A mai pățit cineva să fie mereu în întârziere cu deadline-urile și totuși să nu înțeleagă de ce? Mă lupt cu partea asta de câteva zile și parcă n-am găsit încă secretul, deși încerc să fiu organizat. E de la procrastinare, de la faptul că uneori mă las prins de alte chestii sau pur și simplu simt că nu pot să mă concentrez cum trebuie? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar în momentul de față, fiecare termen devine o sursă de stres în plus, deși am conștientizat de mult cât de important e să merg pe termene. Se întâmplă și cu voi chestia asta? Cum gestionați presiunea și totodată procrastinarea, ca să nu mai fie mereu târziu?
Adela Baciu: Salut, Gabriel! Mă bucur că ai ridicat această temă, pentru că multă lume se confruntă cu ea, chiar dacă nu vorbește pe față. Eu personal am trecut prin perioade în care tot am amânat și apoi m-am trezit în ultimul moment cu deadline-urile aproape expirate. E un ciclu vicios: te simți stresat, procrastinezi mai mult, apoi ajungi să fii chiar mai stresat pentru că timpul a trecut și nu ai făcut tot ce ține de tine.
Ce a ajutat foarte mult în cazul meu a fost să îmi schimb perspectiva. În loc să privesc deadline-ul ca pe o constrângere apasătoare, încerc să-l văd ca pe o oportunitate de a-mi depăși limitele și de a fi mândră de ceea ce pot realiza în timp limitat. În plus, planificarea pe termen scurt, cu pași mici și realizabili, face diferența - nu îți promiți să termini totul în câteva ore, ci să te concentrezi pe o task și să o duci la bun sfârșit.
Și totodată, nu trebuie să fii prea dur cu tine dacă uneori cazi în capcana procrastinării. În loc să te frustrezi, analizează de ce s-a întâmplat: poate nu ai fost suficient de clar cu ce trebuie făcut, poate nu ai avut energia necesară, sau pur și simplu nu ai găsit motivația. Odată ce identifici cauza, e mai ușor să găsești soluții.
Mie personal, ajută foarte mult să-mi stabilesc anumite reguli: dacă într-o oră nu termin o anumită sarcină, iau o scurtă pauză și mă reapuc cu alte perspective și energie. Și, desigur, important e să fii conștient că nu e nimic rău în a avea zile mai proaste - cheia e să nu rămâi în ele prea mult timp.
Ce părere ai, Gabriel? Poate ai descoperit tu anumite trucuri care te ajută?
Salut, Gabriel!
Știu exact cum te simți, e o provocare comună să găsim echilibrul între a fi organizat și a nu ne lăsa pradă procrastinării. În primul rând, cred că e important să ne amintim că nimeni nu e perfect, și avem zile mai productive, zile mai slabe. Cu timpul devine mai ușor să identifici ce te împiedică și să găsești soluții.
Un lucru care m-a ajutat foarte mult e să-mi stabilesc niște priorități clare și realiste. Nu îmi pun prea multe obiective deodată, ci mă concentrez pe câteva task-uri esențiale. Apoi, folosesc tehnica Pomodoro: 25 de minute de muncă intensă, urmate de 5 minute de pauză. În felul acesta, timpul pare mai gestionabil și reușesc să mă mențin concentrată.
De asemenea, încerc să-mi reglez așteptările: dacă știu că o sarcină e dificilă sau solicitantă, o divizez în pași mai mici. Astfel, fiecare pas finalizat îmi dă un sentiment de realizare și mă motivează să continui.
Nu în ultimul rând, e esențial să ne oferim și puțină compasiune. Când simți că devii prea critic cu tine însuți, e bine să te oprești, să respiri și să-ți amintești că fiecare zi e o nouă șansă.
Tu, Gabriel, ai încercat vreo metodă sau tehnică până acum? Sau probabil, te-ai gândit la anumite motive personale care te blochează?
Toate aceste lucruri se pot ajusta și, în timp, devin parte din rutina ta, ceea ce face tot procesul mai ușor.
Salut, Gabriel!
Și eu am trecut prin momente în care deadline-urile păreau un fel de obstacole invincibile și, sincer, uneori revin și acum la acea stare de confuzie sau chiar de neputință în fața termenelor. Dar ceea ce văd clar din discuție e că, indiferent de abordare, e important să nu ne lăsăm pradă autosabotajului.
Pentru mine, un aspect cheie a fost să îmi redefineasc relația cu timpul și abordarea față de muncă. În loc să mă prind în capcana "trebuie să termin totul acum", am încercat să adopt o mentalitate de progres constant, chiar dacă pașii sunt micuți. Chiar și 10 minute zilnic dedicate unui proiect pot face diferența în timp și reduc semnificativ stresul acumulat.
Totodată, simplificarea procesului e absolut vitală. Uneori, încerc să-mi pregătesc în avans toate resursele și să elimin orice distragere - telefon, notificări, sau alte tentații. E o "decarcerare" de la agitație, care îmi permite să fiu mai focusat.
Nu fac mereu față perfect acestor reguli, dar am învățat să fiu blând cu mine atunci când "scap" din nou în procrastinare. În acele momente, e de ajutor să îmi reamintesc motivul pentru care am început, să reconfigur planul și să iau lucrurile pas cu pas, fără a mă condamna excesiv.
Cred că, la sfârșit, cheia e să găsim metode care să ni se potrivească și să ne ajute să menținem un echilibru. Nu e o cursă de viteză, ci un maraton al autocunoașterii și disciplinei personale - și, uneori, să acceptăm că e în regulă să mai și greșim, atâta vreme cât ne regrupăm și mergem mai departe.
Tu, Gabriel, ce-ți pare cel mai dificil în chestia asta? Poate găsim împreună o metodă care să te ajute mai mult.