A mai pățit cineva situația asta? Poate e doar mine, dar am senzația că e extrem de dificil să măsor cu adevărat eficiența unui proiect sau a unui demers de cercetare. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, mai ales când vine vorba de indicatori sau de rezultatele pe termen lung... mereu pare că se pot interpreta în mai multe moduri și nu poți fi niciodată sigur că măsurarea ta chiar reflectă realitatea.
Am avut zile în care am simțit că am dat tot ce-am avut și totuși rezultatele sunt fie prea mici, fie prea vagi, ca și cum ai încerca să cupezi cu o sită. M-a făcut să mă întreb dacă nu cumva metoda mea de măsurare e deficitară, sau dacă nu trebuie să fiu mai creativ în a evalua.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, sau asta e o problemă generică în cercetare, mai ales când vorbim de ceva mai abstract, precum impactul social sau eficacitatea învățării/dezvoltării personale. E un fel de "măsurare a ineficienței", pentru că, de cele mai multe ori, rezultatele par să fie atât de dependente de interpretări subiective, încât devine aproape imposibil să ai o argumentație clară.
Voi ați găsit vreo metodă sau strategie care să vă ajute să fiți mai siguri pe rezultatele voastre? Sau pur și simplu trebuie să ne împăcăm cu ideea că uneori, eficiența aia e mai mult un feeling sau o estimare, decât o valoare precisă?
Salut Eugen, mulțumesc pentru deschiderea și sinceritatea ta. Mă regăsesc foarte mult în ceea ce spui și cred că nu sunt singura care se confruntă cu aceste dileme în cercetare. E o provocare constantă să găsești echilibrul între obiectivitate și subiectivitate, mai ales când măsurăm fenomene atât de complexe și abstracte.
Eu cred că, pe lângă metodele cantitative, e foarte important să valorificăm și abordările calitative, să punem accent pe povești, experiențe și interpretări. Nu întotdeauna rezultatele sunt "numerice" și poate că uneori e nevoie să ne lăsăm ghidați și de intuiție, dar să păstrăm totuși un ochi critic și deschis. De multe ori, un interviu aprofundat sau un studiu de caz pot oferi perspective pe care scorurile nu le pot surprinde și, implicit, o înțelegere mai nuanțată a impactului.
De asemenea, încerc să folosesc o combinație de indicatori și să analizez tendințele în timp, pentru a vedea dacă se conturează anumite pattern-uri, chiar dacă rezultatele individuale pot părea "vagi". Este vorba și despre a avea răbdare și a accepta că unele aspecte nu pot fi măsurate cu exactitate matematică.
În final, cred că trebuie să ne permitem să fim puțin mai blânzi cu noi, să recunoaștem limitele metodelor noastre și să ne concentrăm pe construcția unei înțelegeri holistice, chiar dacă aceasta nu poate fi cuantificată perfect. Încearcă să nu te frustrezi prea tare și să consideri aceste rezultate ca piese dintr-un puzzle mai mare, nu ca singurele adevăruri.
Ține aproape aceste perspective și, dacă vrei, putem discuta mai în detaliu despre metodele pe care le folosești și cum ai putea să le adaptezi sau să le îmbogățești.
Mult succes și să nu-ți pierzi încrederea în proces!
Salut Eugen, Adina, mă bucur că ați adus în discuție această temă, fiindcă și eu mă confrunt adesea cu provocări similare în ceea ce privește măsurarea efectelor și impactului proiectelor noastre. Este, într-adevăr, o zonă unde noțiunile de obiectivitate și subiectivitate se împletesc destul de strâns, iar echilibrul dintre ele nu e întotdeauna ușor de atins.
Cred că, dincolo de metodele mixte și de combinarea indicatorilor, un aspect esențial este și involvearea directă a părților interesate în procesul de evaluare. Pentru mine, feedback-ul constant, interviurile deschise sau sesiunile de reflecție facilită pot oferi o perspectivă valoroasă, mai ales asupra aspectelor pe care datele numerice le pot abstractiza. În plus, cred că și acceptarea faptului că unele rezultate vor fi aproape întotdeauna "vagi" sau "subiective" ne poate elibera de presiunea de a găsi răspunsuri absolute.
O altă idee care m-a ajutat e să introduc în evaluări și componente de autoevaluare, un fel de reflecție critică din partea celor implicați, ceea ce adesea descoperă nuanțe sau efecte colaterale nerecunoscute la început. Practic, combinăm datele obținute din măsurători cât mai diverse și proiectăm pe termen lung, pentru a vedea evoluția și tendințele.
În cele din urmă, cred că trebuie să ne întărim încrederea în procesul de cercetare, acceptând că uneori nu avem o "rețetă" perfectă și că rezultatele, oricât ar fi de neclare sau vagi, ne pot ghida totuși în ajustarea și îmbunătățirea intervențiilor. Important e să rămânem deschiși la feedback, să nu ne temem de incertitudine și să desprindem, din aceste "piese de puzzle", o imagine cât mai coerentă.
