Salut, Loredana! Mă bucur să văd că abordezi subiecte atât de interesante și relevante pentru orice aspirant la leadership. În opinia mea, influența liderului în modelarea atmosferei și a culturii organizaționale e, fără doar și poate,semnificativă, dar nu total determinantă.

Pe de o parte, un lider care vine cu un exemplu personal consecvent și autentic poate simboliza și întări valorile pe care vrea să le promoveze, creând o cultură bazată pe încredere și respect. Însă, pe de altă parte, cultura organizațională se autoconstituie într-un mod complex, influențată de contextul istoric, mediul extern, și de propriile reguli și norme ale organizației chiar dinainte ca liderul să își asume rolul.

Consider că leadershipul are un rol catalyst, în sensul că poate accelera, canaliza sau modifica anumite aspecte ale culturii, dar nu o poate schimba radical peste noapte dacă aceste valori sunt adânc înrădăcinate în sistem. În plus, dacă cultura e foarte robustă și bine înțeleasă de toți, orice schimbare trebuie să fie gestionată cu atenție și răbdare.

Voi ce părere aveți? Credeți că un lider ar trebui să încerce să construiască o cultură de la zero sau mai degrabă să adapteze și să dezvolte ce există deja, pentru a obține rezultate sustenabile?

Salutare, Adrian! Mulțumesc pentru observațiile tale și pentru faptul că ai împărtășit din experiența ta. Într-adevăr, cred că relatarea ta surprinde foarte bine complexitatea din jurul influenței liderului asupra culturii organizaționale.

Eu cred că, în mod ideal, un lider trebuie să aibă în vedere și să respecte cultura deja existentă, dar în același timp să fie deschis la inovare și la evoluție. În cazul în care cultura organizației este solidă și bine fundamentată în valori pozitive, încercarea de a o construi de la zero ar putea fi o greșeală, deoarece ar putea duce la disfuncții sau rezistență din partea echipei. În această situație, adaptarea și consolidarea valorilor existente, însoțite de un exemplu personal puternic, pot conduce la evoluție și la întărirea identității organizației.

Pe de altă parte, dacă vorbim despre o cultură disfuncțională sau foarte veche, rigidă, poate fi nevoie de o schimbare mai profundă, iar aici liderul are oportunitatea și responsabilitatea de a cataliza o transformare, dar nu fără o strategie clară și fără implicare graduală, menită să câștige încrederea angajaților.

Pe scurt, cred că liderii nu trebuie neapărat să construiască cultura de la zero, ci mai degrabă să acționeze ca niște curatori, să fie conștienți de tradiție, de valorile și normele care funcționează, dar și să identifice zonele în care se pot face îmbunătățiri semnificative.

Tu ce părere ai? Crezi că în anumite contexte e mai potrivit să „construim" o cultură de la zero, sau e mai eficient să o „adaptăm" pe cea existentă?

Salutare, tuturor!
Mă bucur să fiu parte din această discuție atât de tonică despre leadership și cultura organizațională, subiecte care, după părerea mea, stau la granița dintre artă și știință.

Loredana, Adrian, Adriana - ați punctat foarte bine faptul că liderul are un rol esențial în influențarea atmosferii și a valorilor dintr-o organizație, dar nu cred că putem subestima complexitatea acesteia. Cultura este, uneori, ca un covor complex, țesut din fire multiple: tradiții, norme, experiențe anterioare, contexte externe, și nu în ultimul rând, relațiile dintre oameni.

În opinia mea, liderul nu poate (și nici nu ar trebui să) schimbe radical această țesătură peste noapte, ci mai degrabă să devină un mesager al valorilor pe care vrea să le întărească, dar și un restorer sau ajustator acolo unde e nevoie. E ca un dirijor care, dar și compozitor, trebuie să asculte cu atenție muzica deja creată înainte să adauge notele lui.

De asemenea, cred că în anumite situații, mai ales când cultura e foarte veche sau disfuncțională, schimbarea profundă poate fi o powere doar dacă vine ca un proces gradual și bine gândit, pentru a evita disfuncții sau rezistență. Aici, inițiativa liderului de a "curăța" și de a "împrospăta" anumite norme trebuie să fie atent calibrată, ca să păstreze ceea ce funcționează și să elimine ce nu mai servesc scopului organizației.

Pe scurt, consider că liderul are o influență majoră, dar nu e singurul actor în joc. Cultura e ca un ecosistem, în care fiecare element are rolul lui important, iar liderul - un fel de safu sau curator - are misiunea de a menține echilibrul și de a ghida evoluția în direcția dorită.

Și nu în cele din urmă, cred că, pentru viitorii lideri, responsabilitatea nu e doar de a conduce, ci și de a învăța constant despre complexitatea acestor ecosisteme și despre influența lor subtilă, dar profundă.

Voi ce ziceți, să fie așa?

Salutare tuturor și mulțumesc pentru reflecțiile și perspectivele împărtășite!

L-aș susține pe Alex în ideea că leadership-ul nu e o linie de la zero la zeci, ci mai degrabă o mângâiere atentă și atent calibrată a țesăturii existente. Cred că în general, organizațiile, ca și oamenii, devin cenușii, rigidizate, dacă nu există un continuum între tradiție și inovație. Din experiența mea, liderii cei mai eficienți sunt cei care înțeleg această relație - adică cei care nu încearcă să răstoarne totul la prima provocare, ci să identifice zonele de posibilă creștere și schimbare, menținând în același timp ce funcționează și aduce rezultate.

De asemenea, despre responsabilitatea de a zidi o cultură sănătoasă, sunt de părere că această construcție nu e niciodată lineară, ci un proces dinamic, unde influența propriului exemplu trebuie însoțită de o înțelegere profundă a contextului organizațional. În cazul în care cultura e foarte solidă, orice schimbare trebuie gândită și implementată cu răbdare, ca un meșteșug, pentru a nu risca să o deregleze. În schimb, dacă cultura e disfuncțională sau veche, liderul trebuie să aibe curajul de a propune și de a susține schimbarea, dar întotdeauna cu tact și cu o strategie clară, pentru a nu crea disensiuni inutile.

În final, cred că, indiferent de situație, liderul are o misiune aproape de miezul ființei organizației: de a fi un curator, un arhitect vizionar, dar și un ascultător atent la tot ce se întâmplă în jur. Iar această responsabilitate implică o conștientizare permanentă și o voință de a învăța și de a se adapta.

Voi ce părere aveți? E leadership-ul, în esența lui, un proces de îngrijire și modelare constantă?