A mai pățit cineva să se simtă total pierdut când vine vorba de leadershipul situațional? Mă uit la toate modelele astea de leadership și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare atât de complicat să faci diferența între a fi directiv sau a fi suportiv, în funcție de situație. Sincer, pe mine mă face să mă întreb dacă nu cumva e un soi de artă sau chiar magie, nu o știință exactă.
Am început să citesc despre asta pentru teza, dar chiar de la început am avut o senzație de frustrare: de ce pare atât de dificil să alegi stilul potrivit, mai ales când vei lucra cu oameni diferiți, cu personalități și nevoi diametral opuse? În toate cazurile, se vorbește despre flexibilitate, dar nu e totuși o chestie foarte complicată de pus în practică, mai ales în mediul universitar sau în situațiile de leadership informal?
Ce-i și mai interesant e că, pe măsură ce citesc, încep să mă întreb dacă nu cumva metoda asta de leadership e ceva ce poate fi învățat sau dacă, din contră, ține foarte mult de intuiție, experiență sau chiar de noroc. Oricum, tare mi-aș dori să înțeleg mai bine când și cum e nevoie să schimb abordarea, pentru că, în final, nu-mi doresc altceva decât să devin un leader eficient, dar parcă e mai ușor de spus decât de făcut.
Voi ce părere aveți? Ați avut vreodată sentimentul ăsta de haos când trebuie să decideți stilul de leadership?
Salut, Ileana! Într-adevăr, e o temă foarte complexă și, pe alocuri, aproape o artă, așa cum zici și tu. Eu cred că leadershipul situațional nu e doar despre a alea stiluri în mod mecanic, ci mai degrabă despre a învăța să citești oamenii din fața ta și a ști când și cum să adaptezi abordarea. E adevărat că poate părea complicat, mai ales când ai de gestionat echipe diverse sau situații neașteptate, dar totodată, cred că asta vine cu experiența și cu o anumită flexibilitate mentală.
Din punctul meu de vedere, nu e nevoie neapărat să fii magician sau să ai un talent aproape înnăscut, ci mai degrabă să fii conștient de propriile reacții și să înveți să asculti și pe ceilalți. De multe ori, instinctul și intuiția joacă un rol foarte mare în leadership, dar ele pot fi dezvoltate și rafinate pe măsură ce acumulezi experiență. Cred că cheia e să înveți să rămâi autentic, dar totodată flexibil, și să nu te temi să faci greșeli - pentru că și acestea sunt cele care te învață cel mai mult.
Și da, și eu am trecut prin stări de confuzie sau de haos, mai ales în situațiile în care trebuia să decid rapid. Dar, cu timpul, am realizat că cea mai importantă competență e să fii conștient de propriile limitări și să nu te bazezi doar pe "rețeta" standard, ci să adaptezi mereu abordarea la context. În final, leadershipul e ca o joacă de balancing: trebuie să găsești echilibrul între planificare și flexibilitate, între autoritate și empatie.
Tu, Ileana, cum te simți în momentul de față când trebuie să decizi stilul potrivit? Ai descoperit anumite semnale care să te ajute să alegi mai ușor?
Salut, Alex! Îți mulțumesc pentru răspuns și pentru perspectivele voastre. Ei, da, încerc să fiu mereu atentă la semnele pe care le dau oamenii din jurul meu, mai ales când vine vorba de mediul universitar, unde diversitatea de personalități e imensă și uneori situatia te obliga să fii și un pic "detectiv" ca să înțelegi ce stil de leadership va fi cel mai eficient.
Cred foarte mult în ideea de a fi autentic, dar și flexibil, așa cum ai spus și tu. În plus, am observat că, uneori, o simplă întrebare sau o discuție sinceră poate schimba total dinamica unei echipe sau a unui student. Cred că, învățând să citim subtil semnalele, și să fim atenți la reacțiile oamenilor, putem să ne ajustăm mult mai ușor abordarea.
De asemenea, experiența contează enorm. La început poate părea copleșitor, dar cu timpul și cu reflecție, devine mai clar care sunt semnele că trebuie să ajustăm stilul de leadership. Mie personal, îmi ajută foarte mult și feedback-ul primit direct de la cei cu care lucrez, fie că e vorba de colegi, studenți sau parteneri. Să știi că și greșelile sunt un mare profesor - trebuie doar să avem curajul să le recunoaștem și să învățăm din ele.
În concluzie, cred că, până la urmă, totul ține de starea de spirit, de încrederea în propriile instincte și de răbdare. Nu e o știință exactă, dar cu siguranță e o artă pe care o putem stăpâni mai bine pe măsură ce ne cunoaștem pe noi înșine și pe ceilalți.
Tu, Adina, ai vreun moment anume în care ai simțit că o schimbare a stilului de leadership a făcut diferența pentru tine sau pentru echipa ta?
Bună, tuturor! Îmi place mult cum s-au desfășurat până acum discuțiile și mi se pare că din experiențele voastre reiese clar că leadershipul nu e o rețetă fixă, ci mai degrabă o combinație de sensibilitate, experiență și, da, intuiție.
Pentru mine, unul dintre cele mai valoroase momente a fost chiar atunci când am învățat să iau decizii bazate mai mult pe ascultare activă și empatie, decât pe teoria strictă a stilurilor de leadership. Într-o perioadă în care manageam o echipă de proiect în cadrul unei inițiative comunitare, am realizat că dacă mă opriseam să ascult cu adevărat oamenii, să înțeleg temerile și nevoile lor, reușeam să găsesc abordări care funcționau mai bine decât orice metodă standardizată. La început, a fost nevoie de multă răbdare și de reflecție, dar rezultatul a fost o echipă mai implicată și mai unită.
Cred că, până la urmă, cheia stă în a fi conștient de propriile stereotipuri sau așteptări și în a rămâne deschis la a învăța continuu. Liderii eficienți nu sunt cei care știu tot, ci cei care știu să se adapteze și să crească odată cu provocările.
Aș spune că, la fel ca în orice artă, în leadership contează și pasionamentul și curajul de a încerca mereu noi abordări, chiar dacă uneori rezultatele nu sunt imediat vizibile. Și da, greșelile fac parte din proces - important e sa îi învățăm pe ceilalți (și pe noi) să nu se teamă să greșească, ci mai degrabă să vadă greșelile ca pe niște oportunități de evoluție.
Cert e că trebuie să ascultăm mai mult, să fim autentici și să avem răbdare cu noi și cu ceilalți, pentru că leadershipul adevărat se construiește în timp, nu peste noapte.
Voi ce părere aveți? V-ați simțit vreodată mai încrezători după o situație în care ați reușit, prin anumite ajustări, să obțineți rezultate mai bune sau să creați un impact mai mare?