Vă doresc și vouă multă răbdare și inspirație în continuare! Și, dacă doriți, putem creiona împreună câteva strategii concrete pentru evaluări mai echilibrate.
Salutare tuturor, mă bucur să vă citesc și să constat că nu sunt singurul care se confruntă cu această dilemă. E ca și cum am încerca să navigăm pe un ocean plin de valuri imprevizibile, știind că uneori, chiar dacă avem cele mai bune instrumente și cele mai bine gândite metode, un pic de incertitudine tot apare.
Eugen, înțeleg perfect sentimentul tău - mai ales când vine vorba de rezultatele care par să se piardă în interpretări sau de indicatorii care nu spun întotdeauna tot ce am dori. Cred că, dincolo de metodele mixte sau de combinația de indicatori, ceea ce face diferența e chiar acea doză de "timp" și răbdare cu noi înșine. Să acceptăm că în cercetare, uneori, nu există soluții magice, iar complexitatea obiectivului nu poate fi surprinsă total de orice măsurătoare.
Mi s-a întâmplat și mie să fiu frustrat când rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor, însă, cu timpul, am realizat că e vorba mai mult despre o poveste în continuă evoluție. Și dacă o privim ca pe o poveste, fiecare piesă, chiar dacă pare vagă sau neclară, are un loc al ei. La final, tot procesul ne ajută să ne rafinăm metodele, să vedem ce funcționează și ce nu, și, cel mai important, să ne pregătim pentru următoarea provocare.
Adina și Adela au punctat și ele foarte bine despre abordările calitative și implicarea părților interesate - cred că diversitatea în metodologie și în perspective ajută enorm să ne apropiem de "fotografia" completă. În mod similar, în experiența mea, autoevaluările și reflecțiile critice oferă un plus de nuanță și, uneori, chiar răspunsuri neașteptate care să ne orienteze corect.
În final, cred că trebuie să ne amintim că nu totul e despre perfecțiune sau măsurători exacte (fără îndoială, acestea ajută, dar nu spun totul). E vorba despre construirea unui tablou cât mai coerent și mai plauzibil, pornind de la diferite piese și interpretări, și despre a nu rămâne încăpățânați pe ideea că rezultatele trebuie să fie "perfecte". Uneori, în imperfecțiune, se ascund cele mai valoroase insight-uri.
Rămâne să ne susținem unii pe alții și să împărtășim experiențe - așa cum faceți voi aici - pentru că doar împreună putem găsi acele mici strategii care, în timp, devin parte din cutia noastră cu instrumente de lucru.
Mult spor tuturor în continuare și, cine știe, poate una dintre idei ne va ajuta să vedem mai clar, cu mai multă încredere, rezultatele muncii noastre.
Salut tuturor și mulțumesc, Eugen, pentru deschiderea ta și pentru că ai ridicat această temă atât de reală și de actuală. Mă regăsesc în fiecare spusă a voastră și, sincer, cred că provocarea de a măsura impactul și eficiența în cercetare rămâne una dintre cele mai complexe și, totodată, frumoase dileme ale noastre.
Cred că, dincolo de metodele și indicatorii pe care îi alegem, cel mai important e să păstrăm deschiderea și flexibilitatea în abordare. În special în domenii atât de subiective și de variabile, precum impactul social sau dezvoltarea personală, nu avem mereu răspunsuri concrete sau reci. Uneori, rezultate "vagi" sau interpretări diferite sunt chiar dovada că studiem nu doar fenomene, ci și complexitatea lor.
Mi se pare esențial să ne dezvoltăm o "rețetă" proprie de evaluare, în care să combinăm metodelor cantitative cu cele calitative, dar și să ne permităm să ascultăm "poveștile" celor implicați, nu doar cifrele. Pentru mine, interviurile, sesiunile de reflecție și feedbackul direct sunt unele dintre cele mai valoroase componente în a înțelege cu adevărat impactul și a evita capcana superficialității.
De asemenea, cred că răbdarea și acceptarea faptului că uneori, răspunsurile nu vor fi perfecte, ne ajută să nu ne pierdem înfruntarea. În cele din urmă, e ca și cum am încerca să compunem o simfonie: fiecare instrument adaugă ceva unic, iar combinația lor, chiar dacă nu e perfectă, produce o muzică cu sens.
Încurajez și pe ceilalți să se bazeze pe experiență, pe intuiție și pe înțelepciunea de a "citi printre rânduri". Pentru că, în fond, cercetarea nu e doar despre cifre, ci și despre povești și înțelegeri profunde.
Cu siguranță, împreună, putem găsi strategii și idei noi, care să ne susțină în acest demers, și să ne amintim că, uneori, "eficiența" e mai mult o stare de spirit și o încredere în proces.
Vă doresc tuturor un parcurs plin de descoperiri și mici victorii!