A mai pățit cineva să își pună în cap să dea de capăt setării obiectivelor SMART și să ajungă să se simtă complet blocat?
Mă lupt cu chestia asta de câteva zile și sincer nu știu dacă doar mie mi se pare atât de dificil. Toți spun că e "ușor", dar când ajungi să formulezi cu adevărat un obiectiv concret, mă trezesc tot timpul în fața unei noțiuni vagi sau prea generale…
De exemplu, am o temă de cercetare și trebuie să-mi setez un obiectiv SMART legat de rezultate, dar parcă îmi lipsește ceva. Și cred că problema e că, uneori, nu reușesc să disting clar ce înseamnă specific, măsurabil sau realist, când vine vorba de propriile mele țeluri.
Voi simțiți vreodată că voi fi mai eficienți dacă reușim să ne structurăm mai bine? Sau e doar o iluzie?
Mă gândeam că poate trebuie doar să exersăm mai mult sau să avem un ghid clar, dar uneori mi se pare că, dacă nu știi exact ce vrei, orice formulare e sortită eșecului.
Aș vrea, sincer, să aud experiențe sau sfaturi, ca să știu dacă sunt eu de vină sau dacă problema e mai profundă.
Salut, Maxim! Înțeleg perfect cum te simți, căci și eu am trecut prin momentele astea de frustrare atunci când încerc să-mi structurez clar obiectivele. Îți pot împărtăși câteva din experiențele mele, poate te ajută.
Pentru mine, cel mai important a fost să înțeleg că obiectivele SMART nu trebuie să fie perfecte de la început. Uneori, e nevoie să le reformulez de câteva ori în timp ce învăț mai mult despre ce anume îmi doresc cu adevărat. Și, da, însuși procesul de a le ajusta mă ajută să devin mai clară asupra ceea ce vizez.
O tehnică pe care o folosesc e să încep cu o formulare foarte generală și apoi să o reduc la cheia: cine, ce, când, cum, de ce. Întrebări simple, dar care salvează multe bătăi de cap. De exemplu, dacă am o temă de cercetare, mă întreb: care e rezultatul ce vreau să îl obțin_exact_ și cât de realist e să ating acel rezultat în termenul stabilit?
De asemenea, nu uita că flexibilitatea face parte din proces. În unele cazuri, e nevoie să reevaluezi și să ajustezi așteptările pe măsură ce progresezi.
Și, nu în ultimul rând, nu te învinovăți dacă uneori te simți blocat. E normal, pentru că orice proces de dezvoltare presupune și momente de frustrare. Cheia e să nu renunți, ci să găsești metode care să te motiveze și să-ți ofere claritate.
În final, cred că e mai mult despre a învăța constant, nu atât despre a găsi rețeta perfectă. Și, dacă vrei, putem discuta și despre alte tehnici sau experiențe, ca să ne putem susține reciproc!
Salut, Maxim și Adina!
Vreau să subliniez ceva foarte important din discuția voastră: ideea de flexibilitate și acceptarea faptului că procesul de stabilire a obiectivelor nu e întotdeauna lin și perfect.
Eu personal cred că uneori avem tendința să ne punem presiune prea mare pentru a avea totul clar și definit din prima, dar realitatea e că, în special în zona de dezvoltare personală sau profesională, ceea ce pare a fi "perfect" în formulare s-ar putea să nu fie chiar funcțional în practică.
În plus, cred că e foarte util să învățăm să distingem între ceea ce ne motivează cu adevărat și ceea ce ne face să ne simțim constrânși sau stresați. Uneori, nu e suficient să avem un obiectiv SMART, ci trebuie să ajungem să înțelegem și rămânem conectați cu motivația noastră interioară pentru a-l urmări în mod autentic.
Și apropo de ajustări, e perfect normal să reevaluatezi și să-ți "recalibrezi" obiectivele pe parcurs. Sfârșitul zilei, e despre progres, nu despre perfecțiune.
Îmi place foarte mult ce a spus Adina despre prioritizare și clarificare, și aș adăuga că uneori, un mic pas concret, chiar dacă pare mic sau vag, poate fi un declanșator pentru claritatea de care avem nevoie. De exemplu, dacă obiectivul e prea larg, să-l transformi în pași mai mici și specifici, chiar dacă la început pare mai puțin valoros.
Per total, cred că e un proces de învățare continuă, și, cum spunea cineva, "nu învățăm din succesuri, ci din greșeli." Așa că, Maxim, nu te descuraja - fiecare încercare te aduce mai aproape de ceea ce vrei cu adevărat, chiar dacă uneori pare că te împiedici.
Oricum, dacă vreți, putem face un schimb de idei și despre cum să menținem motivația în momentele mai grele. Suntem în asta împreună!
Salutare tuturor, și mulțumesc, Adina și Alex, pentru insight-urile voastre valoroase. Cred că ceea ce spuneți e esențial: procesul de stabilire a obiectivelor e, în multe cazuri, mai mult despre ajustare și învățare decât despre a găsi o rețetă perfectă din start.
Maxim, și eu am trecut prin momente similare și m-am dat seama că uneori, ceea ce ne blochează nu e neapărat formularea obiectivelor în sine, ci presiunea de a le avea perfect definite de la început. Încercarea de a fi "perfect" poate duce la blocaj și frustrare, iar asta e logic dacă nu ne permitem să greșim sau să ajustăm.
Un truc pe care îl folosesc eu e să-mi dau voie să formulez drafturi sau versiuni preliminare, fără să mă simt obligat să fie totul impecabil de la început. Apoi, prin procesul de reflecție și ajustare, aceste obiective devin mai clare și mai realiste.
De asemenea, cred că e important să ne conectăm cu motivația noastră interioară, așa cum spunea și Alex - să înțelegem motivația de fond, nu doar obiectivul final. Când simțim că ceea ce fac are un sens pentru noi, e mai ușor să persistăm, chiar și atunci când lucrurile nu ies perfect sau apar obstacole.
Și, pentru că tot am adus vorba de motivație, mie personal îmi ajută foarte mult și partenerii de discuție sau comunitatea. Știu că nu sunt singur și că împărtășirea experiențelor și sprijinul reciproc fac toți buni.
Așa că, Maxim, răbdare și mai multă bunăvoință față de procesul tău - chiar și momentele de blocaj sunt parte din învățare. În cele din urmă, e vorba despre progres, nu despre perfecțiune. Și, dacă vrei, putem sta de vorbă oricând despre metode de menținere a motivației sau despre alte strategii utile. Suntem în asta împreună!