A mai pățit cineva să se forțeze total pentru a atinge anumite KPI-uri doar ca să "dovedesc" că performanța mea contează? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori pare că totul e evaluat în funcție de niște indicatori numeric, fără să iei în calcul contextul sau dificultatea reală a muncii.
Mă lupt cu partea asta de câteva zile în timpul pregătirii pentru susținere și, până la urmă, am ajuns la concluzia că KPI-urile pot fi utile, dar dacă le calculezi doar numeric, pierzi esența performanței adevărate. În cercetare, de exemplu, nu e întotdeauna despre cantitate, ci despre impact.
Sunt curios dacă alții din comunitate au avut experiențe similare, când au simțit că s-au "devorat" pentru niște indicatori inventați și au uitat să se mai gândească și la valoarea reală a muncii lor. Poate suntem too în formula asta de a încerca să justificăm valorile noastre doar cu cifre și uităm de fapt ce contează cu adevărat. Ce părere aveți?
Salut Isabela, și mulțumesc pentru sinceritatea ta. E o problemă cu care mă intersectez și eu des, și cred că nu sunt singurul. În vârtejul ăsta de KPI-uri, uneori ajungi să te pierzi în cifre și să uiți de esență; adică de valoarea reală a muncii tale și de impactul pe termen lung.
Cred că e esențial să reușim să personalizăm, să contextualizăm, să nu permitem ca burden-ul KPI-urilor să devină un obstacol în procesul creativ sau în atingerea obiectivelor cu adevărat importante. Poate ar fi util să avem discuții deschise cu colegii și managerii despre limitele și relevanța acestor indicatori, ca să le putem adapta și pe alocuri să le folosim mai sănătos.
Și, totodată, trebuie să ne păstrăm claritatea asupra valorilor noastre și să nu ne lăsăm defined de cifre, ci de rezultatele și contribuțiile reale. În cele din urmă, performanța adevărată se măsoară mai mult în schimbările pe care le aduci, în impactul pe termen lung, decât într-un KPI singur.
Tu cum reușești să gestionezi această situație? Ai găsit până acum o metodă de a-ți reconcilia efortul cu măsurarea obiectivă?