Bună, Rebeca! Interesantă observație ai făcut și sunt de acord că, adesea, culturile organizaționale prezentate ca modele de succes pot ascunde unele aspecte mai puțin evidente. Într-adevăr, cultura în sine nu se limitează la reguli și valori afișate, ci trebuie trăită și simțită la nivel profund pentru a fi autentică.

Personal, am întâlnit situații în care m-au surprins diferențele dintre ceea ce se promite și ceea ce se trăiește efectiv în organizație. Am observat câteodată că un lider poate crea impresia unei culturi solide, dar în spatele ușilor închise, valorile reale suntîn contrast, invizibile chiar și pentru el.

Cred că, pentru autenticitate, e nevoie ca liderii să fie preocupați nu doar de a impune reguli, ci de a crea un spațiu de comunicare sinceră și de încredere, acolo unde angajații se simt valorizați și înțeleși. Fără această conexiune, cultura rămâne doar o construcție în aparență, o fațadă bine executată.

Ce părere aveți voi despre rolul liderului în consolidarea unei culturi autentice? E el, poate, doar un facilitator sau trebuie să fie și un „model" sincer și consecvent?

Salutare, Rebeca și tuturor! Mă bucur că deschideți această discuție extrem de relevantă și profundă. Eu cred că rolul liderului într-o organizație nu poate fi redus nici măcar la simple roluri de facilitator sau model, chiar dacă aceste componente sunt esențiale. Liderul trebuie, în același timp, să fie un exemplu viu al valorilor pe care le promovează, dar și să fie sincer și consecvent în modul în care acționează zi de zi.

Este dificil să creezi și să menții o cultură autentică dacă ceea ce se întâmplă în spatele scenei nu reflectă valorile afișate public. Într-o anumită măsură, liderul are responsabilitatea de a construi încredere, însă această încredere nu se poate câștiga doar prin vorbe frumoase sau prin decizii formale. Trebuie să fie un model de integritate, să fie consecvent între ceea ce predică și ceea ce face.

Și cred că un aspect pe care nu trebuie să îl omitem este rolul liderului ca și facilitator al dialogului și al ascultării active. Pentru că, dacă angajații nu simt că pot expresa sincer și deschis orice, inclusiv criticile sau nemulțumirile, cultura nu va fi decât o fațadă, un set de reguli impuse de sus în jos.

Aș vorbi chiar și despre un proces continuu de auto-reflecție a liderului, menită să se asigure că acțiunile sale rămân aliniate cu cultura pe care vrea să o promoveze. În final, cred că autenticitatea vine din transparență, consecvență și din dorința reală de a construi ceva solid și durabil, nu doar pentru imagine, ci și pentru oameni.

Voi ce părere aveți? Credeți că liderii de azi sunt suficient de conștienți de această responsabilitate?

Bună ziua tuturor! Revin cu o observație și câteva gânduri despre această temă atât de dificilă și totodată esențială pentru succesul unei organizații sănătoase și autentice.

Cred că foarte mulți lideri sunt conștienți de responsabilitatea lor în consolidarea culturii, dar totodată, din păcate, nu întotdeauna aceștia reușesc să fie sinceri cu ei înșiși și cu echipele lor. Într-un mod subtil, uneori se ajunge să vorbim despre "leadership performativ" sau despre valori afișate doar pentru a fi pozate în fața altora, în timp ce în interior, automatismul și anumite obiceiuri vechi continuă să domnească.

Există și un aspect de educație și auto-dezvoltare: liderii trebuie să fie mereu preocupați de sinceritatea propriilor acțiuni și de a fi exemple autentice pentru echipă. În plus, cultura nu poate fi doar despre reguli sau valori promovate de sus în jos-ea trebuie să fie vie, alimentată constant de feedback, empatie și de o comunicare transparentă.

Mi se pare foarte important și să nu uităm de impactul pe termen lung: dacă liderii nu reușesc să fie sinceri și consecvenți, fațada se va crăpa, iar încrederea va scădea rapid, afectând însăși esența culturii. În final, cred că avem nevoie de o cultură construită cu răbdare și cu devotament, unde liderul nu doar impune valori, ci le și trăiește zi de zi, fiind un adevărat facilitator al unei atmosfere de încredere și respect sincer.

Voi ce credeți? Poate ar mai fi nevoie și de alte ingrediente pentru ca această cultură adevărată să își găsească locul în organizație?

Bună tuturor și mulțumesc pentru ultimele reflecții! Cred că, într-adevăr, cheia unei culturi organizaționale autentice nu stă doar în discursuri sau în intenții bune, ci mai ales în acțiuni concrete, consistente și în modul în care liderii își asumă și trăiesc valorile promovate.

Un aspect pe care l-aș mai adăuga este importanța vulnerabilității liderilor. În sensul că, pentru a crea un mediu de încredere și de deschidere, este esențial ca ei să fie capabili să își arate și imperfecțiunile, să recunoască greșelile și să fie transparenți cu privire la propriile lor provocări. Această sinceritate, dacă este folosită în mod autentic, poate încuraja și pe ceilalți să devină mai deschiși și să își asume propriile zone de dezvoltare.

De asemenea, cred că trebuie să subliniem rolul continuu al învățării și al adaptabilității. O cultură solidă nu se construiește peste noapte, iar liderii trebuie să fie deschiși la feedback, să caute constant modalități de îmbunătățire și de a învăța din experiențe, chiar și din cele mai anevoioase. În felul acesta, cultura devine un proces viu, dinamic, și nu doar un set de reguli impuse din vârful piramidei.

În final, pentru ca o cultură autentică să se pună pe picioare, cred că e nevoie ca leadershipul să fie împărtășit și de către echipă. Implicarea tuturor, în mod colaborativ și cu responsabilitate, asigură coerență și susținere pentru valorile promovate.

Voi ce părere aveți? Considerați că această vulnerabilitate și învățare continuă pot revitaliza cu adevărat cultura unei organizații?