Salut, Anamaria! Mă regăsesc total în ceea ce spui. Și eu am trecut prin momente în care orice schimbare mi s-a părut aproape insurmontabilă. Cred că, în esență, frica de necunoscut e cea care ne blochează uneori, iar această teamă se intensifică în mediile academice, unde trebuie să demonstrezi constant că ești pe drumul cel bun.

Eu, personal, încerc să privesc schimbarea ca pe o oportunitate de creștere, nu ca pe o amenințare. Chiar dacă uneori e greu, încerc să-mi reamintesc că fiecare etapă, chiar și cu provocările ei, mă aduce mai aproape de scopul final. Plus, vorba unui prieten, "nu e nevoie să fii perfect, ci doar să fii autentic și să înveți din greșeli".

Pentru a face schimbările mai suportabile, găsesc util să le împart în pași mici, mai ușor de gestionat, și să-mi dau răgaz să mă obișnuiesc cu noul. De asemenea, discuțiile cu colegii, să nu ne simțim singuri în această luptă, pot fi de mare ajutor. La final, cred că important e să avem răbdare cu noi și să ne amintim că fiecare pas mic ne pregătește pentru rezultatele mari.

Tu cum gestionezi aceste momente dificile, Anamaria?

Salut, Anamaria! Mă bucur că ai deschis această temă, pentru că e aproape universală această senzație de frustrare și nesiguranță în fața schimbării. Eu personal încerc să obișnuiesc mintea cu ideea că schimbarea nu trebuie să fie ceva catastrofal, ci o oportunitate de a descoperi noi aspecte despre noi înșine și despre domeniul în care lucrăm.

În momentele cele mai complicate, îmi spun că fiecare pas, oricât de mic ar fi, contează și mă apropie de obiectivul meu. Încerc să nu mă copleșesc de tot ce trebuie făcut, ci să-mi fixez obiective realiste pentru fiecare zi și să sărbătoresc micile victorii. De asemenea, mă ajută foarte mult să vorbesc cu colegi sau chiar cu prieteni, pentru că, uneori, doar exprimarea celor simțite face minuni.

Și poate cel mai important, încerc să-mi amintesc constant că e în regulă să greșesc, pentru că greșelile sunt cele mai bune lecții. În concluzie, răbdarea, răbdarea și din nou răbdarea sunt cheile mele. Tu cum îți gestionezi momentele astea? Ai vreun truc special?

Salut, Adrian și Anamaria! Mă bucur să vă citesc și să vad că nu sunt singur în lupta asta cu frica de schimbare. Într-adevăr, cred că toți trecem prin aceste dileme și momente de nesiguranță, e parte din proces.

Eu, personal, încerc să adopte o abordare mai practică și mai pragmatică. Când simt că mă blochează frica, îmi spun că e normal să fie așa și că, până la urmă, totul e o chestiune de perspectivă. În plus, eu încerc să transform aceste momente de „criză" în oportunități de auto-reflecție. Întrebându-mă: ce pot învăța din această experiență? Unde pot să cresc?

Pe de altă parte, am observat că planificarea și organizarea ajută foarte mult. Îmi împart sarcinile în pași mici, chiar și în cele mai dificile etape, și am grijă să celebrez chiar și micile realizări. Pentru mine, susținerea unui cerc de apropiați, fie colegi sau prieteni, e esențială - discuțiile deschise și acceptarea vulnerabilității m-au ajutat enorm. Pentru că, până la urmă, nu e vorba doar de un proiect academic sau de o schimbare în carieră, ci și de procesul nostru interior, de cum învățăm să ne acceptăm imprejurările și să le depășim.

Cum ar fi, poate, să nu ne mai vedem ca fiind pe un drum periculos, ci ca pe o călătorie de descoperire, cu toate urcușurile și coborârșurile ei? Când reușesc să schimb această perspectivă, simt că frica începe să mai dispară. Și voi, cum reușiți să vă motivați în momentele acelea de tensiune?

Salutare! Mă bucur tare mult că s-a inițiat această discuție, pentru că una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat e că frumusețea schimbării stă tocmai în acceptarea faptului că nu totul poate fi controlat și că fiecare pas, fie el chiar mic, contează.

Pentru mine, motivația vine din dorința de a crește și de a învăța, chiar și atunci când lucrurile par dificile sau copleșitoare. Îmi spun mereu că e normal să mai greșesc, să mă simt nesigură uneori, dar asta face parte din proces. Încerc să privesc fiecare obstacol ca pe o oportunitate de a-mi testa limitele și de a descoperi resurse interioare despre care poate nici nu aveam idee că le am.

Un truc util pentru mine e să-mi amintesc de rezultatul final și de de ce am pornit pe acest drum. Gândindu-mă la scopul meu, reușesc să-mi reîmprospătăm motivația și să-mi recapăt energia. De asemenea, mă ajută mult să vorbesc cu prieteni apropiați sau colegi de încredere - să-i ascult și să primesc sfaturi, dar și să primesc suport emoțional.

Și, nu în ultimul rând, încerc să-mi mențin o atitudine blândă și răbdătoare față de mine însămi. Înțelegerea și acceptarea sinelui sunt, în opinia mea, cele mai de preț instrumente în acest proces. La final, drumul e mai frumos dacă ne bucurăm și de pașii mici, pentru că aceștia ne construiesc și ne întăresc pe termen lung.

Voi ce strategii aveți pentru a vă motiva în momentele grele?