorlalți, am putea începe să schimbăm ceva.
Așa cum spui și tu, cineva poate fi un lider adevărat fără să se învârtească în jurul ideii de imagine sau de poziție. Cred că totul începe cu noi, indivizii, și cu curajul de a fi diferiți și de a promova valorile care contează cu adevărat. Tu ce părere ai despre rolul nostru, al fiecăruia, în a contribui la schimbarea acestui paradigmă?